Sindicatele din Educație resping categoric ultima variantă a proiectului Legii salarizării 2026, propusă de Guvernul interimar, potrivit unui comunicat de presă. „Propunerea de introducere a unei indemnizații „de senioritate” este umilitoare”, se arată în informare. Potrivit sindicatelor, „întreaga anexă privitoare la învățământ (în care nu se regăsesc propunerile argumentate ale organizațiilor sindicale) demonstrează desconsiderarea personalului din educație”.
- Este vorba despre varianta de lege din 20 august 2026.
„Federațiile sindicale reprezentative la nivelul sectoarelor de negociere colectivă învățământ preuniversitar și superior – FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT, FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN EDUCAȚIE „SPIRU HARET” și FEDERAȚIA NAȚIONALĂ SINDICALĂ „ALMA MATER” – afiliate confederațiilor sindicale reprezentative la nivel național C.S.D.R, C.N.S.L.R. – FRĂȚIA și Carte Alfa, resping categoric ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar”, transmit reprezentanții profesorilor.
Sindicatele precizează că anexa referitoare la învățământ „demonstrează desconsiderarea personalului din educație”:
„Propunerea de introducere a unei indemnizații „de senioritate” este umilitoare, iar întreaga anexă privitoare la învățământ (în care nu se regăsesc propunerile argumentate ale organizațiilor sindicale) demonstrează desconsiderarea personalului din educație.”

Articol în curs de actualizare
Informații de context
Negocierile de marți, 25 august, de la Palatul Cotroceni, între președintele Nicușor Dan și liderii PSD, PNL, USR și UDMR, pe proiectul noii Legi a salarizării bugetarilor s-au încheiat fără un acord, potrivit unor surse politice citate de G4Media.
Grindeanu: Este „aproape imposibil” să mai avem legea la timp
Anterior negocierilor, președintele Camerei Deputaților și liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că nu există încă un punct de vedere comun între Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației asupra proiectului.
În aceste condiții, liderul PSD a susținut că devine „aproape imposibil” ca legea să mai fie adoptată în timpul rămas până la termenul de 31 august.
Edupedu.ro a scris despre declarațiile liderului PSD: Grindeanu (PSD): E aproape imposibil să mai avem la timp o lege a salarizării
Pîslaru spunea că două partide sunt de acord să susțină proiectul
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, declara pe 23 august că, din informațiile sale, două dintre partidele coaliției erau de acord să susțină proiectul Legii salarizării.
El avertiza în același timp că promisiunile privind majorări mai mari decât cele prevăzute de proiect nu ar avea acoperire bugetară.
„Orice promisiune pe care sindicatele o fac sau anumite partide o fac sindicatelor, că «lasă, venim noi și vă dăm mai mult», este vânare de vânt, este o ipocrizie”, spunea Pîslaru.
Ministrul susținea că aproape 6 miliarde de lei prevăzute pentru Educație și Sănătate reprezintă „maximul pe care România și-l permite” în acest moment.
Sindicatele din Educație contestă proiectul
Proiectul a fost criticat și de sindicatele din Educație. Liderul FSE „Spiru Haret”, Marius Nistor, a susținut că sumele prevăzute pentru sistem sunt insuficiente și a criticat inclusiv noua formulă propusă pentru indemnizația de dirigenție.
„Anul trecut s-au tăiat 1,4 miliarde de lei din învățământ, acum se aruncă cu mărinimie cu 3 miliarde de lei la 300.000 de angajați”, a declarat liderul sindical.
Marius Nistor, despre proiectul Legii salarizării și veniturile profesorilor
Noua rundă de discuții anunțată pentru miercuri devine astfel decisivă pentru stabilirea unei forme care să poată obține sprijin politic, în condițiile în care până la termenul de 31 august au mai rămas doar câteva zile.