Senatorul Mihai Goțiu critică planurile guvernului referitoare la cercetarea din fonduri europene: „Nu pedepsiți cercetarea clujeană, Clujul și Transilvania!”

788 de vizualizări
Babeș-Bolyai - Mobilități virtuale
Foto: UBB / Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Planurile autorităților referitoare la cercetarea din fonduri europene prezintă două mari probleme, arată senatorul USR Mihai Goțiu într-o interpelare depusă luni și consultată de EduPedu.ro. Comunitatea științifică, atrage atenția parlamentarul, „a fost consultată doar parțial pentru stabilirea priorităților și a proiectelor strategice”, o altă problemă majoră fiind aceea că aceste proiecte se concentrază „în București – către institute deja existente ori prin înființarea de institute noi”. El spune că e nevoie de o dezvoltare echilibrată a cercetării în România: „nu pedepsiți cercetarea clujeană, Clujul și Transilvania!”
  • Interpelarea senatorului vine în contextul în care și Daniel David, rectorul celei mai mari universități din România, Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a criticat dur proiectele guvernului Orban de înființare a unor noi institute de cercetare, proiecte calificate drept „science fiction”. Daniel David a insistat la rândul său pe nevoia unei distribuții echilibrate în țară.

În interpelarea sa, Mihai Goțiu face trimitere la declarațiile făcute de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, la sfârșitul săptămânii trecute, pe tema proiectelor anunțate încă de la începutul anului de vicepremierul Raluca Turcan, fiecare de aproximativ 150-200 de milioane de euro.

Senatorul arată că susținerea cercetării e esențială, dar apar cele „două probleme majore”. Despre acestea, el afirmă în document:

I. Legat de problema consultării comunității științifice, primul care a semnalat faptul că nu a fost consultată comunitatea academică din care face parte este rectorul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), Daniel David, reprezentant al celei mai mari instituții de învățământ superior din țară. Faptul că în mai toate clasamentele internaționale generale relevante, UBB se clasează pe prima poziție ori, în ”cel mai rău caz” în Top 3 universități din România, iar în metaranking-ul universităților (care cumulează toate clasificările relevante), realizat sub egida Ministerului Educației și Cercetării (2016) și Asociației Ad-Astra (2017-2019), UBB se află, destul de concludent, pe prima poziție, se datorează și faptului că în această instituție își desfășoară activitatea una dintre cele mai importante comunități științifice din România, inclusă recent și în comunitatea GUILD a unora dintre cele mai importante universități de cercetare avansată din Europa. În plus, UBB a inițiat deja în Cluj-Napoca un program strategic pe InfoBioNano4Health, adică exact în domeniile menționate mai sus. (…)

II. Ideea concentrării tuturor celor patru institute/programe strategice de cercetare în București este una fundamental greșită și în contradicție flagrantă cu principiile unei dezvoltări sustenabile a Uniunii Europene, nu doar la nivelul cercetării, ci în toate domeniile. Speram și credeam că am depășit perioada în care ”centrul ia tot”, iar restul se descurcă cum poate. Dacă poate.

Studiile realizate, în ultimul deceniu, de reprezentanții Băncii Mondiale http://documents.worldbank.org/curated/en/448771499322731333/text/116400-ROMANIAN-REVISED-PUBLIC-Magnet-Cities-Migration-and-Commuting-in-Romania-RO.txt , http://documents.worldbank.org/curated/en/857051468332468480/pdf/Raport-complet.pdf, relevă, dincolo de orice dubiu, importanța orașelor ”secundare” (orașe ”primare” fiind considerate capitalele), atât la nivel european, cât și pentru România. Dezvoltarea orașelor ”secundare” (gen: Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Brașov etc.) este esențială din toate punctele de vedere:

  • Pentru o dezvoltare echilibrată a unei țări, oferind alternative de dezvoltare și realizare profesională pentru cetățenii acesteia (e extrem de important în cazul României, care se confruntă cu fenomenul migrației externe, să existe posibilitatea migrației interne);
  • Pentru dezvoltarea regională, orașele ”secundare” fiind polii de dezvoltare a unor întregi regiuni, nu doar a zonelor metropolitane care le include.

În cazul unui oraș precum Cluj-Napoca, unul dintre principalele orașe ”secundare” ale României (cel care atrage și cei mai mulți dintre cetățenii români care, altfel, ar părăsi țara), componenta de învățământ universitar și cercetare a reprezentat și reprezintă cel mai important avantaj competitiv pe care s-a bazat dezvoltarea din ultimele decenii și pe care se bazează, din punct de vedere strategic, dezvoltarea viitoare. (…)”

Senatorul Goțiu cere autorităților să comunice etapele de consultare a comunității științifice, să lămurască dacă există un memorandum între Ministerul Educației și Cercetării și cel al Fondurilor Europene pentru prioritizarea strategică a fondurilor UE pentru cercetarea românească și să precizeze care sunt pașii următori în procesul de consultare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O nouă metodă de înțelegere a activității creierului, dezvoltată de cercetători de la Institutul Transilvan pentru Neuroștiințe și UBB Cluj / Aceasta oferă noi direcții în studierea și identificarea unor afecțiuni precum autismul, depresia, traumatismele craniene, sau alcoolismul

O nouă metodă de înțelegere a activității creierului a fost dezvoltată de o echipă formată de cercetători de la Institutul Transilvan pentru Neuroștiințe și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Aceasta poate…
Vezi articolul

Nicolae Ciucă, la deschiderea conferinței cercetătorilor Smart Diaspora 2023: Guvernul României a decis să deschidă linii de finanțare specifice pentru colaborarea cu Moldova, ca pas importat pentru integrarea europeană a Moldovei

Premierul Ciucă a vorbit în discursul susținut în fața cercetătorilor români din străinătate, reveniți în luni seară la deschiderea conferinței cercetătorilor „Smart Diaspora 2023”, la Timișoara despre importanța deschiderii unor…
Vezi articolul

Costoiu, fost ministru al Cercetării: România a pierdut definitiv statutul de membru fondator al ELI DC / ELI-ERIC. Am înlocuit oamenii care au fost în stare să poarte un dialog instituţional politic pe politica ştiinţei cu tot felul de filozofi

Mihnea Costoiu, fost ministru al Cercetării, a declarat astăzi că România a pierdut definitiv statutul de membru fondator al Extreme Light Infrastructure Delivery Consortium (ELI DC) / European Research Infrastructure…
Vezi articolul

Gala Cercetării Românești, program inițiat de fostul Minister al Cercetării, continuă „sub egida MEC, după reorganizarea instituțională”, dar nu se știe dacă și când va mai avea loc

Programul Gala Cercetării Românești, organizat în ultimii ani de fostul Minister al Cercetării, Inovării și Digitalizării, este „continuat sub egida MEC, după reorganizarea instituțională”, arată Ministerul Educației și Cercetării într-o…
Vezi articolul

Două noi specii de dinozauri au fost descoperite pe teritoriul Geoparcului Țara Hațegului, anunță Universitatea din București: noile specii de sauropode au fost numite de cercetători Petrustitan hungaricus și Uriash kadici

Universitatea din București anunță descoperirea, de către o echipă internațională de cercetători, a două noi specii de dinozauri în Bazinul Hațeg, pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului. Grupul, condus…
Vezi articolul