Ce pot face profesorii când au un copil cu nevoi educaționale speciale la clasă fără documente și părintele nu recunoaște dificultățile copilului și nu cooperează? Georgiana Soare, profesor de sprijin și psihopedagog special din Constanța, a explicat ce prevede legea și care sunt pașii clari pe care profesorii îi pot urma.
„De obicei, la întâlnirile acestea care sunt mai delicate, în care deja simțim că este o barieră din partea părinților, nu sunt deschiși pentru evaluare, este bine să accesați sau să chemați la acea întâlnire toată echipa de specialiști pe care o aveți în acea unitate școlară sau care vă este arondată, în special recomand să fie prezent și consilierul școlar.
Consilierul școlar are pârghiile lui de informare și de a gestiona anumite situații mai delicate, alături de director sau cine considerați că vă mai este util în susținerea acestei idei.
Întregul articol 14 conține exact acest lucru: Eu am obligația să vă informez și să dau mai departe către alte instituții, dacă dumneavoastră nu demarați acest proces. Nu putem noi să rezolvăm toate problemele. Suntem o rotiță din întregul sistem. Noi ne facem bucata noastră de informare, iar părintele mai departe merge sau nu către această parte de evaluare. Noi, profesorii din clasă, școală nu putem să punem diagnostice, observăm că este nevoie de mai mult
Întrebată cum se procedează „dacă un elev nu are absolut niciun document specific, problemele fiind vizibile, în vreme ce părinții nu cooperează”, Georgiana Soare a spus că soluțiile sunt prevăzute în legislație. Mai exact este vorba de Ordinul nr. 1.985 din 4 octombrie 2016 privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea şi intervenţia integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap, a orientării şcolare şi profesionale a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi în vederea abilitării şi reabilitării copiilor cu dizabilităţi şi/sau cerinţe educaţionale speciale.
- De la înțelegerea codurilor de diagnostic ICD-10 pe baza cărora se acordă certificatele școlare ale elevilor cu CES, la adaptări concrete ale conținuturilor, Georgiana Soare a oferit sfaturi utile pentru profesorii de la clasă și profesorii de sprijin în webinarul Rei Plus: documente utile pentru educația incluzivă, din cadrul proiectului „Clasa Viitorului – Pedagogie Digitală”, realizat de Asociația Edu Apps.
VIDEO Întrebări și răspunsuri despre gestionarea situațiilor în care părinții refuză să accepte recomandările specialiștilor pentru elevii cu nevoi speciale
Profesor: Cum procedăm dacă un elev nu are absolut niciun document specific, problemele fiind vizibile, în vreme ce părinții nu cooperează. Este vorba despre cazul unui elev din clasa pregătitoare.
Georgiana Soare: Vă spun ce fac eu și ce am făcut și ceea ce permite legea. Avem un articol în lege, articolul 14, care menționează următoarele, adică vă pune în contextul următoare a idei, și anume că noi avem un ordin comun de funcționare.
Conform acestui ordin, pentru articolul 14 specifică spune că orice profesionist care interacționează cu un copil cu dizabilități și sau CES, de exemplu, cadrul didactic, consilier, profesor itinerant, psiholog, inclusiv preotul, are două lucruri de făcut.
Unu, are obligația de a informa familia. Dacă dumneavoastră ați observat că acel elev are nevoie de mai mult suport, primul pas trebuie să informați familia.
Informarea ce înseamnă? Eu de obicei îi chem pe părinți, vorbesc si cu cadrele didactice și le povestesc despre ce înseamnă orientarea școlară, ce presupune.
Dau la o parte etichetele și barierele care țin de copilul nu are nu știu ce problemă sau îi se va pune o patalama pentru tot restul vieții. Fac diferențierea între certificatul de încadrare în grad de handicap și cel de orientare școlară, după care îi dau inclusiv setul de documente tipizate, pentru că acestea sunt diferite în funcție de CJRAE, îi spun că am obligația de a semnala situația la DGASPC. Nu a fost nevoie să mă duc atât de departe cu situația.
A fost suficientă această informare, astfel încât părintele să înțeleagă că este nevoie de un specialist, să observe copilul, să-i facă o evaluare, pentru că este în beneficiul elevului.
Cu cât se întâmplă în clasele primare, cu atât intervenția are efect. Degeaba așteptăm clasa a V-a, pentru că acolo e mult mai greu de intervenit și lucrăm doar pe socio-emoțional cel mai adesea, mai puțin pe cognitiv. În clasele mici este mai ușor să se facă această recuperare, poate e o mică rămânere în urmă, poate e o situație nu prea gravă.
Ordinul nr. 1.985 din 4 octombrie 2016 privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea şi intervenţia integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap, a orientării şcolare şi profesionale a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi în vederea abilitării şi reabilitării copiilor cu dizabilităţi şi/sau cerinţe educaţionale speciale
Secţiunea 1 Identificarea şi evaluarea iniţială a cazurilor
Articolul 14
(1) Orice profesionist care interacţionează cu un copil cu dizabilităţi şi/sau CES, de exemplu cadrul didactic, consilierul şcolar, profesorul itinerant şi de sprijin, psihologul, medicul de familie, asistentul social, asistentul medical comunitar, mediatorul şcolar, preotul, membrii structurilor comunitare consultative şi alţii, are obligaţia de a informa familia şi de a semnala situaţia acestuia SPAS/DGASPC de sector, dacă copilul nu este deja încadrat în grad de handicap sau orientat şcolar/profesional, astfel încât acesta să beneficieze de diagnostic precoce şi intervenţie timpurie.
(2) SPAS/DGASPC de sector înregistrează sesizarea şi declanşează procedura de evaluare iniţială.
Chiar și dacă ar fi o situație mai gravă, tot este nevoie să informăm familia, să-i spuneți că aveți obligația de a da situația mai departe, dacă părinții nu demarează acest proces singur de evaluare.
Ce înseamnă să demareze procesul de evaluare? Adică documentul acesta vă face informarea mult mai oficială, trecută prin director și toată situația, iar informarea efectivă este că noi ne ducem către documentele tipizate, ce documente sunt necesare, care este numărul de telefon unde trebuie să sune și le dau pe toate pachet, sub formă de proces verbal, pentru că apoi există situația în care ne luăm cu alte lucruri, rezolvăm alte situații din clasă, și trece anul școlar și părintele spune, dar cadrul didactic nu m-a informat, eu nu știam de asta și atunci este bine să faceți informarea cât mai oficială.
Recomandarea mea este să dați și toate documentele, astfel încât părintele să fie clar informat și să ia o decizie în cunoștință de cauză.
Profesor: Care ar fi cel mai simplu şi util mod de abordare a situaţiilor în care părinţii elevilor cu nevoi speciale refuză să accepte recomandările specialiştilor şi implicit demararea demersului pentru obţinerea documentelor necesare pentru integrarea copilului în şcoală? Cum putem noi profesorii să-i ajutăm pe aceşti copii să facă faţă procesului educaţional, dacă părinţii refuză să recunoască că au un copil cu nevoi speciale?
Georgiana Soare: De obicei, la întâlnirile acestea care sunt mai delicate, în care deja simțim că este o barieră din partea părinților, nu sunt deschiși pentru evaluare, este bine să accesați sau să chemați la acea întâlnire toată echipa de specialiști pe care o aveți în acea unitate școlară sau care vă este arondată, în special recomand să fie prezent și consilierul școlar. Consilierul școlar are pârghiile lui de informare și de a gestiona anumite situații mai delicate, alături de director sau cine considerați că vă mai este util în susținerea acestei idei.
Întregul articol 14 conține exact acest lucru: Eu am obligația să vă informez și să dau mai departe către alte instituții, dacă dumneavoastră nu demarați acest proces.
Nu putem noi, o singură persoană, să rezolvăm toate problemele. Suntem o rotiță din întregul sistem. Noi ne facem bucata noastră de informare, iar părintele mai departe merge sau nu către această parte de evaluare.
Consilierul, la rândul lui, are partea lui de informare și își notează sau ține sub monitorizare întreaga situație. Are și el documentele lui specifice, astfel încât să ajute școala și părintele și profesorul de la clasă. Dacă nu, procesul natural care este?
Când avem un copil care nu este trecut prin acest proces de evaluare, se întâmplă diferite situații… Copilul probabil că nu va promova, din varii motive. Nu este o situație dorită, clar, dar în toate întâlnirile mele mai delicate sau mai conflictuale pe care le-am avut în diferite școli, le readuc aminte că învățământul de masă preuniversitar funcționează după un regulament de ordine interioară, după ROFUIP și că acela este valabil pentru toți elevii din acea școală, nu doar pentru unul, doi și al cincilea nu. Și atunci, cu toate aceste informări, părintele ușor-ușor conștientizează că în spate e o nevoie, că nu-i vrea nimeni răul și că lucrurile acestea sunt pentru a-l ajuta pe copil.
Noi, profesorii din clasă, din școală, nu putem să punem diagnostice, facem o simplă observație, observăm că este nevoie de mai mult.
Am făcut 10 etape cheie, exact pentru situațiile acestea. Ce se întâmplă dacă.. sau cum putem într-adevăr să îi ajutăm toți acești elevi. Este un PDF cu codul QR pe care puteți într-adevăr să-l scanați. Eu l-am printat în format mai mare și l-am dus în cancelariile mele, pentru că îmi apărea întrebarea asta atât de des și nu sunt tot timpul în școală.
Bun, am o situație care necesită mai multă atenție. Ce fac?
Identificarea, observația părinților. Cine observă? Poate să vină părintele către cadrul didactic să spună, știți, copilul meu, am observat că el se descurcă mai greu cu temele sau are un refuz sau nu doarme în noapte, are niște situații de panică, de criză și consider că ar trebui să-l vadă și un alt specialist. Avem chestionarul de scris, citit, dacă este vorba de tulburări de scris, citit, care se aplică la final, la jumătatea clasei a doua, conform legislației. E doar un link. Și avem acest articol 14 din Ordinul Comun care permite Informarea părinților. Deci, sunt mai multe căi în care noi facem identificarea, indiferent că vine de la părinți, de la cadre, de la un alt specialist care îl observă și așa mai departe.
După care este cadrul legal în vigoare.Specialistul pe care îl aveți alături în situația aceasta de informare sigur cunoaște toate aceste ordine, știe cum să le prezinte părinților, știe ce să scoată la imprimată și să le dea mai departe. Ce mai avem?
Avem evaluarea de specialitate, să zicem că acceptă și merge pe documentele tipizate, le-am pus aici sunt cele de la CJRAE Constanța, mai puțin cardul de programare, că e numărul de la CJRAE Constanța și fiecare CJRAE are numărul lui.
Am făcut identificarea, am informat, nu putem să îi obligăm. Cam așa lucrăm. Acestea sunt pârghiile și toți ceilalți pași, dacă e nevoie de facilitator, ce înseamnă facilitator, cine poate fi facilitator și toată procedura din spate. Deci pârghii și situații de rezolvare există. Unele se rezolvă mai ușor, altele cu mai multă muncă în spate.
10 etape-cheie ce pot fi parcurse pentru un elev cu CES integrat în învățământul de masă:
1 – Identificarea
- Observația părinților/cadrelor didactice/alt specialist
- Chestionar scris-citit-calcul
- Aplicarea art 14 ordinul comun
2 – Cadrul legal
3 – Evaluarea de specialitate
- Documente tipizate CJRAE/SEOSP
- Obținerea unui certificat CJRAE și/sau DGASPC
4 – Coduri – Descrierea codurilor ICD10
5 – Facilitator – Includerea unui facilitator conform art 64 din ordinul comun
6 – Adaptarea
- Adaptarea programelor școlare
- Recomandări generale – 9 forme
- Măsuri compensatorii
- Mediul școlar incluziv
7 – Resurse educaționale
8 – PIP/PEP/PEI
9 – PSI – Plan de servicii individualizat = PSI
10 – Evaluare Națională
- Condițiile de egalizare de șanse
- Brosura admitere liceu – lista locurilor speciale pentru elevii cu CES, broșură publicată de către fiecare ISJ
Notă Edupedu.ro:
Acesta este al treilea articol dintr-o serie de materiale despre educația incluzivă, realizate în colaborare cu profesorul de sprijin Georgiana Soare, care urmărește să ofere profesorilor de sprijin, profesorilor de la clasa, educatorilor, consilierilor școlari și directorilor de școli instrumente digitale și pedagogice concrete pentru aplicarea principiilor educației incluzive.
Partea a III-a: Răspunsurile Georgianei Soare la cele mai frecvente întrebări ale profesorilor despre educația incluzivă și sprijinul elevilor cu CES
- Georgiana Soare este profesor de sprijin/itinerant în domeniul Educației Incluzive pentru elevii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă din anul 2009, iar din anul 2019 este dezvoltator al platformelor icd10.ro și app.rei.plus și de 5 ani este și expert RED. Georgiana este licențiată în Psihopedagogie Specială și are un Master de Educație Integrată.
Foto: © Stokkete | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
Citește și:
VIDEO Planificarea adaptată pentru elevii cu cerințe educaționale speciale și Planul de intervenție personalizat, explicate de profesoara de sprijin Georgiana Soare: Primeam cereri de tipul „dă-mi și mie o adaptare curriculară”. Nu suntem la piață, nu am magazin cu adaptări. Totul ține de copil
VIDEO Ghid practic pentru profesorii care au la clasă elevi cu cerințe educaționale speciale, realizat de Georgiana Soare, profesor de sprijin: Nouă sugestii de adaptare curriculară, în funcție de codul de diagnostic pe baza căruia se acordă certificatul de orientare școlară
Obținerea certificatului de orientare școlară și monitorizarea progresului – pașii și documentele necesare pentru profesori și părinții elevilor cu cerințe educaționale din procedura ISJ Giurgiu
Redacția
Raluca Pantazi
Ramona Florea
Alexandra Bogdan
6 comments
Nu se deschide lista codurilor de diagnostic!
