Sindicatele din învățământ solicită ministerului Educației să ceară de urgență inspectorilor și directorilor să nu mai cheme angajații la lucru în sute de școli. Hăncesc: „Este absurd să chemi zeci sau chiar peste o sută de persoane la școală”

11.089 de vizualizări
FOTO: FSLI
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere Ministerului Educației și Cercetării să oblige inspectoratele și directorii să nu mai cheme angajații din învățământ la lucru, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. ”Este o situație de urgență națională, iar populația trebuie protejată”, scriu sindicatele în comunicatul citat. Sindicatele solicită și amânarea tuturor procedurilor pentru gradațiile de merit, programate în această perioadă, precum și a programului de mobilitate a personalului.

Redăm comunicatul FSLI:

”Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că protejarea oamenilor în fața COVID – 19, prin toate măsurile care pot fi dispuse, este indiscutabil obligatorie!

Federația noastră solicită Ministerului Educației și Cercetării să dispună de urgență inspectorilor și directorilor să nu mai cheme angajații la lucru! În mai multe județe ale țării, directorii pun în pericol sănătatea personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic prin chemarea acestora în unitățile de învățământ. Toate școlile trebuie să fie dezinfectate în această perioadă, iar angajații trebuie să stea acasă. Se încalcă astfel drepturi constituționale ale acestor persoane prin impunerea forțată a prezenței acestora la lucru. Sunt mii de persoane angajate în învățământ, din întreaga țară, care sunt puse în pericol în acest moment, dar care pot pune în pericol și familiile acestora. Deplasările în perioade de alertă crescută trebuie limitate.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ constantă faptul că recomandările Ministerului Educației și Cercetării referitoare la modul de lucru al unităților de învățământ pe perioada suspendării cursurilor școlare au fost interpretate diferit. În sute de unități de învățământ angajații – personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic – sunt chemați la lucru! Reamintim faptul că în data de 10 martie 2020, Ministerul Educației și Cercetării a transmis o Notă către unitățile de învățământ, prin care se recomandă o serie de măsuri care trebuie luate de către conducerile unitățile de învățământ. Din păcate, sunt directori care nu sunt conștienți de gravitatea situației și au luat decizia total neinspirată și periculoasă de a-i chema pe angajați la școală. Este o lipsă de responsabilitate totală a acestor inspectori și directori, în condițiile în care la nivel național sunt dispuse de către autorități măsuri drastice!

Dacă elevii sunt protejați, ceea ce este un lucru lăudabil, FSLI consideră că și resursa umană trebuie să beneficieze de aceleași măsuri de protecție. Oricând există riscul ca un salariat să aducă în școală acest virus și să își infecteze și colegii.
FSLI solicită Ministerului Educației și Cercetării să ia această decizie imediat și ferm, prin care solicită inspectoratelor, respectiv conducerilor unităților de învățământ să nu mai aducă oamenii la școală, ci doar pe acei angajați de care este strictă nevoie pentru realizarea măsurilor de dezinfecție.

FSLI solicită, de asemenea, Ministerului Educației și Cercetării să amâne toate acțiunile din calendarul concursului privind obținerea gradației de merit, având în vedere că, în conformitate cu prevederile acestui calendar, este nevoie de convocarea membrilor consiliului de administrație și a consiliilor profesorale, consilii care în anumite cazuri au peste 100 de cadre didactice în componență. Sunt încălcate astfel dispozițiile autorităților, iar Ministerul Educației și Cercetării trebuie să fie în acest moment radical în măsurile pe care le ia.

Cerem totodată și amânarea etapelor privind mobilitatea personalui didactic de predare, respectiv restrângerea și pretranseferul, având în vedere că îndeplinirea criteriilor și condițiilor specifice implică și probe practice cu elevii, lucru imposibil de realizat.

„Avem solicitări și apeluri disperate din partea cadrelor didactice, dar și a celorlalți angajați din educație care ne cer să intervenim pentru că se simt puși în pericol, în aceste momente în care în România, de la o zi la alta, crește numărul celor infectați cu COVID -19. Este absurd să chemi zeci sau chiar peste o sută de persoane la școală, doar pentru că directorul unității de învățământ nu este în stare să înțeleagă proporțiile dezastrului pe care îl poate provoca. În mai multe sectoare de activitate, inclusiv la stat, a fost dispusă măsura prin care angajații vor lucra de la domiciliu sau își suspendă activitatea. Acestea sunt măsuri dure, dar obligatorii pentru a preveni raspândirea virusului. Cred cu tărie că protejarea oamenilor în fața acestui virus extrem de periculos, prin orice fel de măsuri, este de departea cea mai importantă! Ministerul Educației și Cercetării trebuie să aplice cu fermitatea aceste măsuri prin care să protejeze populația școlară, inclusiv angajații”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.

FOTO: FSLI


2 comments
  1. Si tot sindicatele propun sa venim la scoala in ziua de Vineri 05.06.2020, cum vine asta??

  2. Poate va intereseaza domnilor de la sindicat nu numai gradatiile si inspectiile la clasa a celor care s-au titularizat pe o disciplina si acu prin restrangere si reconversii la apelul de seara vor sa o schimbe. Poate ati dori sa discutati tipul de recuperare a materiei, datele pentru examenele nationale. Sau poate ca veti fi de acord cu ministra care are impresia ca peste 2 saptamani ne readuce in scoli si nu ia masuri in avans comunicand ce face cu examenele nationale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Salarii diferențiate după studii pentru cadrele didactice din grădinițe și pentru cele din creșe, de la 1 septembrie 2025 – prevede un proiect al Ministerului Educației și Cercetării

Ministerul Educației și Cercetării propune, printr-un proiect de ordin, ca de la 1 septembrie 2025 salariile de bază ale profesorilor din creșele de stat și din creșele cu personalitate juridică…
Vezi articolul

Regulile de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare din Universități, aprobate de Guvern / Pentru funcția de asistent universitar nu mai este obligatorie diploma de doctorat, este suficientă înmatricularea la un program de doctorat

Metodologia-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern la finalul anului 2023. Pentru funcția de asistent universitar…
Vezi articolul

La ce mă ajută matematica, în viața de zi cu zi? Profesorul Sorin Borodi: 10 probleme de matematică cu aplicabilitate în viața reală, care ar putea fi date la Evaluarea Națională sau Bacalaureat

„Găsim în viaţa reală miliarde de situaţii care nu ţin nici de fizică, nici de chimie şi nu sunt puerile. Matematica trebuie să le “tranşeze”, a scris profesorul de matematică…
Vezi articolul

VIDEO FOTO „Voi sunteți de vină, Școala e-o ruină!” – Peste 15.000 de profesori au protestat astăzi în București, iar sute de elevi li s-au alăturat în marșul de la Piața Victoriei și până la Parlament. Marți, un nou protest

Peste 15.000 de angajați din sistemul de învățământ s-au adunat joi, de la ora 11:00, în Piața Victoriei, potrivit sindicatelor din Educație. Creșterile salariale ale profesorilor nu sunt prevăzute în…
Vezi articolul