Ședințe online, rapoarte simplificate și eliminarea raportărilor redundante – măsuri incluse într-un amplu program adoptat în Portugalia pentru a reduce birocrația în școli și munca administrativă a profesorilor

2.585 de vizualizări
Foto: © Stokkete | Dreamstime.com
Un pachet de 20 de măsuri a fost adoptat de Ministerul Educației din Portugalia și pus în aplicare începând cu acest an școlar, pentru a reduce povara birocratică de pe umerii profesorilor și structurilor școlare, potrivit unei prezentări făcute în rețeaua europeană Eurydice. Acesta precizează că este vorba doar despre un prim set de asemenea măsuri, ce vizează o serie lungă de proceduri, de la organizarea ședințelor la pregătirea evaluării elevilor.

Potrivit Ministerului portughez al Educației, cele 20 de inițiative (lista completă aici) au drept scop să simplifice metodologiile de lucru și procesele administrative și să elimine procedurile redundante. Ele au fost adoptate în urma propunerilor venite de la sindicate și de la diverse instituții și unități de învățământ.

Printre cele 20 de măsuri:

  • Limitarea volumului de text în procesele verbale, în decizii și declarații de natură pedagogică și eliminarea documentelor ce pot fi consultate în versiune digitală.
  • Eliminarea listelor de dovezi și de responsabilități ale profesorilor și directorilor din diversele procese verbale
  • Participarea la ședințele de parcurs este opțională, iar acestea se organizează atunci când este nevoie.
  • Reducerea procedurilor pentru vizite de studiu
  • Simplificarea modelelor de rapoarte
  • Autorizarea ședințelor online.
  • Eliminarea rapoartelor de măsurare a performanței elevilor în cazul în care acestea repetă date ce rezultă explicit din evaluarea lor
  • Eliminarea documentelor de motivare a absenței pentru profesorii care se află în vizite de studiu
  • Extinderea programelor de formare continuă în sistem e-learning.
  • Crearea unor premii care să ofere recunoaștere unităților de învățământ care acționează proactiv pentru reducerea birocrației.

Este, de asemenea, în pregătire un manual pentru simplificarea activităților administrative ale profesorilor.

Foto: © Stokkete | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. la noi nu e cazul, din pacate…tiparim ….tiparim…dosare, folii, bibliorafturi…sa fie…printam ce e in catalogul electronic la final…deci ce am avut si ce am pierdut….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tinerii pasionați de hip-hop, arte vizuale, actorie, dans sau scriere creativă, sunt invitați să participe la un proiect inedit al Teatrului Radu Stanca

Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu anunță lansarea proiectului LIBERTY, adresat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14-19 ani și finanțat prin Programul Europa Creativă. Pasionații de hip-hop, arte vizuale, actorie, dans sau scriere creativă, interesați…
Vezi articolul

Cel puțin 146.000 de elevi și aproape 20.000 de profesori din 27 de județe nu au dispozitive digitale pentru o educație de calitate, arată un raport SAR / Inspectoratul școlar Ialomița consideră că elevii și profesorii care au un smartphone sunt dotați cu pentru educația online

Ministerul Educației nu și-a îndeplinit atribuția de furnizare de echipamente digitale elevilor și profesorilor, așa cum prevede Legea 109/2020 pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, concluzionează un raport privind digitalizarea…
Vezi articolul

Comitetul Evreiesc American, despre demersurile lui Nicușor Dan privind legea extremismului: Profund îngrijorător, un pas înapoi / A obținut sprijin de la parlamentari care au contribuit la normalizarea negării Holocaustului și a retoricii antisemite / Îl îndemnăm să-și schimbe decizia

Comitetul Evreiesc American (American Jewish Committee) a transmis, într-o postare pe X, că în demersul său privind declararea legii extremismului ca fiind neconstituțională, apoi prin întoarcerea ei în Parlament, președintele…
Vezi articolul

Zeci de elevi ai unui liceu din Arad, luați în vizor de Inspectoratul Școlar după ce au protestat la venirea premierului Dăncilă cu pancarte pe care scria „Ne-am săturat de corupţie şi prostie, vrem o altă Românie”

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Arad cere explicaţii conducerii Liceului Atanasie Marinescu Lipova, de unde mai mulţi elevi au plecat de la cursuri, vineri, pentru a participa la un protest…
Vezi articolul