Singapore îi recompensează cu bani pe cetățenii care citesc cel puțin 15 minute pe zi, în lupta cu „doomscrolling-ul” – campania e susinută de președinele țării / Elevii singaporezi sunt pe primul loc în lume la citire în PISA 2025

153 de vizualizări
Foto: NLB Singapore/https://www.facebook.com/nlbsingapore
Singapore a lansat o campanie națională prin care cetățenii primesc mici recompense în bani dacă citesc o carte cel puțin 15 minute pe zi, într-o încercare de a transforma lectura într-un obicei zilnic și de a contracara consumul continuu de conținut scurt pe telefon. Inițiativa vine într-un moment în care elevii de 15 ani din Singapore au cele mai bune rezultate la citire dintre țările și economiile participante la PISA 2025. Chiar și acolo însă, scorul mediu la citire a scăzut cu 8 puncte față de PISA 2022, potrivit datelor publicate în septembrie.  

Programul face parte din ReadSG, o campanie națională pe cinci ani a National Library Board din Singapore, lansată pe 6 septembrie 2026. Obiectivul este ca lectura să devină un obicei zilnic și să fie stimulată lectura susținută, în special a cărților, într-un mediu în care oamenii consumă tot mai mult conținut digital scurt.  

The Guardian descrie inițiativa drept o încercare a Singapore de a-i determina pe oameni să lase telefonul și să ia o carte, în lupta cu „doomscrolling-ul”, termen folosit pentru derularea compulsivă a fluxurilor de conținut online.  

Campania are și susținerea președintelui Singapore, Tharman Shanmugaratnam, care este patronul ReadSG. Într-un mesaj de promovare a programului, acesta spune că unele cărți „rămân cu noi mult timp după ce terminăm de citit” și că lectura ne poate lărgi orizontul și aprofunda înțelegerea lumii în care trăim.

15 minute de citit pe zi, 50 de zile pentru un dolar singaporez

Sumele oferite sunt simbolice, iar mecanismul funcționează mai degrabă ca o formă de gamificare a lecturii decât ca o plată propriu-zisă pentru citit.

Pentru o sesiune de cel puțin 15 minute de lectură, înregistrată pe platforma guvernamentală CrowdTaskSG, participantul primește 20 de monede virtuale. Este acceptată o singură sesiune pe zi.

Pentru a obține un dolar singaporez, participantul trebuie să acumuleze 1.000 de monede. Sunt necesare, așadar, 50 de zile în care persoana citește minimum 15 minute pentru a primi un dolar singaporez, echivalentul a aproximativ 3 lei.  

National Library Board pornește de la ideea că un obicei poate fi format prin activități mici, repetate constant. Obiectivul stabilit pentru participanți este, prin urmare, unul accesibil: un sfert de oră de lectură în fiecare zi, în transportul public, în pauza de masă sau înainte de culcare.  

Programul de recompense face parte dintr-o campanie mai amplă. ReadSG include activități în biblioteci, evenimente și o inițiativă prin care timpul petrecut citind poate contribui la proiecte caritabile. Campania a fost lansată odată cu prima Lună Națională a Lecturii din Singapore.  

Doar 28% dintre adulți citesc cărți săptămânal

În spatele campaniei sunt schimbări importante în obiceiurile de lectură.

Un studiu National Library Board din 2024 a arătat că 89% dintre adulții din Singapore citesc săptămânal dacă sunt luate în calcul știrile, articolele de pe rețelele sociale și site-urile, dar numai 28% citesc cărți în fiecare săptămână.  

Dintre cei care nu citesc cărți mai des, 62% au declarat că preferă să își petreacă timpul cu alte activități, iar 38% că se plictisesc după ce citesc o perioadă.  

National Library Board susține că lectura susținută, a textelor mai lungi, contribuie la dezvoltarea atenției și a gândirii critice, precum și la empatie și înțelegerea socială.  

Profesorii din Singapore observă că elevii nu mai au răbdare să citească texte lungi

Problema este observată și în școli. Profesori intervievați de publicația singaporeză CNA au relatat că unii elevi nu mai au răbdarea sau rezistența necesare pentru a citi un text de la început până la sfârșit, sar peste cuvinte sau încep să răspundă înainte să termine de citit cerința.

Un profesor de matematică cu peste 20 de ani de experiență a declarat că întâlnește tot mai des acest comportament în ultimii cinci ani și îl pune inclusiv pe seama faptului că elevii citesc mai puține cărți și texte lungi.  

Un studiu realizat pe 583 de tineri cu vârste între 13 și 25 de ani din Singapore și Australia a constatat că 68% declarau că au dificultăți de concentrare. O treime descriau incapacitatea de a se opri din scroll drept un fel de dependență, iar 52% spuneau că rețelele sociale îi distrag frecvent în timpul orelor.  

Raportul oficial PISA 2025, publicat pe 8 septembrie de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), arată că Singapore s-a aflat în fruntea participanților la evaluare. OECD indică Singapore printre sistemele cu cele mai ridicate performanțe la citire, matematică și științe. 

La citire, elevii singaporezi de 15 ani au obținut în 2025 un scor mediu de 535 de puncte, față de 543 de puncte în 2022, ceea ce înseamnă o scădere de 8 puncte. Chiar și cu acest declin, Singapore a rămas pe primul loc la citire, potrivit datelor PISA 2025.  

Declinul competențelor de lectură nu este însă specific Singapore.

Raportul OECD arată că, la nivelul țărilor OECD, citirea a înregistrat cea mai mare deteriorare dintre cele trei domenii evaluate de PISA: scorul mediu a scăzut cu 28 de puncte între 2015 și 2025.

OECD pune evoluția în contextul mai multor schimbări care au avut loc în aceeași perioadă, printre care digitalizarea accelerată, creșterea timpului petrecut în fața ecranelor și reducerea lecturii de plăcere. Raportul nu stabilește însă că acestea sunt singurele cauze ale scăderii. 

OECD: scad tocmai competențele de citire importante în epoca inteligenței artificiale

O altă constatare din PISA 2025 face legătura între problema lecturii și dezvoltarea inteligenței artificiale.

OECD arată că au scăzut performanțele elevilor la unele dintre sarcinile de lectură care presupun evaluarea informațiilor, realizarea conexiunilor între mai multe surse și reflecția critică asupra textului, competențe pe care organizația le consideră deosebit de importante într-un mediu informațional dominat tot mai mult de tehnologie și AI. 

Raportul identifică și o schimbare a modului în care elevii abordează testele. Proporția celor care par să se grăbească atunci când citesc și dau răspunsuri rapide, dar greșite, aproape s-a dublat între PISA 2018 și PISA 2025. 

În Singapore, discuția despre lectură se desfășoară în paralel cu alte măsuri privind timpul petrecut de copii și adolescenți online. Guvernul a anunțat că pregătește reguli mai stricte pentru protecția adolescenților pe rețelele sociale și ia în calcul inclusiv introducerea unei limite zilnice de utilizare.  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *