Elevii de clasa a VIII-a din județul Botoșani au susținut vineri, 20 ianuarie, proba scrisă la Matematică din cadrul simulării județene. Edupedu.ro a obținut subiectele pe care le-au avut aceștia de rezolvat. Ieri a fost organizată proba scrisă la Limba și literatura română.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Botoșani, subiectele sunt elaborate în cadrul unor comisii de specialitate constituite la nivelul Inspectoratului.
Elevii au avut la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor.
Redacția EduPedu.ro - Tot ce e important să știi pentru Educația copilului tău. Află în timp real ce decizii iau autoritățile și cum influențează ele viața de zi cu zi a școlii și viața pe termen mediu și lung a românilor.
1 comment
Foarte multă geometrie radicalilor nu le vad rostul, ,iar din materie s-a scos exact ce nu trebuia . Subiectele din 2017 erau mai bine alcătuite/structurate.
Ministerul Educației a publicat la ora 15:00 baremul de corectare de la proba de Limba Română de la Evaluarea Națională 2025. Luni, 23 iunie, absolvenții clasei a VIII-a au susținut…
La Evaluarea Națională 2025, în București au fost depuse 4.017 contestații (11,52% din lucrări), mai puține decât anul trecut. În urma reevaluării, 2.521 de note au fost mărite, pentru 1.138…
Rezultatele simulării probelor de la Evaluarea Națională, publicate vineri de Ministerul Educației, arată că peste 4 din 5 elevi de clasa a VIII-a (82,67%) nu au reușit să ia măcar…
Evaluarea Națională de la clasa a VI-a începe pe 28 mai, cu proba de Limbă și comunicare, potrivit calendarului oficial. În data de 29 mai are loc proba de Matematică –…
Elevii trebuie să își împartă riguros timpul de lucru și să păstreze la final cel puțin 10 minute pentru recitirea lucrării. Toate textele trebuie citite cu atenție și acolo unde…
Elevii au revenit astăzi la cursuri, în prima zi de școală după vacanța de Paște. Potrivit structurii anului școlar 2018-2019, primii care intră în testări sunt elevii de clasa a…
1 comment
Foarte multă geometrie radicalilor nu le vad rostul, ,iar din materie s-a scos exact ce nu trebuia . Subiectele din 2017 erau mai bine alcătuite/structurate.