Cu ceva vreme în urmă, o colegă de la facultate se agita, pledând cauza unei doamne conferențiar. ”Să facem ceva să o facem profesor, că mai are un an până la pensie!”. Nu conta că nu îndeplinea nici 50% din punctele/standardele CNATDCU, nu conta că nu avea cum să le îndeplinească într-un an… Singurul lucru care conta era obținerea unui titlu, chiar dacă nelegitim. Această mentalitate, în care toți trebuie să primească ”galoanele” academice (de la titluri universitare la acreditări), indiferent de realizări, stă la baza multor excrescențe și aberații ale sistemului universitar românesc.
Apariția, după nenumărate amânări (de care sunt în egală măsură responsabili toți miniștii educației din ultimii ani) a Metodologiei de evaluare a studiilor universitare de doctorat îmi amintește de acest episod. Sistemul de evaluare și acreditare din acest document este conceput astfel încât orice școală doctorală, oricânt de neperformantă ar fi ea, să fie acreditată sau să primească un generos interval de 3 ani pentru a rezolva standardele pe care nu le-a îndeplinit.
Metodologia este însoțită de două anexe, care cuprind ”Sistemul de criterii, standarde, indicatori de performanță utilizați în evaluarea și acreditarea periodică a domeniilor de studii universitare de doctorat” și ”Sistemul de criterii, standarde, indicatori de performanță utilizați în evaluarea și acreditarea periodică a școlilor doctorale și a instituțiilor organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD)”.
Au fost multe dezbateri în jurul acestor standarde, multe propuneri de ameliorare (în sensul creșterii exigențelor), dar aproape nimic nu s-a schimbat. Evaluarea se plasează în filosofia din ultima decadă a ARACIS de a propune standarde ”soft”, hiper-accesibile, în general cantitative (ceea ce face ca evaluatorii mai mult să numere documente decât să emită o judecată profesională avizată). Astfel sintagma ”indicatori de performanță” dă un sens minimalist conceptului de performanță. Iar pentru aceasta există un răspuns pe care l-am auzit de sute de ori: ”Noi nu efectuăm clasificarea instituțiilor, ci doar verificăm îndeplinirea standardelor minimale”. Iar clasificarea universităților (un lucru mai mult decât firesc în țările UE sau pe continentul nord-american), prevăzută în LEN/2011, este, de aproape 10 ani, un subiect tabu pentru orice ministru al educației, de orice culoare politică!
Cum cele două anexe de standarde nu sunt foarte diferite voi exemplifica cele spuse mai sus prin câteva ”standarde, criterii și indicatori de performanță”. Astfel punctul A (Capacitatea instituțională) si punctul C (Managementul calității) sunt dominate de liste de documente: regulamente, metodologii, contracte tip, acte privind spațiul și dotarea materială, fișe ale disciplinelor, seturi de date care trebuie afișate de site-urile respective, contracte de colaborare internațională etc. Nu spun că acestea nu au rostul lor – dar ele reprezintă pragul minim, chiar minimalist, al oricărei instituții de învățământ superior. Iar școlile doctorale nu trebuie judecate cu aceleași instrumente precum programele de licență și chiar master!
În aceste anexe există un set de standarde care au un statut aparte: ele sunt marcate cu un asterics și aceasta înseamnă că ”*Indicatorii semnalizați prin asterisc au un statut special exclusiv cu referire la procesul de evaluare periodică a școlilor doctorale în condițiile Legii 100/2018. În cazul neîndeplinirii lor, se acordă o perioadă de trei ani pentru corectarea respectivelor deficiențe.” Deci, aceștia sunt indicatorii de performanță, fără de care nu se poate obține o acreditare și a căror neîndeplinire duce numai la… autorizare provizorie (nu ne-autorizare), cu o perioadă de grație generoasă (3 ani). Câteva exemple…
”*A.1.3.1. Existența a cel puțin unui grant de cercetare sau de dezvoltare instituțională / resurse umane în implementare la momentul depunerii dosarului de autoevaluare, per domeniu de studii doctorale sau existența a cel puțin 2 granturi de cercetare sau de dezvoltare instituțională / resurse umane per domeniu de studii doctorale obținute de conducătorii de doctorat din domeniul evaluat în ultimii 5 ani” Se observă din aceste înșiruiri că nu este vorba exclusiv de granturi de cercetare (specifice nivelului doctoral), ci și de granturi referitoare la resursele umane sau la dezvoltarea instituțională; și nu se precizează că acestea ar trebui să fie obținute numai în cadrul școlii doctorale, deci pot să nu aibă legătură cu programul doctoral, ci cu cele de licență sau de master. Astfel, în ciuda formulării solemne, condițiile sunt lejere…
SAU
”*A.3.2.2. Cel puțin 50% dintre conducătorii de doctorat arondați unui domeniu de studii doctorale continuă să fie activi în plan științific, obținând cel puțin 25% din punctajul solicitat prin standardele minimale CNATDCU în vigoare la data evaluării, necesare și obligatorii pentru obținerea atestatului de abilitare, pe baza rezultatelor științifice din ultimii cinci ani.” Deci jumătate din conducătorii de doctorat ai unui domeniu trebuie să fi obținut o pătrime din punctaje în ultimii 5 ani, adică 5% din punctaj pe an – greu, nu?