>> Ce facem acum?
Cel putin pentru unii este clar ca sistemul este prost, depasit, invechit. Altii nu recunosc sau nu doresc sa-l schimbe. Nu e mai bine sa frustrezi oamenii?
O alternativa este sistemul nordic, in care se poate interveni fara dosar, fara diagnostic, fara a eticheta copilul, fara a spune ca e prost, ca face probleme, fara a pune parintele pe drumuri.
Nivelul 1: ajutor in clasa, de exemplu flexibilizarea predarii
Nivelul 2: interventie in grup, ore remediale
Nivelul 3: interventie one-on-one
Decizia de a trece de la un nivel la altul se ia de profesorul de la clasa, profesorul de sprijin, consilier, impreuna cu parintele.
Daca copilul are mai mult decat probleme de invatare, de exemplu tulburari de comportament sau opozitie se incearca masuri simple, de exemplu va schimba locul in clasa sau i se vor pune in vedere cateva reguli.
Daca interventia simpla nu are efect va primi sprijin emotional si /sau va fi inclus intr-un program special de interventie. Accentul este pus pe relatia profesor – elev. In multe cazuri interventia este timpurie, nu se asteapta sa explodeze conflictele. Nu spune nimeni „lasa ca trece de la sine”. Sunt profesori antrenati sa observe copilul si sa traga semnale de alarma.
Ei nu au bani de salarii și tu vrei avioane nordice?Au închis școlile speciale ca să nu îi mai plătească și tu vrei programe de intervenție pe stil nordic!Nici macar nu ai traita acolo sa stii ce e cu acel tip de program!Ai vazut o reclama si ai si luat hapul!Doamneeeee,multă minte lipsește!!
Aleatoriu, fără să stau să aleg cele mai importante cazuri:
Am un elev fără diagnostic care se uită în gol toată ora. Nu reacționează la nicio întrebare, eventual se mișcă dacă începe să-l doară șezutul. E deconectat non-stop. Nu știu cum ajunge de acasă la școală și înapoi.
Am alt elev fără diagnostic care are evident ADHD și tulburări de opoziție și mai e și foarte mare (fizic) față de elevii din clasa lui. Nu are niciun interes pentru nimic, îi deranjează și pe ceilalți, consilierul încearcă dar nu are cu cine, familia e complet dezinteresată. Elevii se tem de el și se vede că și el își dă seama, dar nu se poate controla și nimeni nu-l poate ajuta cât timp familia nu se implică. El are nevoie de medicamente, singur nu se descurcă, o mie de modificări ale predării nu vor schimba nevoia lui de medicație.
Am un elev care stă la oră și râde. Râde din orice. Efectiv, poți spune ”bună ziua” și pe el îl apucă râsul și nu se poate opri. N-are nicio problemă să interacționeze cu ceilalți (și râde și cu/împreună cu ei când are criză de ilaritate), părinții au încercat să colaboreze cu consilierul și și-au dat acordul pentru sesiuni cu el – nu vine. Iar după una-două încercări părinții au spus că n-au ce-i face și s-a terminat interacțiunea. Copilul e adolescent acum, sunt câteva probleme care apar la această vârstă, dar nu poți face nimic, doar constați și aștepți să iese din sistem.
Mai am vreo zece astfel de descrieri (nu mă apuc să înșir toți elevii care nu pot sta locului nici două minute, care se mișcă constant, care se apucă să se înjure cu voce tare cu colegii pentru că nu le împrumută lucruri, care simt nevoia să spună orice prostie le trece prin cap, necontrolat, care sunt bătăușii școlii, care au probleme de adaptare și e evident că e o problemă în familie, elevii care e posibil să aibă întârzieri de dezvoltare mintală, care au început să bea de la vârste fragede, alături de părinți, care au deja adicții – vapează de la clasele primare, etc.) Doar în clasele mele (nu predau la toate clasele). Toți nediagnosticați, toți la care am încercat intervenții – ce trebuie să înțelegeți este că acești copii au nevoie de ajutor SPECIALIZAT. Nu de forma predării ține problema. Ei au nevoie de corectare a chimiei creierului, nu se poate corecta așa ceva cu vorbe.
