Solstițiul de iarnă 2022: Iarna astronomică începe astăzi la ora 23:38 / Perioada de lumină zilnică va fi din ce în ce mai mare, până pe 21 iunie 2023

3.294 de vizualizări
Foto: astro-urseanu.ro
Pe 21 decembrie, din punct de vedere astronomic, începe oficial anotimpul iarna, chiar dacă cea meteorologică începe la 1 decembrie, notează Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” pe blogul său, www.astro-urseanu.ro.

La data solstiţiului de iarnă, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute (pentru Bucureşti). Începând de la această dată, până la 21 iunie 2023, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea în mod corespunzător.

Solstiţiu înseamnă „soare nemişcat”. În ziua în care are loc în emisfera nordică, în opoziţie în emisfera sudică se află în desfăşurare solstiţiul de vară. În ziua solstiţiul de iarnă, ce marchează începutul iernii astronomice, avem parte de ziua cea mai scurtă şi noaptea cea mai lungă a anului, scrie Agerpres, care citează precizările observatorului astronomic.

Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cereşti numit „ecliptică”. La momentul solstiţiului de iarnă, Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cereşti, la distanţa unghiulară maximă de 23° 27′ sud faţă de ecuator, el efectuând mişcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Foto: astro-urseanu.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admitere liceu 2025. Sfaturi pentru completarea fișei de înscriere, oferite de directoarea Andreia Bodea: În sala de clasă doar să transcrie codurile pe care şi le-au ales. Trebuie completat un număr suficient de opţiuni. Dacă ţinta este un anumit liceu, există riscul să nu nimeresc la profilul pe care mi l-aş fi dorit şi să întâmpin nişte dificultăţi

Elevii care au absolvit clasa a VIII-a și au susținut Evaluarea Națională 2025 vor completa opțiunile în fișele de admitere la liceu 2025, în prezența părintelui și a dirigintelui, în…
Vezi articolul

Pagina de Facebook a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, compromisă. Directoratul Național de Securitate Cibernetică anunță că a oferit asistență pentru raportarea la compania Meta

Pagina oficială de Facebook a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD) a fost compromisă. Mai multe postări fără legătură cu specificul instituției au apărut pe pagină…
Vezi articolul

Peste 40 de profesori din SUA și Europa participă la o conferință internațională pe tema tragediei în literatură și teatru, organizată la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Printre ei – Franco Moretti, profesor emerit la Universitatea Stanford

Franco Moretti, profesor emerit de Engleză și Literatură Comparată la Universitatea Stanford din SUA, participă la conferința internațională „Tragic Forms Across Europe and Beyond”, organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din…
Vezi articolul