Școlile trebuie să identifice și să raporteze numărul elevilor în situații de risc cu privire la încheierea mediilor pe semestrul I. Cîmpeanu: Vom stabili un plan de intervenție personalizată pentru evitarea abandonului școlar

6.018 vizualizări
Foto: edu.ro
Ministerul Educației va dispune către toate unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare, identificarea și raportarea până la 11 ianuarie 2021, a numarului elevilor aflați în situație de risc cu privire la încheierea mediilor pe semestrul I, se arată într-un comunicat de presă semnat personal de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Astfel, se va stabili un plan de intervenție personalizată pentru evitarea abandonului școlar cauzat de dificultățile derulării procesului de învățământ în sistem online, a comunicat ministrul.

Comunicatul integral transmis de Ministerul Educației astăzi, înaintea ședinței de Guvern:

  1. Reactualizarea datelor privind dotarea cu echipamente și conectarea la internet a elevilor, ca urmare a programelor derulate de către Ministerul Educației și Cercetării prin HG 370/2020 ”Școala de acasă”, HG 756/2020, OUG 144/2020, precum și prin intervenții realizate la nivel local.
  2. Reactualizarea datelor privind accesul cadrelor didactice la tehnologie și internet, în vederea desfășurării în cele mai bune condiții posibile a activităților de predare/evaluare.
  3. Modul de acoperire cu personal calificat și procentul de acoperire cu personal necalificat a catedrelor/normelor didactice eliberate prin pensionare în timpul anului școlar 2020-2021.
    II. După finalizarea acestui proces, unitățile școlare vor identifica și raporta, până la 11 ianuarie 2021, numarul elevilor aflati in situație de risc cu privire la încheierea mediilor pe semestrul I, în vederea stabilirii planului de intervenție personalizata pentru evitarea abandonului școlar cauzat de dificultățile derulării procesului de învățământ în sistem online.
    III. În vederea informării corecte a personalului din învățământ cu privire la campania națională de vaccinare, precum și în sprijinul încurajării vaccinării, Ministerul Educației va solicita tuturor școlilor, inspectoratelor școlare și universităților publicarea pe pagina web proprie a linkului către Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 – https://vaccinare-covid.gov.ro/ . Informațiile puse astfel la dispoziție vor constitui o contribuție la educația pentru sănătate a elevilor și studenților.

Foto: edu.ro


5 comments
  1. Am o întrebare către Domnul Ministru: lângă rapoartele cerute despre ‘datele privind accesul cadrelor didactice la tehnologie și internet’ să anexăm și factura de internet și de cumpărarea calculatorului, respectiv reparația laptopului care nu a mai ținut față cu predarea online? Despre hârtia pe care am folosit ca să scot materia și temele pentru cei care nu au avut cum să intre la orele online nici nu mai vorbesc. Iar despre opinia părinților care nu au mai putut plăti internetul pentru că au pierdut locul de muncă ar trebui să vă interesați chiar Dumneavoastră.

    1. Fiecare scoala ar trebui sa dispuna de dotarile necesare pentru predarea online (laptopuri, internet, copiator, hartie) iar profesorii care nu au, sau care nu vor sa-si utilizeze calculatorul si internetul personal, sa predea online de la scoala, nu de acasa.

      1. Ar trebui, bine spuneti. Sunt scoli care detin laptopul directorului, secretarei si contabilei si max inca unul in scoala. Ce laptopuri, ce camere, ce net, ce naveta care si asa e restanta??? Si toate astea la 80 de profesori. Cred ca va credeti in America.

  2. Am cazut din lacul Anisie in puțul Campeanu. Ministri care confunda in continuare situatia neincheiata semestrial cu abandonul scolar. Adica ii bagam pe toti in aceeasi oala. Si pe cei care trebuie ajutati pentru ca onor ministerul n-a reusit sa le asigure accesul la online, dar si pe cei care, un semestru intreg n-au intrat la ore desi aveau cu ce. Si uite asa ajungem iar sa-i cautam pe cei din urma asa cum am facut in mai – iunie cand trebuia “promovabilitate 100%”. Si iar trec toti “Goe” care n-au avut nici toamna asta chef de scoala. Ca asa intelege ministerul ca trebuie sa se incheie semestrul online, cu “planuri personalizate” de promovat la gramada. Sa iasa iar productia la hectar. O bataie de joc la adresa celor care, elevi si profesori, au muncit in toamna asta si o mana de ajutor celor care, elevi si profesori, au disparut in ceața din care vor reaparea, miraculos, incepand cu 11 ianuarie. Penibil!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ghiduri metodologice pentru învățători și pentru cei care le predau elevilor de gimnaziu. Descarcă documentele realizate în cadrul proiectului CRED pentru cele 14 discipline

Ghiduri metodologice pentru învățători și pentru profesorii care le predau elevilor din clasele gimnaziale, pentru anul școlar 2023-2024, au fost realizate în cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți…
Vezi articolul

Florian Lixandru, secretar de stat PSD la Educație: Se va reveni asupra deciziei doamnei ministru Deca de a-mi retrage atribuțiile de secretar de stat. Am fost chemat de dimineață la dumneaei în birou și informat că, urmare a postării mele publice cu poziția PSD privind legile educației, îmi retrage atribuțiile

Florian Lixandru, secretarul de stat PSD de la Educație căruia ministra Ligia Deca i-a retras în această dimineață atribuțiile de secretar de stat, a declarat în această seară, la B1…
Vezi articolul

Ministerul Educației susține că platforma de scanare a lucrărilor de la simulare Evaluarea Națională 2024 „a funcționat în parametri optimi cu excepția unui scurt interval” de 20 de minute, „însă fără a se înregistra blocaje”

Ministerul Educației reacționează după ce profesorii din centrele de examen de la simularea Evaluării Naționale au reclamat blocaje în platforma în care sunt uploadate lucrările elevilor de clasa a VIII-a.…
Vezi articolul

Profesoara de informatică Dana Lica: Copilul trebuie să aibă cultura învățării de acasă și pe această bază un profesor poate construi / Învățământul de performanță ar putea fi un model de bună practică. Elevii de excepție care sunt ascultați pot ajuta să îmbunătățească tot actul educațional

Cultura învățării la un elev trebuie să vină de acasă mai întâi, pentru ca apoi profesorul să construiască un caracter și cunoștințe alături de copil și părinte, este de părere…
Vezi articolul