Cercetare Editoriale Profesori Știri Universitate

”Și tot românul să prospere”. Despre evaluarea școlilor doctorale și mentalitatea: toți să primească ”galoanele” academice

Citire în 9 min
Cu ceva vreme în urmă, o colegă de la facultate se agita, pledând cauza unei doamne conferențiar. ”Să facem ceva să o facem profesor, că mai are un an până la pensie!”. Nu conta că nu îndeplinea nici 50% din punctele/standardele CNATDCU, nu conta că nu avea cum să le îndeplinească într-un an… Singurul lucru care conta era obținerea unui titlu, chiar dacă nelegitim. Această mentalitate, în care toți trebuie să primească ”galoanele” academice (de la titluri universitare la acreditări), indiferent de realizări, stă la baza multor excrescențe și aberații ale sistemului universitar românesc.

Apariția, după nenumărate amânări (de care sunt în egală măsură responsabili toți miniștii educației din ultimii ani) a Metodologiei de evaluare a studiilor universitare de doctorat îmi amintește de acest episod. Sistemul de evaluare și acreditare din acest document este conceput astfel încât orice școală doctorală, oricânt de neperformantă ar fi ea, să fie acreditată sau să primească un generos interval de 3 ani pentru a rezolva standardele pe care nu le-a îndeplinit.

Metodologia este însoțită de două anexe, care cuprind Sistemul de criterii, standarde, indicatori de performanță utilizați în evaluarea și acreditarea periodică a domeniilor de studii universitare de doctorat și Sistemul de criterii, standarde, indicatori de performanță utilizați în evaluarea și acreditarea periodică a școlilor doctorale și a instituțiilor organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD).

Au fost multe dezbateri în jurul acestor standarde, multe propuneri de ameliorare (în sensul creșterii exigențelor), dar aproape nimic nu s-a schimbat. Evaluarea se plasează în filosofia din ultima decadă a ARACIS de a propune standarde ”soft”, hiper-accesibile, în general cantitative (ceea ce face ca evaluatorii mai mult să numere documente decât să emită o judecată profesională avizată). Astfel sintagma ”indicatori de performanță” dă un sens minimalist conceptului de performanță. Iar pentru aceasta există un răspuns pe care l-am auzit de sute de ori: ”Noi nu efectuăm clasificarea instituțiilor, ci doar verificăm îndeplinirea standardelor minimale”. Iar clasificarea universităților (un lucru mai mult decât firesc în țările UE sau pe continentul nord-american), prevăzută în LEN/2011, este, de aproape 10 ani, un subiect tabu pentru orice ministru al educației, de orice culoare politică!

Cum cele două anexe de standarde nu sunt foarte diferite voi exemplifica cele spuse mai sus prin câteva ”standarde, criterii și indicatori de performanță”. Astfel punctul A (Capacitatea instituțională) si punctul C (Managementul calității) sunt dominate de liste de documente: regulamente, metodologii, contracte tip, acte privind spațiul și dotarea materială, fișe ale disciplinelor, seturi de date care trebuie afișate de site-urile respective, contracte de colaborare internațională etc. Nu spun că acestea nu au rostul lor – dar ele reprezintă pragul minim, chiar minimalist, al oricărei instituții de învățământ superior. Iar școlile doctorale nu trebuie judecate cu aceleași instrumente precum programele de licență și chiar master!

În aceste anexe există un set de standarde care au un statut aparte: ele sunt marcate cu un asterics și aceasta înseamnă că ”*Indicatorii semnalizați prin asterisc au un statut special exclusiv cu referire la procesul de evaluare periodică a școlilor doctorale în condițiile Legii 100/2018. În cazul neîndeplinirii lor, se acordă o perioadă de trei ani pentru corectarea respectivelor deficiențe.” Deci, aceștia sunt indicatorii de performanță, fără de care nu se poate obține o acreditare și a căror neîndeplinire duce numai la… autorizare provizorie (nu ne-autorizare), cu o perioadă de grație generoasă (3 ani). Câteva exemple

*A.1.3.1. Existența a cel puțin unui grant de cercetare sau de dezvoltare instituțională / resurse umane în implementare la momentul depunerii dosarului de autoevaluare, per domeniu de studii doctorale sau existența a cel puțin 2 granturi de cercetare sau de dezvoltare instituțională / resurse umane per domeniu de studii doctorale obținute de conducătorii de doctorat din domeniul evaluat în ultimii 5 ani” Se observă din aceste înșiruiri că nu este vorba exclusiv de granturi de cercetare (specifice nivelului doctoral), ci și de granturi referitoare la resursele umane sau la dezvoltarea instituțională; și nu se precizează că acestea ar trebui să fie obținute numai în cadrul școlii doctorale, deci pot să nu aibă legătură cu programul doctoral, ci cu cele de licență sau de master. Astfel, în ciuda formulării solemne, condițiile sunt lejere

