Shanghai Ranking 2022 după domenii de studiu. Universitățile românești au o prezență modestă în clasamente, similară anului trecut. 7 din 14 apariții revin instituțiilor din Cluj-Napoca

1.693 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Universitățile din România au și în acest an apariții modeste în clasamentele globale după domenii de studiu realizate de compania de consultanță Shanghai Ranking – Global Rankings of Academic Subjects 2022. 7 din totalul de 14 apariții identificate de Edupedu.ro în clasamentele publicate marți, ce includ sute de universități la fiecare dintre cele 54 de domenii, revin universităților din Cluj-Napoca (Babeș-Bolyai, UMF Iuliu Hațieganu și USAMV). Două revin Universității din București, iar celelalte – UMF Carol Davila București, UMF Victor Babeș Timișoara, Universității de Vest din Timișoara, Universității Transilvania din Brașov și Universității din Craiova. Cele mai multe apariții românești sunt concentrate la categoriile Științe naturale și Științe medicale, în timp ce, la fel ca anul trecut și în 2020, la Științe sociale, Edupedu.ro nu a putut identifica nicio universitate românească.

Astfel, nici în aceste clasamente – ca în altele recente – universitățile românești nu “prind” apariții în domenii-cheie precum cele economice, drept, comunicare sau științe sociale.

Au apariții multiple la științe naturale și medicale, dar numai câte una la științele vieții sau inginerie.

De cele mai multe ori, universitățile românești apar în coada clasamentului pentru domeniul de studiu, iar în rareori la mijlocul lui. Edupedu.ro a identificat o singură apariție în prima parte a clasamentului, în cazul domeniului Medicină clinică.

  • În clasamentele globale sunt incluse peste 1.800 de universități din 93 de țări. Universitățile americane apar de 4.714 de ori, urmate de cele din China (3.108 de apariții) și Marea Britanie (1.613 de apariții). Rankingurile se bazează pe indicatori academici precum premiile internaționale, calitatea cercetării, rezultatele academice, colaborarea internațională. Detalii despre clasamente și despre universitățile cu cele mai bune performanțe – pe site-ul ShanghaiRanking.

Față de anul trecut, se observă mici progrese: la Științe ale Naturii, Matematică, Universitatea București este în intervalul 151-200 acum, față de 201-300 în 2021, iar Babeș-Bolyai pe 301-400, față de 401-500 în 2021. Tot aici, de exemplu, este prezentă și Universitatea din Craiova, clasată în intervalul 401-500, pe lângă cea din București și Babeș-Bolyai din Cluj.

Domeniul „Matematică”, 2022 / Foto: captură – shanghairanking.com
Domeniul „Matematică”, 2021 / Foto: captură – shanghairanking.com

În total, Edupedu.ro a identificat, în ediția din acest an, 14 apariții, la fel ca anul trecut și cu una mai mult decât în anul 2020, astfel:

  • Universitatea Babeș-Bolyai – 4 apariții
  • UMF Iuliu Hațieganu – 2 apariții
  • Universitatea din București – 2 apariții
  • Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Transilvania, USAMV Cluj Napoca, UMF Carol Davila, UMF Victor Babeș, Universitatea din Craiova – câte o apariție
Domeniile la care apar universități românești
Științe naturale

Matematică (o categorie cu 500 de locuri): 

  • Universitatea din București (151-200)
  • Universitatea Babeș-Bolyai (301-400)
  • Universitatea din Craiova (401-500)

Fizică (total 500 de locuri):

  • Universitatea de Vest Timișoara (401-500)
  • Universitatea Transilvania din Brașov (401-500)

Științele Pământului (total 500 de locuri):

  • Universitatea din București (301-400)
  • Universitatea Babeș-Bolyai (401-500)

Ecologie (total 500 de locuri):

  • Universitatea Babeș-Bolyai (401-500)

Edupedu.ro nu a identificat apariții ale universităților românești la studiile de: Chimie, Geografie, Oceanografie, Științe Atmosferice

Inginerie

Energie (total 400 de locuri):

  • Universitatea Babeș-Bolyai (301-400)

Edupedu.ro nu a identificat apariții ale universităților românești la studiile de: Inginerie mecanică, Electrică și electronică, Automatizare & Control, Telecomunicații, Tehnologii și instrumente, Inginerie biomedicală, Informatică, Inginerie civilă, Inginerie chimică, Știința materialelor, Nanoștiință & nanotehnologie, Științele mediului, Resurse de apă, Știință și tehnologie alimentară, Biotehnologie, Inginerie Aerospațială, Inginerie marină, Transporturi, Remote Sensing, Minerit și minerale, Metalurgie.

