Școlile și universitățile din Republica Moldova trec online din 24 ianuarie, după ce a fost declarat cod roșu de alertă epidemiologică – presa locală

2.547 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Noi măsuri restrictive au fost anunțate în Republica Moldova, care se confruntă cu un val puternic de Covid-19. La nivel național a fost declarat cod roșu de alertă epidemiologică, cu 4.000 de persoane infectate pe zi, anunță ministrul moldovean al sănătății, potrivit Ziarul Național.md.

“Am putea să trecem şi de 10.000 pe zi. La ora când am venit la conferinţa de presă, Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică (ANSP) înregistrase deja 4.000 teste pozitive, însă nu erau încă colectate şi cele de la laboratoarele private”, a declarat ministrul sănătății, Ala Nemerenco, pentru presa locală.

Ea a avertizat că numărul de infecţii ar putea creşte considerabil într-un timp foarte scurt, putând ajunge şi la 10.000 pe zi.

Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) a adoptat joi o serie de măsuri pentru a limita răspândirea noului coronavirus pe teritoriul Republicii Moldova.

Astfel, toate şcolile de pe teritoriul Republicii trec în scenariu online din 24 ianuarie pentru următoarele două săptămâni, iar angajaţii de la stat şi privat vor trebui să muncească de acasă cu prioritate sau în ture.

Intrarea în spaţii închise precum centre comerciale, gări, aeroport, magazine de confecţii, parfumerii se va efectua pe baza certificatelor de vaccinare anti-COVID, excepţie făcând serviciile esenţiale – unităţile alimentare, farmaciile, unităţile medicale şi de vaccinare, băncile, casele de schimb valutar, furnizorii de servicii poştale şi de curierat.

Se va reduce de la 3 la 2 numărul de persoane care pot intra într-un anumit spaţiu, precum cele care prestează activităţi esenţiale.

Activitatea în unităţile de alimentaţie publică nu va fi permisă între 22:00 – 07:00. Evenimentele private de orice fel vor fi sistate.

Ministrul moldovean al sănătății a atenţionat că noul val de coronavirus a afectat grav ţările vecine şi şi-a îndemnat concetăţenii la prudenţă și să se imunizeze.


4 comments
  1. De ce voobim noi dragilor, asta e politica lui Sandu si guvernul ei. Astia de la Chisinau is prosti rau fratilor ei nu au bani pentru gaze folosite la incalzirea scolilor de aia le inchid, fac économie pe baza copiilor, nu m-ar mira faptul daca vor inchide si spitalele, vor trata de la distanta. E groznic ce se intimpla in R.Moldova, inchideti parlamentul , presidentia, guvernul care au o suprafata cit 50 de scoli luate impreuna

  2. Noi acum le ținem deschise.Acu’ e momentul nostru de glorie.Toata lumea fuge ,noi stam în bătaia vântului ca doar ne permitem,avem de toate:teste,purificatoare de aer,dezinfectanti,spitale brici.

  3. Pentru antiwaxxerii cacaciosi: Vedeti ce inseamnatara non-UE care nu s-a putut vaccina decat ce o dat fiecare de pomana? Asa ajungem si noi daca o mai tineti langa cu nevaccinarea si Rafila cu ideile lui tampite ca nu mai e necesara vaccinarea. Cel mai ciudat ministru al sanatatii, se vede ca e vandut maxim fikusului: medic sa faca asemenea afirmatii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Avem o urgență de tip demografic, susține Ligia Deca: Dacă trendul actual se păstrează, populația României ar putea scădea sub 16 milioane de locuitori în anul 2050. Nu ne putem permite să pierdem niciun copil

Nu ne putem permite să pierdem niciun copil, ne dorim ca fiecare dintre ei să devină cetățeni activi, a declarat Ligia Deca, consilierul președintelui Iohannis pe Educație, la prima ședință…
Vezi articolul

Motivarea absențelor de către diriginte se face în ziua prezentării actelor justificative. Care sunt actele medicale necesare pentru motivarea absențelor, potrivit ROFUIP 2024

Motivarea absențelor se face de către educator, învățător sau profesorul diriginte în ziua prezentării actelor justificative, potrivit ROFUIP 2024. Noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar…
Vezi articolul