SAU

*A.3.2.2. Cel puțin 50% dintre conducătorii de doctorat arondați unui domeniu de studii doctorale continuă să fie activi în plan științific, obținând cel puțin 25% din punctajul solicitat prin standardele minimale CNATDCU în vigoare la data evaluării, necesare și obligatorii pentru obținerea atestatului de abilitare, pe baza rezultatelor științifice din ultimii cinci ani.Deci jumătate din conducătorii de doctorat ai unui domeniu trebuie să fi obținut o pătrime din punctaje în ultimii 5 ani, adică 5% din punctaj pe an – greu, nu?

SAU

”*B.2.1.4. Pe întreaga durată a stagiului de pregătire doctorală, studenții doctoranzi din domeniu beneficiază de consilierea / îndrumarea unor comisii de îndrumare funcționale, aspect reflectat prin îndrumare și feedback scris sau întâlniri regulate, complementare celor oferite de către conducătorul științific de doctorat”. Altfel spus, o comisie de îndrumare e funcțională dacă produce un vraf de documente care să îi probeze… funcționalitatea

SAU (în Anexa 3)

”* C.3.1.3. Cel puțin 5% din tezele de doctorat din cadrul școlii doctorale sunt redactate și / sau prezentate într-o limbă de circulație internațională sau sunt realizate în cotutelă”. Pentru 5 ani, aceasta înseamnă 5 teze din 100 (la o mare școală doctorală), sau 2-3 din 50 (adică 10 teze susținute pe an), sau la o școală doctorală mai mică, cu 3 teze susținute pe an, ajungem la doar 1 teză în limbi internaționale sau în cotutelă!

În schimb un standard precum acesta este inadecvat și va ridica mari probleme în unele domenii: ”*A.1.3.2. Proporția studenților doctoranzi existenți în momentul evaluării, care beneficiază pentru minimum șase luni și de alte surse de finanțare decât finanțarea guvernamentală, prin burse acordate de persoane fizice sau juridice sau sunt susținuți financiar prin granturi de cercetare sau de dezvoltare instituțională / resurse umane, nu este mai mică de 10%.” Poate că în fizică, chimie, inginerie, medicină etc să existe instituții dispuse să finanțeze doctoranzii și cercetările lor (dar cu ce condiții referitoare la dreptul de proprietate intelectuală al doctorandului?), dar mă îndoiesc că în alte domenii vor exista asemenea resurse (chiar și numai pentru 6 luni). Ca să mă refer la câmpul pe care îl cunosc, nu cred că în România de azi o casă de modă este interesată de un subiect scolastic precum semiotica modei, că vreo editură va avea fonduri pentru susține prin bursa doctorală un doctorand care studiază consumul de literatură în online sau că vreun trust media va finanța studierea eticii jurnalistice. Si probabil lista este mult mai lungă…

Pe de altă parte, A.3.2.1. și B.3.1.1. referitoare la articolele științifice ale conducătorilor de doctorat indexate în Web of Science și, respectiv, articolele sau ”alte contribuții relevante” (ce o fi însemnând aceasta?) ale doctorandului nu au asterics, deci nu sunt considerate de importanță, nu au statut de indicator de performanță. Or, aceste standarde minimaliste vin în contradicție cu criteriile fixate de CNATDCU referitoare la numărul și nivelul de indexare ale articolelor care trebuie publicate de un doctorand și la numărul și nivelul de indexare ale articolelor necesare pentru abilitare!

Multe voci care au comentat această metodologie s-au mirat de absența oricărei referiri la chestiunea plagiatelor (integritatea academică este redusă la obligația existenței unui cod etic și a unui curs dedicat eticii). Dar ce să caute aceasta problemă într-un set de standarde în care niciunul nu se referă la teza de doctorat!!! Experții evaluatori, specialiști de vârf (teoretic) în domeniile de doctorat, vor veni să inventarieze hârtii, dar nu vor avea a citi teze și a verifica soliditatea lor științifică, seriozitatea evaluării făcute de referenții științifici, acuratețea redactării, soliditatea metodelor de cercetare, adecvarea lor la bibliografia de specialitate de actualitate și relevanța lor științifică. (NB – mi se pare salutar standardul B.3.2.1, care pune o limită numărului de lucrări la care poate fi invitat un referent extern: poate că așa va ieși la lumină cartelizarea dominantă în unele specializări unde aceeași echipă acordă toate titlurile de doctor!)

