Soluțiile de redeschidere a școlilor în alte țări europene care au închis clasele în ultima lună: întoarcerea a început deja în cele mai multe sisteme și continuă pe parcursul lunii mai

7.905 vizualizări
Raport Banca Mondială
Foto: Pixabay.com
Școlile românești se redeschid, după o lună de “vacanță”, în aceeași perioadă în care revin la clasă și elevi din alte țări europene, forțate la rândul lor să închidă școlile din cauza epidemiei Covid-19. Dar în multe dintre acestea, chiar și în țări unde situația epidemiologică a fost considerabil mai gravă decât în România, revenirea elevilor la școală, începând cu cei mai mici dintre ei, a început deja. În altele, procesul trecerii din online la predarea cu prezență fizică urmează să se extindă pe parcursul mai multor săptămâni din mai.

Edupedu.ro trece în revistă măsurile de redeschidere luate în principalele țări europene care, în această primăvară, au optat să închidă temporar școlile și să treacă în online activitatea de predare.

Franța

Țara care a rezistat cel mai mult cu școlile deschise, înainte ca, la începutul lui aprilie, explozia de cazuri de Covid-19 să o oblige să le închidă simultan cu multe măsuri severe de carantină, Franța a început procesul redeschiderii la sfârșitul lunii trecute. Primele deschise au fost școlile primare și învățământul preșcolar, după cum Edupedu.ro a notat aici. Luni, 3 mai, a venit rândul claselor mai mari.

  • Potrivit France 24, întoarcerea acestora la predarea față în față a fost însoțită de critici legate de lipsa unor măsuri suficiente privind siguranța în școli, critici respinse de ministrul Educației, care a invocat o “obsesie” a oamenilor legată de răspândirea virusului în școli. Premierul Jean Castex a reafirmat, la rândul său, că virusul se răspândește “foarte puțin” în unitățile de învățământ.
Ungaria

Una dintre țările grav afectate de pandemie în această primăvară, Ungaria și-a redeschis grădinițele și primele clase primare, după o amânare, pe 19 aprilie, restul claselor urmând să-și reia activitatea față în față din 10 mai. Premierul Viktor Orban a anunțat intenția ca, după finalizarea examenelor de sfârșit de ciclu, să înceapă vaccinarea tinerilor de 16-18 ani, el respingând criticile privind folosirea unui vaccin chinezesc, spre deosebire de toate celelalte țări europene.

Polonia

Țară afectată profund de pandemie, Polonia a trecut la predarea exclusiv online, pentru toți elevii, în martie. Săptămâna aceasta, au început să vină la școală elevii din primele clase de școală primară. Restul elevilor urmează să reînceapă școala treptat – în sistem hibrid din 17 mai, pentru ca, din 31 mai, toți elevii să revină la clase, conform planificării guvernamentale.

Belgia

O țară care, într-o manieră similară cu ce s-a întâmplat în educația românească, a decis o “pauză de Paște” cu durată de o lună, în aprilie, Belgia continuă procesul redeschiderii școlilor. Elevii claselor mici și cei de grădiniță au revenit în aprilie, iar cei din învățământul secundar erau așteptați pe 3 mai, dar întoarcerea lor a fost amânată până pe 10 mai, până atunci urmând să învețe online.

Italia

Cei mai mulți elevi s-au întors la clase în aprilie, la capătul unui proces care începuse anterior, evoluție permisă de faptul că aproape toate regiunile au revenit în “zona galbenă” de risc moderat. Atenția se îndreaptă acum spre planurile de activități remediale din vară, în care autoritățile doresc să investească peste circa jumătate de miliard de euro.

Bulgaria

Revenirea elevilor la școală a reînceput din prima parte a lunii aprilie, ultimii elevi urmând să reia activitățile față în față luna aceasta.

Estonia

Țară care se confruntă cu o rată ridicată a infectărilor și care închisese școlile în prima parte a lunii aprilie, a primit din nou la clasă, de luni, 3 mai, elevii de clase primare și din anii terminali, când au fost relaxate și unele restricții economice. Oficialitățile nu au reușit, însă, să se înțeleagă în discuțiile de marți în privința momentului în care să-și reia activitatea față în față elevii din celelalte clase, potrivit radiodifuzorului public eston.

Citește și: Ce se întâmplă cu școlile din Europa, în luna în care cele românești stau închise complet? Harta educației europene în al treilea val al pandemiei Covid-19

Photo 194420023 © Francisco Javier Altamirano MartinDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Până acum 2 -3 săptămâni auzeam pe toată lumea la tv și în presă că toate școlile din Europa sunt deschise numai în Romania sunt inchise Acum scrieți că au fost închise și se deschid. La minciuni stam bine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Csaba Asztalos, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării: Nu este discriminatoriu accesul separat în școală pentru profesori / Există un grad extrem de ridicat de persiflare a profesorului și de a subminare a autorității în sistemul preuniversitar. Trebuie să întărim poziția profesorului atât în școli, cât și în societate

Intrările separate în școli pentru profesori, respectiv pentru elevi nu reprezintă o formă de discriminare, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Csaba Asztalos a precizat…
Vezi articolul

STUDIU Cum îmbunătățim educația elevilor din mediul rural? Rezultatele parțiale ale unei cercetări care arată cum s-au schimbat rezultatele elevilor din 40 de comunități

Performanța elevilor din România, în ansamblu, are nevoie de îmbunătățiri, așa cum ne arată și datele PISA. În ciuda numeroaselor initiative, programe și resurse alocate pentru îmbunătățirea educației din România,…
Vezi articolul

EXCLUSIV Familia și prietenii sunt principalii „consultanți” pentru alegerea liceului ai elevilor care au terminat acum clasa a VIII-a, în București, arată raportul CMBRAE 2023. Sfaturile consilierilor școlari, pe ultimul loc

Elevii care termină gimnaziul preferă să se consulte cu familia și prietenii atunci când își aleg liceul, arată Studiul privind opțiunile școlare și profesionale ale elevilor din clasele a VIII-a,…
Vezi articolul

“Obiectivele” presupus politice ale acuzațiilor de plagiat – noua eschivă a ministrului Educației Sorin Cîmpeanu, devenit la rândul său subiectul unei anchete de presă. În cazul Ciucă, el trecuse de la argumentul irelevanței la cel al “coincidențelor” politice. Cum s-au schimbat pozițiile PNL și ale președintelui Iohannis pe tema plagiatelor

Bagatelizarea acuzațiilor de plagiat ca simple instrumente de atac politic este linia la care apelează ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru a se apăra în fața acuzației că el însuși a…
Vezi articolul
Cum îți gestionezi emoțiile la examen

Cum îți gestionezi emoțiile la examenul de clasa a VIII-a și ce pot face părinții, în ultimele zile dinaintea Evaluării Naționale. Psihologii Laura Visu-Petra, Andrei Miu și Lavinia Damian: Dacă evaluează examenul ca pe o oportunitate de a sta sub reflector și de a se bucura că sunt stăpâni pe sine, le promit că emoțiile negative nu vor fi copleșitoare și va rămâne loc de emoții pozitive

Patru zile îi mai despart pe copiii care tocmai au terminat clasa a VIII-a de examenele Evaluării Naționale. Ce pot face tinerii de 14 ani pentru a-și concentra efortul și…
Vezi articolul