SNSPA: 1,5 milioane de euro alocați de Comisia Europeană pentru proiecte de creștere a mobilității internaționale a studenților, profesorilor și personalului universității, în următorul an

198 de vizualizări
Foto: SNSPA
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) va dispune, în anul universitar 2022-2023, de 1,5 milioane de euro, bani alocați de Comisia Europeană pentru creșterea gradului de mobilitate internațională a studenților, profesorilor și personalului administrativ din cadrul universității, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Fondurile vor fi folosite și pentru a crește numărul de parteneriate cu universități din străinătate, cu scopul de a atrage studenți internaționali.

Potrivit comunicatului,  banii sunt obținuți conform rezultatelor selecţiei candidaturilor pentru proiecte de mobilitate în domeniul universitar susținute din fondurile politicii interne (între țările Programului Erasmus+), KA131-HED, Apelul 2022 – runda 23 februarie 2022.

  • SNSPA declară că este prima universitate din România în ceea ce privește valoarea bugetului/grantului, raportat la numărul de cadre didactice și studenți.

Instituția menționează că, în prezent, are peste 120 de acorduri cu universităţi din 20 de țări din Uniunea Europeană, Norvegia și Islanda și peste 60 de acorduri cu țări din restul lumii, prezentându-se drept universitatea din România cu cel mai mare număr de mobilități Erasmus+ raportat la numărul de studenți.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE „Proteste masive” ale studenților în toate centrele universitare când va începe noul an universitar, dacă măsurile de austeritate nu sunt retrase, anunță Alianța organizațiilor studențești / „ANOSR se alătură revoltei federației sindicatelor” din educație la protestul de luni, 8 septembrie

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță ca va protesta luni, 8 septembrie, începând cu ora 11 în fața Guvernului României, unde sunt programate și manifestațiile ample ale…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu a fost reales președintele Consiliului Național al Rectorilor pentru încă 5 ani, după ce tot el l-a condus în ultimii 10 ani / Ministra Ligia Deca, prezentă și ea la Cluj-Napoca, la reuniunea CNR

Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a fost ales pentru un nou mandat în fruntea organizației Consiliul Național al Rectorilor, potrivit unui anunț publicat de Academia de Studii Economice București.…
Vezi articolul

Două masterate obligatorii pentru studenții care vor să devină profesori de gimnaziu și liceu – este propunerea avansată de directorul DPPD Cătălin Glava, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, într-o dezbatere la Academia Română: Soluția este modificarea legii. Un masterat de specialitate și unul didactic ar fi poate versiunea cea mai fezabilă

Obligativitatea parcurgerii unui masterat de specialitate de către studenții care vor să devină profesori în școlile gimnaziale și licee, pe lângă masteratul didactic obligatoriu deja prin lege, este propusă de…
Vezi articolul