Solicitarea care a dus la schimbarea peste noapte a orei de începere pentru olimpiada județeană de Geografie, pentru toți elevii de clasa a VIII-a, a fost făcută pentru un singur elev, direct la cabinetul secretarului de stat Florian Lixandru

7.663 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Solicitarea care dus la decizia ca toți elevii de clasa a VIII-a participanți la Olimpiada Națională de Geografie (ONG), etapa județeană de duminică, 17 martie, să înceapă proba scrisă de la ora 13:00, mai târziu decât celelalte clase din competiție, a fost făcută direct la cabinetul secretarului de stat Florian Lixandru, potrivit unui răspuns al instituției la cererea Edupedu.ro.

Într-un răspuns la cererea Edupedu.ro, Ministerul Educației (ME) precizează că solicitarea care a dus la mutarea de la ora 10:00, la ora 13:00 pentru elevii de clasa a VIII-a, a startului etapei județene a Olimpiadei Naționale de Geografie 2024, a fost înregistrată pe 6 martie direct la cabinetul secretarului de stat Florian Lixandru. Cinci zile mai târziu, acesta a aprobat și trimis luni, 11 martie, o adresă în care precizează ora de începere diferită pentru clasa a VIII-a.

  • „Modificarea menționată are ca temei o solicitare în acest sens adresată Ministerului Educației de către o persoană fizică și înregistrată cu nr. 92LIF/06.03.2024”, a transmis biroul de presă al Ministerului Educației.
  • „Ministerul Educației are obligația legală de a gestiona informațiile cu caracter personal în condițiile stabilite de lege, context în care vă informăm că numele/prenumele și alte date de identificare ale persoanelor care trimit petiții Ministerului Educației nu sunt informații de interes public și nu se comunică terților”, a continuat instituția în răspunsul pentru Edupedu.ro, la întrebarea cine este persoana care a solicitat decalarea orară și când a făcut acest lucru.

Edupedu.ro a scris marți, 12 martie, despre modificarea peste noapte de la olimpiada națională de geografie (ONG), etapa județeană 2024. Toți elevii de clasa a VIII-a din țară merg după-amiaza la probă, de la ora 13:00, pentru că „am avut o solicitare a unui părinte al cărui copil s-a calificat și la Informatică și la Geografie”, spune secretarul de stat din ME Florian Lixandru pentru Edupedu.ro. Măsura a fost luată cu 6 zile înainte de olimpiadă și printr-un document fără valoare normativă – o adresă administrativă.

Situația este unică, deocamdată, nemaiexistând în istoria recentă vreo scindare pe clase în părți ale zilei pentru aceeași olimpiadă, potrivit profesorilor consultați de Edupedu.ro, care spun că ziua de duminică ar urma să se încheie cu corectarea lucrărilor la Geografie și mai târziu în noapte decât de obicei.

Conform calendarului olimpiadelor școlare, duminică mai sunt olimpiadele județene de Informatică și de Biologie. Acestea nu sunt decalate pe ore în vreun fel pentru a putea participa mai mulți elevi – singura modificare este la Geografie, prevăzută de adresă, și doar pentru elevii de la o clasă – a VIII-a, nu pentru toată competiția – detalii aici.

Citește și:
Modificare peste noapte la Olimpiada Națională de Geografie, etapa județeană de duminică, 17 martie: doar elevii de clasa a VIII-a din toată țara vor da concursul de la ora 13:00, în timp ce toate clasele celelalte susțin proba scrisă dimineața / Lixandru, ME: Am avut o solicitare a unui părinte

7 comments
  1. Este perfect justificat ca un politician să urmărească fiecare vot. Să caute să rezolve fiecare petiție, a oricui a fi. În definitiv, un politician este un politician. Și este absolut firesc să avem un sistem educațional care acționează după “deștul” politic al șefilor. Pentru acest deziderat s-a politizat tot sistemul, până la ultima femeie de serviciu. Cine așteaptă raționalitate, previzibilitate, legalitate, într-un asemenea sistem lipsit de creier, este naiv. Nu există niciun creier. Există doar interese, capitaluri care se cer canalizate corespunzător și acumulate, rețele de slujitori profesioniști, care pentru o “șefie” provizorie (de două, de încă două, de încă două, fără număr), sunt în stare să înghită “deștul” cu totul. Sinodul BOR a furnizat, pare-se, un model de separare a apelor, scoțând din conflictul de rol (devenit incompatibilitate) slujbașii Domnului. Ar fi fost minunat dacă educația ar fi fost cu un pas înainte. Nu a fost. Dar nu este timpul trecut.

  2. Daca PSD vrea, maine ceva, se poate, ca asa isi arata muschii. Daca copchilul unui PSD-iste se trezeste greu, de ce sa fie deranjat: La naiba cu ceilalti!

  3. vorba aia: cine știe secretaru, poate chiar schimba oraru …

    Nu ne mai mira nimic….macar de nu ieșea la iveală,că ne enervam degeaba!!

  4. Dar la supraveghetori s-a gândit cineva? Oare nu e abuz sa ii obligi pe profesori sa stea la școală și să muncească duminică neplătiți. Bine că avem un cod al muncii, care poate fi pur și simplu ignorat de un secretar de stat. Mulțumim și Sindicatelor pentru competenta reprezentare. Demisia!

  5. Favoritismul plimbat direct din cabinetul de ministru.

    Acum poate se înțelege de ce nu se poate schimba nimic cu acești politruci.

    Urmăresc doar interese mărunte, protejează si salvează, găsesc soluții minune pentru protejații lor.
    Calcă in picioare orice interes al profesorilor implicați pt a satisface poftele si dorințele (aparent legitime) unui singur beneficiar in detrimentul a altor mii.

    Desigur, dacă va fi întrebat de ce nu a făcut feedback pt toate olimpiadele școlare si pt solicitări depuse de ani de zile in acest sens va spune că nu stia, ca va avea in vedere, ca e o preocupare permanentă si alt bălării.

    Scârbă e un cuvânt prea blând pentru astfel de politruci.

    PS Daca se investighează in amănunt s-ar putea afla ca acel părinte e rudă/afin cu cineva din minister, conectat politic sau vreun sponsor de partid.

  6. O bazaconie ! La geografie au fost doar faze pe școală până acum. Deci, dacă trece de faza pe școală (să fim serioși !) poate solicita modificarea orei la nivel de țară !!! Nu contează că toți ceilalți elevi, din toată țara, probabil câteva sute, vor susține concursul după-amiaza, când randamentul școlar este mult mai scăzut. Am un singur cuvânt urât, din nou, și pentru această decizie ministerială: GREAȚĂ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pregătirile pentru redeschiderea școlilor în Italia. Peste 1 miliard de euro pentru măsuri “urgente” luate în ultimele zile, înaintea primei zile de școală – 14 septembrie. Investiții majore în suplimentarea cadrelor didactice și a spațiilor de învățare

Autoritățile italiene, criticate pentru faptul că, după ce au emis recomandările pentru redechiderea școlilor, la sfârșitul lunii iunie, s-au mișcat lent pentru pregătirea efectivă a începutului noului an școlar, au…
Vezi articolul