Luni, 12 octombrie, la Ministerul Educației va fi o ședință privind situația de la Inspectoratul Școlar Buzău, transmite Ministerul Educației într-un răspuns intermediar pentru Edupedu.ro. Situația de la Inspectoratul Școlar Buzău a fost creată în urma hotărârii Tribunalului Buzău, care a decis să suspende toate actele Consilului de Administrație al ISJ Buzău. Decizia instanței atinge și concursul de directori, aflat în desfășurare.
Într-un răspuns intermediar pentru Edupedu, Ministerul Educației a transmis: „am luat act de existența acestei situații, facem verificări și vom reveni apoi cu un punct de vedere în detaliu”.
Este vorba despre decizia Tribunalului Buzău de ieri, 8 octombrie, și efectele pe care le produce asupra înființării Consilului de Administrație și a actelor emise de ISJ Buzău de la înființare, adică din 1 septembrie 2026. Amintim că instanța a decis să suspende toate actele adoptate de Consiliu în noua componență, „indiferent dacă au caracter general sau individual”.
Decizia instanței atinge și concursul de directori de la nivelul județului.
Mai exact, Tribunalul Buzău a suspendat joi, 8 octombrie, decizia prin care noua conducere a Inspectoratului Școlar Județean Buzău și-a reorganizat Consiliul de administrație, a doua zi după ce fusese numită din pix de ministrul Educației, Mihai Dimian.
Odată cu aceasta, instanța a suspendat actele adoptate de Consiliu în noua componență, „indiferent dacă au caracter general sau individual”. În cinci ședințe, între 3 și 30 septembrie, Consiliul a adoptat cinci hotărâri, cu 261 de articole în total. Printre ele se află schimbarea conducerii a șapte școli, detașări de directori începând cu 4 octombrie, zeci de suplimentări și modificări ale planului de școlarizare, suplimentări de personal, concursuri pentru posturi, transferuri de elevi, regulamentele Inspectoratului și calificativele directorilor.
Primele decizii au fost luate în patru zile. Ministrul Mihai Dimian a numit din pix noii inspectori generali pe 1 septembrie, iar pe 2 septembrie noua conducere a reorganizat Consiliul. Pe 4 septembrie, ultima zi lucrătoare înainte de începerea cursurilor, Consiliul a aprobat încetarea numirii a cinci directori, unul dintre ei ca urmare a demisiei, și a doi directori adjuncți.
Instanța a admis cererea uneia dintre directoarele înlocuite, Elena Carmen Popescu, de la Școala Gimnazială „Pamfil Georgian” Gura Teghii, care revine provizoriu în funcție. Decizia instanței a fost relatată de Șansa News, iar soluția a fost consultată de Edupedu.ro pe portal.just.ro.
Hotărârea vine în plin concurs național pentru funcțiile de director și director adjunct. Metodologia concursului prevede că tocmai consiliul de administrație al inspectoratului hotărăște constituirea comisiilor de interviu, cu termen vineri, 9 octombrie, și validează rezultatele finale, în decembrie.
Hotărârea Tribunalului, nr. 931/2026, pronunțată în dosarul nr. 2359/114/2026, este executorie de drept. Poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.