SAU
”*B.2.1.4. Pe întreaga durată a stagiului de pregătire doctorală, studenții doctoranzi din domeniu beneficiază de consilierea / îndrumarea unor comisii de îndrumare funcționale, aspect reflectat prin îndrumare și feedback scris sau întâlniri regulate, complementare celor oferite de către conducătorul științific de doctorat”. Altfel spus, o comisie de îndrumare e funcțională dacă produce un vraf de documente care să îi probeze… funcționalitatea
SAU (în Anexa 3)
”* C.3.1.3. Cel puțin 5% din tezele de doctorat din cadrul școlii doctorale sunt redactate și / sau prezentate într-o limbă de circulație internațională sau sunt realizate în cotutelă”. Pentru 5 ani, aceasta înseamnă 5 teze din 100 (la o mare școală doctorală), sau 2-3 din 50 (adică 10 teze susținute pe an), sau la o școală doctorală mai mică, cu 3 teze susținute pe an, ajungem la doar 1 teză în limbi internaționale sau în cotutelă!
În schimb un standard precum acesta este inadecvat și va ridica mari probleme în unele domenii: ”*A.1.3.2. Proporția studenților doctoranzi existenți în momentul evaluării, care beneficiază pentru minimum șase luni și de alte surse de finanțare decât finanțarea guvernamentală, prin burse acordate de persoane fizice sau juridice sau sunt susținuți financiar prin granturi de cercetare sau de dezvoltare instituțională / resurse umane, nu este mai mică de 10%.” Poate că în fizică, chimie, inginerie, medicină etc să existe instituții dispuse să finanțeze doctoranzii și cercetările lor (dar cu ce condiții referitoare la dreptul de proprietate intelectuală al doctorandului?), dar mă îndoiesc că în alte domenii vor exista asemenea resurse (chiar și numai pentru 6 luni). Ca să mă refer la câmpul pe care îl cunosc, nu cred că în România de azi o casă de modă este interesată de un subiect scolastic precum semiotica modei, că vreo editură va avea fonduri pentru susține prin bursa doctorală un doctorand care studiază consumul de literatură în online sau că vreun trust media va finanța studierea eticii jurnalistice. Si probabil lista este mult mai lungă…
Pe de altă parte, A.3.2.1. și B.3.1.1. referitoare la articolele științifice ale conducătorilor de doctorat indexate în Web of Science și, respectiv, articolele sau ”alte contribuții relevante” (ce o fi însemnând aceasta?) ale doctorandului nu au asterics, deci nu sunt considerate de importanță, nu au statut de indicator de performanță. Or, aceste standarde minimaliste vin în contradicție cu criteriile fixate de CNATDCU referitoare la numărul și nivelul de indexare ale articolelor care trebuie publicate de un doctorand și la numărul și nivelul de indexare ale articolelor necesare pentru abilitare!
Multe voci care au comentat această metodologie s-au mirat de absența oricărei referiri la chestiunea plagiatelor (integritatea academică este redusă la obligația existenței unui cod etic și a unui curs dedicat eticii). Dar ce să caute aceasta problemă într-un set de standarde în care niciunul nu se referă la teza de doctorat!!! Experții evaluatori, specialiști de vârf (teoretic) în domeniile de doctorat, vor veni să inventarieze hârtii, dar nu vor avea a citi teze și a verifica soliditatea lor științifică, seriozitatea evaluării făcute de referenții științifici, acuratețea redactării, soliditatea metodelor de cercetare, adecvarea lor la bibliografia de specialitate de actualitate și relevanța lor științifică. (NB – mi se pare salutar standardul B.3.2.1, care pune o limită numărului de lucrări la care poate fi invitat un referent extern: poate că așa va ieși la lumină cartelizarea dominantă în unele specializări unde aceeași echipă acordă toate titlurile de doctor!)
În prezenta metodologie, teza de doctorat, scopul suprem al stagiului doctoral, precum și evaluarea calității ei științifice, nu face obiectul niciunui standard.
La finalizare stagiului doctoral, doctorandul primește titlul de doctor într-o anumită știință – deci nu o doar diploma de licență sau de master, ci un titlu academic. Organismul specializat în evaluarea calității științifice a operelor pe baza cărora se acordă acest titlu (precum și ale celor care permit abilitarea, adică privilegiul de a coordona teze de doctorat) este Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). Deci, se poate spune că există deja o evaluare și că membrii ARACIS nu au de ce să o repete!
Dacă este așa, dacă CNATDCU se ocupă de excelența științifică, iar ARACIS se ocupă doar de condițiile de funcționare ale unei instituții universitare, haideți atunci să recunoaștem că evaluarea școlilor doctorale se va face doar pentru a se confirma că respectă obligațiile legale referitoare la activitatea conducătorilor de doctorat și a doctoranzilor, că au un spațiu alocat, un set de regulamente, resurse financiare și tehnologice și… cam atât. Acreditarea domeniilor și școlilor doctorale nu are, în această logică, nimic de a face cu excelența, cu performanța, cu integritatea academică!
Prof univ dr Mihai Coman
Profesor Emerit al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București
Citește și:
- EXCLUSIV Evaluarea Școlilor Doctorale începe cu o autoevaluare, după 7 ani în care universitățile nu au fost analizate și zeci de scandaluri de plagiat. Care sunt noile criterii – Surse
- Oficial – Plagiatele nu contează pentru Ministerul Educației: Începe evaluarea școlilor doctorale, nimic despre furtul din lucrările de doctorat
- Funeriu, despre noua evaluare a școlilor doctorale: Nimic semnificativ despre plagiate. Seamănă cu un control al inspecției muncii la o dugheană