Iar pe lângă aceștia îi avem pe cei care SUNT diagnosticați, și nu putem face mare lucru nici pentru ei. Da, planificăm, în realitate nu există timp fizic pentru a lucra separat sau după ore cu ei. Toți depind de transportul public sau de microbuzul școlar, sunt sate răspândite la zeci de km de centru, nu-i putem ține după ore sau aduce înainte că n-au cum ajunge la școală sau acasă decât cu aceste mijloace. Cum spuneam, consilierul școlar vine două zile pe săptămână și face ce poate, dar niciodată nu e de ajuns, în special fără colaborarea cu familia. Profesor de sprijin nu există și n-a existat. Am avut elevi care aveau însoțitor la ore un părinte – în foarte puține cazuri și doar la școala primară părinții chiar veneau cu ei. După aceea, deloc – și n-ai cum să-i obligi.
Și împreună cu toți aceștia sunt elevii normali, cu probleme normale în familie, dar care vin la școală ca să învețe.
Ai o clasă cu 2 copii cu diagnostic de CES, 6 care n-au, oficial, dar ar trebui evaluați, și încă 12 care nu par să aibă probleme (sau nu probleme majore). Iar tu – nepregătit pentru a fi simultan profesor, profesor de sprijin, consilier, medic, etc – trebuie să faci progres cu ei toți.
Dvs. vorbiți de sistemul nordic. Sunt convinsă că ei nu lucrează cum suntem noi obligați să lucrăm. Nici în școlile din centrul Bucureștiului nu cred că au ce descrieți acolo, așa că vorbim despre cai verzi pe pereți.
Elevii mei sunt acum în școală, nu peste treizeci de ani când poate ajungem la nivelul de acum al nordicilor (slabe speranțe). Ce facem ACUM?
Eu am copii nediagnosticați în fiecare clasă la care predau (pe lângă cei diagnosticați). Niciun părinte nu vrea să recunoască dacă copilul are probleme. Unii părinți au chiar ei probleme (fără diagnostic și tratament). Consilierul vine la noi 2 zile pe săptămână, a încercat tot, împreună cu dirigintele și directorul – niciun părinte nu accepta trimiterea spre diagnosticare. Avem noi ceva cu copilul. Sunt răi colegii. Nu știm noi să lucrăm cu el, etc. Orice, numai să nu audă că e o problemă.
Iar dacă ai tupeul să treci peste acceptul lor, succes. Am fost amenințați cu judecata, un părinte s-a atacat în așa hal că a sunat la primar (care i-a luat partea părintelui, pentru că de la familie ia voturi), a făcut plângeri pe la ISJ, deci a rămas așa.
„Soluțiile” voastre „legale” au zero impact. Eu nu sunt medic, nu pot decât să constat ca elevul are o problemă și după aceea familia ia decizia – până acum nicio familie nu s-a lăsat convinsă. Și nu sunt puține cazuri.
Ce facem acum?
Ministreul este de vina pentru ca ii lăsa așa. Cum adică sa predau la speciali și sa vina cu el nediagnosticat si fara tratament?Si parintele la fel!Dacă are schizofrenie și este fără tratament și i se năzare ca avem coarne și trebuie sa ne purifice sau știu eu ce??
Neglijenta crasa și lipsa de responsabilitate și fata de angajați și fata de ceilalți copii și părinții .Acesta este ministerul care le da voie sa ii aducă nediagnosticati.Pentru stresul în plus (ca ieși leșinat după o ora cu asa ceva la clasă) ar fi trebuit 50% spor stres neuropsihic. Sa mai zic cum este sa interacționezi cu astfel de părinți care și ei nu își iau tratamentul?De ce sa am eu atâta stres pe sănătate mea?Suntem plătiți pentru toate acestea?Nu.Cand ma voi îmbolnăvi de la stres (ca se fac multe boli de la stresul cu muuuult peste limite,pe unii dintre ei e greu sa ii privești dar sa interacționezi cu ei) cine îmi asigura spitalizare și tratament,cine îmi da sănătatea înapoi?Avem părinți care ne iau de slugi și cer de la noi lucruri care nu sunt de cerut sau ne suna noaptea la 12 ca să vor ei sa întrebe x problema…cine răspunde pentru suprasolicitarea mea nervoasă pe banii și telefonul.meu personal?
Ministerul nu este capabil sa stabilească niște lucruri clare și granițe clare între lucruri personale (cum ar telefonul.meu ,plătit de mine la care nu ar trebui sa aibă acces oricine ca este personal) și cele de la locul de muncă.
De ce?Pentru ca învățământul este deținut politic:de acolo vin muuuulte voturi,nu?Și asa apare corupție,bac plătit cu sute de euro,șmecherie, golănie.