Științele vieții

Științe veterinare (total 300 de locuri):

  • Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca (201-300)

Edupedu.ro nu a identificat universități românești în cazul domeniilor: Biologie, Biologie umană, Științe agricole.

Științe medicale

Medicină clinică (total 500):

  • UMF Carol Davila București (101-150)
  • UMF Victor Babeș din Timișoara (401-500)

Tehnologie Medicală (total 400 de locuri):

  • UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca (301-400)

Farmacie și Farmaceutică (total 500 de locuri):

  • UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca (201-300)

Edupedu.ro nu a identificat universități românești în clasamentele pentru: Sănătate publică, Stomatologie, Asistență medicală.

Științe sociale

La niciunul dintre domeniile incluse la Științe sociale edupedu.ro nu a putut identifica Universități românești. Este vorba despre:

  • Economie
  • Statistică
  • Drept
  • Științe politice
  • Sociologie
  • Educație
  • Comunicare
  • Psihologie
  • Administrarea afacerilor
  • Finanțe
  • Management
  • Administrație publică
  • Managementul turismului și ospitalității
  • Biblioteci/Studii informaționale
Citește și:
Shanghai Ranking 2021 după domenii de studiu: Universitățile românești au o prezența modestă în clasamentele menționate de ministrul Cîmpeanu ca referință pentru finanțarea cercetării universitare / 8 din 14 apariții revin universităților din Cluj
2020 – Universitățile românești – apariții răzlețe în clasamentele Shanghai Ranking, după materiile de studiu / Babeș-Bolyai – cele mai multe apariții


1 comment
  1. Nu ne surprinde,Exista corupție,cardasie intre familii care au devenit clanuri in toate universitatile .Meritocrația este in moarte clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Universitățile vor putea preda online de anul viitor, spune ministrul Educației. Sorin Cîmpeanu: Activitățile online și ponderea lor pe fiecare domeniu și diferențiat la licență, master sau doctorat vor fi prevăzute în noi standarde care vor fi elaborate de ARACIS într-un termen de 90 de zile

Universitățile vor putea preda online începând de anul viitor, spune ministrul Educației, care a declarat pentru Edupedu.ro că pentru ca aceste cursuri online să fie recunoscute și finanțate de stat…
Vezi articolul

Doctoranzii din anul 4 de la Universitatea București, care au semnalat că nu au primit burse deși Ministerul Educației anunțase că finanțarea este asigurată, vor avea banii în cont „până la sfârșitul lunii”, spune șeful CSUD al UB, Virgil Băran

Studenți aflați în anul 4 de studii doctorale la Universitatea București, a căror finanțare a pus probleme în toamnă, din cauza schimbărilor legislative, au semnalat în ultimele săptămâni, pentru Edupedu.ro,…
Vezi articolul

Legea învățământului superior să prevadă sancțiuni specifice pentru acte de hărțuire sexuală, iar Codul-cadru de etică să prevadă în ce situații pot fi admise sesizări anonime – set de propuneri a Alianței organizațiilor studențești, care cere „toleranță zero pentru hărțuire”

Definiția hărțuirii sexuale ar trebui schimbată în Legea învățământului superior, lege care ar trebui să includă sancțiuni specifice pentru actele de hărțuire sexuală comise de personalul universitar, potrivit unui set…
Vezi articolul

LISTA 10 universități primesc 15 milioane de euro pentru a forma directori de școli, dar și profesori din inspectorate școlare, ARACIP și casele corpului didactic până anul viitor, când aceste instituții vor fi reorganizate

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat lista finală cu cele 10 universități admise pentru finanțare în apelul „Program național de leadership și management educațional”, care vor forma 10.000 de…
Vezi articolul