Simulare Evaluare Națională 2026: De la proba la limba maternă au absentat 800 de elevi, iar 500 de elevi nu au susținut proba pentru că au fost afectați de boicotul profesorilor

54 de vizualizări
Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com
Peste 8.700 de elevi de clasa a VIII-a au participat la simularea probei de limbă și literatura maternă, au absentat 800 de elevi, iar 500 de elevi nu au susținut proba pentru că au fost afectați de boicotul profesorilor, din cadrul Evaluării Naționale 2026, desfășurată astăzi, 18 martie, potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare (ora de referință: 13:00), conform comunicatului Ministerului Educației și Cercetării.
  • Aproape 13.000 de elevi din școlile în care s-a organizat simularea Evaluării Naționale 2026 au absentat de la proba la Matematică / Peste 5.200 de elevi au fost afectați de boicotul profesorilor
Situația participării la simularea probei de limbă și literatura maternă din cadrul Evaluării Naționale 2026
  • Elevi prezenți (lucrări încărcate): peste 8.700
  • Elevi absenți din unitățile de învățământ care au organizat simularea probei:peste 800;
  • Nu au fost eliminați din examen elevi (tentativă de fraudă);
  • Numărul elevilor de clasa a VIII-a din unitățile care nu au organizat simularea: aproximativ 500.

Subiectele și baremele au fost publicate la ora 15:00.

  • Subiectele și baremele de corectare și notare pentru Limba maternă, simularea Evaluării Naționale 2026, publicate de Ministerul Educației

Rezultatele vor fi comunicate individual pe 30 martie, fără afișare publică.

Ministerul Educației anunță că oferă sprijin școlilor care nu au organizat simularea, punând la dispoziție:

  • subiecte elaborate la nivel central
  • platforma de evaluare digitalizată

Elevii din aceste unități vor putea susține simularea la o dată ulterioară, în colaborare cu inspectoratele școlare.

Comunicatul Ministerului Educației și Cercetării

„Informare privind desfășurarea probei de limba și literatura maternă din cadrul simulării EN VIII 2026

La proba de limbă și literatura maternă, desfășurată astăzi, 18 martie, în cadrul simulării EN VIII 2026, situația participării, potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene (ora de referință: 13:00), este următoarea:

  • Elevi prezenți (lucrări încărcate): peste 8.700
  •  Elevi absenți din unitățile de învățământ care au organizat simularea probei:peste 800;
  • Nu au fost eliminați din examen elevi (tentativă de fraudă);
  • Numărul elevilor de clasa a VIII-a din unitățile care nu au organizat simularea: aproximativ 500.

Subiectele și baremele aferente probei de astăzi au fost publicate ► aici, la ora 15:00.

Rezultatele vor fi comunicate individual (nu prin afișare) în data de 30 martie.

Ministerul Educației și Cercetării își manifestă disponibilitatea de a transmite subiecte elaborate la nivel central și de a pune la dispoziție platforma de evaluare digitalizată, pentru ca unitățile care nu organizează in aceste zile simularea probelor scrise ale Evaluării Naționale să le poată susține la o dată ulterioară, în colaborare cu Inspectoratele Școlare, pentru elevii care doresc să participe.”

Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Patru din zece copii din mediul rural nu au obținut media 5 la Evaluarea Națională 2024. Soluțiile propuse de World Vision România: sprijin suplimentar la matematică și limba română, tabere de vară și ajutor financiar

Șapte din zece elevi înscriși la Evaluarea Națională 2024 au obținut medii peste 5, față de 76,2% anul trecut, conform datelor oficiale publicate de Ministerul Educației. În mediul rural, 42,4%…
Vezi articolul

Elevii de clasa a VIII-a din mediul rural fac meditații online gratuit pentru Evaluarea Națională cu elevi de liceu, voluntari în programul MOV al Asociației Lume Bună, susținut de Editura Booklet (P)

Unii spun că în educație nu se produc minuni peste noapte. Și au dreptate pentru că durează cel puțin patru ani până când semințele cunoașterii încep să înflorească în mintea…
Vezi articolul

Ministerul Educației analizează dacă să mai publice sau nu teste de antrenament pentru Evaluarea Națională și BAC 2023. Secretarul de stat Sorin Ion: Există riscul distorsionării pregătirii pentru examene

Ministerul Educației analizează dacă să mai publice sau nu seturi de teste de antrenament pentru examenele naționale, anume Evaluarea Națională la clasa a VIII-a și Bacalaureat 2023, spune pentru EduPedu.ro…
Vezi articolul

VIDEO Două tentative de fraudă printre elevi, anunță ministrul Educației. Inspectoratul Școlar Suceava face anchetă pentru scurgerea subiectelor – anchetează și organele abilitate – „colegii profesori vor suporta consecințele încălcării secretului de serviciu”

Ministrul Educației a anunțat că la prima probă de la Evaluarea Națională 2022 au fost două tentative de fraudă, iar la Suceava un profesor ar fi distribuit subiectele în această…
Vezi articolul