În prezenta metodologie, teza de doctorat, scopul suprem al stagiului doctoral, precum și evaluarea calității ei științifice, nu face obiectul niciunui standard.

La finalizare stagiului doctoral, doctorandul primește titlul de doctor într-o anumită știință – deci nu o doar diploma de licență sau de master, ci un titlu academic. Organismul specializat în evaluarea calității științifice a operelor pe baza cărora se acordă acest titlu (precum și ale celor care permit abilitarea, adică privilegiul de a coordona teze de doctorat) este Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). Deci, se poate spune că există deja o evaluare și că membrii ARACIS nu au de ce să o repete!

Dacă este așa, dacă CNATDCU se ocupă de excelența științifică, iar ARACIS se ocupă doar de condițiile de funcționare ale unei instituții universitare, haideți atunci să recunoaștem că evaluarea școlilor doctorale se va face doar pentru a se confirma că respectă obligațiile legale referitoare la activitatea conducătorilor de doctorat și a doctoranzilor, că au un spațiu alocat, un set de regulamente, resurse financiare și tehnologice și… cam atât. Acreditarea domeniilor și școlilor doctorale nu are, în această logică, nimic de a face cu excelența, cu performanța, cu integritatea academică!

Prof univ dr Mihai Coman

Profesor Emerit al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București

Citește și:

 

Doneaza prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO76BTRLRONCRT0471641001
CONT EUR: RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la Banca Transilvania pe numele "ASOCIATIA EDUPEDU PT EDUCATIE".

Te mai poate interesa

Biblioteca de imagini tactile pentru nevăzători. Cum îi spui unui copil care nu vede, cât de mare e un elefant și cum arată un papanaș?

Oana Hagiescu

Voluntari obligatoriu de vizita Papei: Inspectoratul Școlar Iași cere câte 50 de elevi și profesori voluntari de la școli, pentru vizita Papei Francisc

R.P.

Romano-catolicii și reformații, majoritatea din Transilvania, sărbătoresc la acest sfârșit de săptămână Paștele. Câți sunt, ce obiceiuri speciale au și de ce greco-catolicii se sincronizează cu ortodocșii

Redacția

2 comentarii

Cetatean 20 noiembrie 2018 at 10:41

Ar fi bine de luat la verificare toate titlurile doctorale obtinute in ultimii 20 de ani. Ar fi jale si teroare ce s-ar constata. Universitatea din Craiova spre exemplu este locul unde catedrele si titlurile se mostenesc de-a lungul generatiilor, dar si unde exponenti ai puterii sau rude ale lor si-au obtinut galoanele academice !

Răspuns
Andrei B. 20 noiembrie 2018 at 10:30

“Acreditarea domeniilor și școlilor doctorale nu are, în această logică, nimic de a face cu excelența, cu performanța, cu integritatea academică!” Prof univ dr Mihai Coman Domnule profesor, mai întâi va salut cu mult respect, bucuros sa va regasesc in presa activa. Ma intrebam, in ultimii ani, unde au disparut marii intelectuali, care ar avea raspunsuri la atatea dileme dezbatute cu fervoare in mass-media. Am avut satisfactia, ca student baimarean, sa ma initiez in jurnalism-stiintele comunicarii, chiar la cursurile domniei voastre. Prof. Nicolae Iuga, unul dintre formatorii mei a scris despre “pravalia de doctori de la Baia Mare”. Se pare ca inutil, devreme ce fenomenul s-a acutizat. Stiu ca cei onesti si competenti s-au retras, cu bun simt, in proiectele personale, putini fiind solicitati in emisiunile cu audienta. Idealist fiind, am deprins spiritul analitic, combativ si actiuni oneste, pentru ca ne-ati invatat ca jurnalistul trebuie sa fie “o constiinta publica”. Ce a ramas din colosul cu picioare de lut, din cainele de paza al democratiei? Un biet catel comunitar, lihnit de foame. Daca ati publicat un volum pe aceasta tema, va rog sa-mi precizati modalitatea de a-l achizitiona. Fiind, deja plecat in “pribegie”, ca multi alti dezamagiti de decaderea morala a Romaniei, nu sunt la curent cu piata editoriala. Va doresc sanatate si astept sa va regasesc in dezbaterile publice. Cu toata pretuirea, Andrei B.

Răspuns

Lasă un comentariu

* Folosind acest formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră pe acest site.