După întâlniri separate cu cei doi candidați la funcția de Președinte al României, Nicușor Dan și George Simion, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) anunță că le-a expus acestora principalele probleme ale sistemului de educație, potrivit unui comunicat transmis vineri, 16 mai 2025, de federație.
Președintele FSLI, Simion Hăncescu, scrie în mesajul către membrii sindicatelor că demersul nu are legătură cu campania electorală, ci cu dorința de a aduce în prim-plan educația în viziunea celor care aspiră la cea mai înaltă funcție în stat. „Președintele României, chiar dacă nu ia decizii directe în privința educației, poate influența instituțiile statului în direcția unor măsuri benefice pentru sistem”, motivează federația întâlnirile.
Întâlnirea cu George Simion a fost una „foarte scurtă”, de aproximativ 5 minute, și a permis prezentarea doar a unei părți din problemele vizate de FSLI, scrie în mesaj, după care sunt enumerate subfinanțarea educației, salarizarea nemotivantă a profesorilor, în special a debutanților, ale căror venituri rămân „cu 33% sub salariul mediu brut pe economie”, deși OUG 57/2023 cere alinierea acestora, decalaje salariale față de alte domenii bugetare – „profesorii câștigă cu 22% mai puțin decât angajații din administrație și ordine publică”, mai scire FSLI. De asemenea, i-ar fi spus lui George Simion că „politizarea funcțiilor de conducere în școli“ „ridică mari problema în cadrul sistemului de educaţie”.
Întâlnirea cu Nicușor Dan, a durat „aproximativ 30 de minute” și Simion Hăncescu spune că „a inclus toate aspectele de mai sus și a fost completată de alte teme esențiale”:
- lipsa protecției cadrelor didactice în școli, în contextul agresiunilor tot mai frecvente din partea părinților și elevilor;
- birocrația excesivă impusă profesorilor, inclusiv sarcini ce nu țin de educație (ex. dosare pentru ajutoare sociale);
- deficitul de cadre didactice, alimentat de lipsa atractivității profesiei;
- formarea inițială a profesorilor, aproape inexistentă în prezent;
- propunerea FSLI ca viitorul Președinte să organizeze întâlniri semestriale cu liderii sindicali din educație, pentru a menține un dialog constant.
Nicușor Dan a recunoscut gravitatea problemelor și a apreciat necesitatea unor măsuri imediate, dar și a unui plan pe termen lung, potrivit comunicatului FSLI.
Redăm comunicatul FSLI:
„Vă informăm că astăzi, 16.05.2025, conducerea executivă a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ a avut o întâlnire cu dl Nicușor Dan în calitatea sa de candidat la funcţia de Preşedinte al României. Așa cum am menţionat şi în comunicarea de ieri, considerăm că este important ca reprezentanții celei mai mari federații sindicale din învățământ să se întâlnească cu cei doi candidați la funcția supremă în stat, pentru a le aduce acestora la cunoștință problemele din sistemul educațional și pentru a le asculta opinia, acest lucru neavând nicio legătură cu implicarea în campania electorală.
Președintele României, cea mai înaltă funcție din statul român, chiar dacă nu poate lua decizii directe în ceea ce privește sistemul de învăţământ, poate influența instituțiile statului în luarea unor măsuri benefice pentru educație, acesta fiind principalul motiv pentru care am participat la cele două întâlniri.
Referitor la problemele aduse în atenția celor doi candidați, precizăm:
1. Întâlnirea cu domnul George Simion a fost foarte scurtă (aproximativ 5 minute), fiind aduse la cunoștință doar o parte a problemelor din sistemul educațional pe care am dorit să i le prezentăm și anume:
– Finanțarea necorespunzătoare a sistemului educațional, nerespectându-se prevederile Legii nr. 198/2023, conform căreia acestui domeniu ar trebui să i se aloce 15% din bugetul consolidat (aproximativ 6% din PIB);
– Salarizarea din învățământ este încă nemotivantă, atâta timp cât salariul profesorului debutant este de aproximativ 3.700 lei net, cu 33% mai mic decât salariul mediu brut pe economie. Precizăm că, în conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2023, salariul profesorului debutant ar trebui să fie egal cu salariul mediu brut pe economie, care este, în prezent, de aproximativ 5.000 lei net;
– Salariile din învățământ sunt, în România, cu aproximativ 22% mai mici decât cele din administrație și ordine publică, în timp ce, în majoritatea țărilor din UE, salariile din administrație sunt mai mici decât cele din învățământ;
– Politizarea funcțiilor de conducere din unitățile de învățământ, care ridică mari problema în cadrul sistemului de educaţie.
2. La întâlnirea de astăzi cu domnul Nicușor Dan, care a durat aproximativ 30 de minute, pe lângă problemele prezentate mai sus, au mai fost aduse în discuție următoarele:
– Profesorii nu sunt protejați în spațiul școlar, înregistrându-se numeroase agresiuni din partea părinților și a elevilor asupra acestora;
– Există o birocrație excesivă în sistemul de învățământ, profesorii fiind nevoiți să întocmească materiale care nu au nicio legătură cu procesul instructiv-educativ. Un exemplu este cel legat de întocmirea dosarelor pentru ajutoarele sociale, sarcină care ar trebui să fie preluată de administrația locală;
– Creșterea alarmantă a deficitului de cadre didactice, din cauza neatractivității acestui domeniu;
– Pobleme legate de formarea inițială a cadrelor didactice, care este aproape inexistentă la ora actuală;
– De asemenea, am propus ca, în situația în care va ajunge Președintele României, să facă efortul de a organiza semestrial, întâlniri cu liderii sindicali din învățământ, pentru a i se aduce la cunoștință problemele reale din sistemul educațional.
Domnul Nicușor Dan a recunoscut că problemele prezentate sunt serioase și că acestea trebuie rezolvate, unele imediat, altele gradual”.
3 comments
domnu simion daca sunteti asa frustrat ca aveti salar mic de ce trebuie sa acuzati sindicatu ca o duce mai bine hancescu ??? schimbati job si rezolvati problema cu banii ca prea va agitati sa deranjati aiurea un sindicat care oricum va ia cotizatia mica pe luna si va mai si plangeti
Mare dreptate aveti, domnule Simion. Acesti lideri de sindicat reprezinta o mafie mult prea bine organizata. Este evident ca declaratiile lor de avere cuprind nu mai mult de 10% din tot ce au de la profesori prin aceste cotizatii. Pe mine m-au obligat sa ma inscriu. Colegii care au refuzat au zile fripte in scoala, sunt atacati permanent din nimic. Asteptam cu interes ca Edupedu sa posteze un articol despre aceste sindicate. Sunt dezamagita de tot ce se intampla in sistem.
e bine Hancescule cu milionul de euro lunar primit din cotizatiile membrilor de sindicat din invatamant ? Si domnii profesori cu 3700lei , 4000lei, 4500 in cazuri mai fericite ? e ireal ce se intampla cu acest sindicat pe care nu il trage nimeni la raspundere si nu intreaba nimeni nimic de ce fac acesti oameni de 12milioane de euro anual.