Soluții pentru reciclarea deșeurilor electronice de la studenți – provocare lansată la Universitatea din București, cu premii în abonamente la Untold

19 vizualizări
Foto: environ
Studenții Universității din București sunt invitați să propună soluții pentru reciclarea deșeurilor electronice în cadrul competiției Student Innovation Challenge / WHAT’S NEXT?, un eveniment de tip open innovation organizat de Asociația ENVIRON și Universitatea din București, care va avea loc pe 18 aprilie 2026, între orele 10:00 și 16:00.

Competiția se adresează studenților de la toate facultățile UB, indiferent de an, care se pot înscrie individual sau în echipe de 3-5 persoane, inclusiv interdisciplinare, anunță organizatorii într-un comunicat primit la redacție. Înscrierile sunt deschise până pe 16 aprilie 2026.

Participanții sunt provocați să vină cu idei din zona eco-tech-business care să contribuie la creșterea duratei de viață a echipamentelor electrice și la reciclarea corectă a acestora. Temele includ modele de afaceri din economia circulară, campanii de comunicare pentru schimbarea comportamentelor, aplicații digitale sau chiar propuneri de politici publice.

La finalul competiției, echipele își vor prezenta proiectele în fața unui juriu format din specialiști din mediul academic, marketing și comunicare, iar câștigătorii vor primi abonamente GA la festivalul Untold 2026, inclusiv cazare și transport. Vor fi acordate și alte premii, precum tablete, căști sau produse din colecția CTRL + ART + Recycle.

Evenimentul face parte dintr-un demers mai amplu care urmărește creșterea colectării deșeurilor electronice în rândul studenților. În prezent, 11 cămine ale Universității din București sunt deja dotate cu puncte de colectare pentru echipamente electrice mici, precum telefoane, încărcătoare, căști sau baterii.

Potrivit datelor prezentate de organizatori, așa-numitele „deșeuri invizibile” – telefoane, tablete sau gadgeturi mici – reprezintă aproximativ 15% din totalul deșeurilor electrice generate anual, însă majoritatea sunt păstrate în locuințe. Un studiu arată că 86% dintre români țin telefoane vechi în sertare, iar 74% acumulează încărcătoare și cabluri pe care nu le mai folosesc.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Coaliția pentru Educație susține noile proiecte de planuri-cadru: Ministerul Educației a ales cea mai bună soluție pentru toate părțile implicate – părinți, elevi și profesori / Mai mulți membri ai organizației au făcut parte din comisiile pentru planurile-cadru

Coaliția pentru Educație susține noile proiecte de planuri-cadru pentru liceu, potrivit unui comunicat publicat pe pagina oficială. Reprezentanții organizației susțin că Ministerul Educației „a ales cea mai bună soluție pentru…
Vezi articolul

Peste 3.400 de profesori necalificați pentru disciplina pe care o predau vor intra la ore în acest an școlar, anunță Ligia Deca / Ministra dă asigurări că „cineva va intra la clasă” mai ales în mediul rural, unde sunt „situații dificile” la găsirea profesorilor de științe

Sunt peste 3.400 de profesori necalificați pentru disciplina care o predau și care vor intra la ore din 11 septembrie, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, la conferința de presă…
Vezi articolul

Profesoara Lavinia Betea: Nu pot să-i cer elevului să muncească mai mult decât muncește adultul, pentru că îl demotivez. În gimnaziu nu mai vrea să știe de nimic / Muzica, desenul și educația fizică sunt niște discipline extraordinare, care îl pregătesc pe copil să devină un adult echilibrat psihic

Profesoara Lavinia Betea a declarat că „nu pot să-i cer elevului, cum spuneam, să muncească mai mult decât muncește adultul, pentru că îl demotivez”. Aceasta este de părere că „în…
Vezi articolul