DOCUMENT Elevii din școlile speciale, trimiși în online la fel ca cei din școlile de masă. Mama unui copil cu autism: „Este absurd să ceri abilități digitale de la un copil cu handicap grav”

7.948 de vizualizări
Trecerea în online, elev plictisit la ore.
Foto: © Dreamstime.com
Ministerul Sănătății a respins solicitarea Ministerului Educației de a deschide școlile speciale și de a le permite copiilor de aici să vină fizic la ore, indiferent de scenariu. „Este absurd să ceri abilități digitale de la un copil cu handicap grav”, povestește pentru Edupedu.ro mama unui copil cu autism, asistentă medicală la o maternitate și martoră a învățământului online impus fără excepție copiilor din școlile speciale. “Nu înțeleg de ce nu pot să-i lase pe toți copiii cu cerințe speciale de la toate clasele să vină fizic la școală indiferent de scenariu. Ei sunt cinci în clasă, au câte două profesoare, pot să împartă clasele în două eventual”, a declarat aceasta.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a solicitat oficial Ministerului Sănătății, pe 1 martie 2021, ca orele din școlile speciale să se desfășoare față în față, cu prezența fizică a elevilor, indiferent de scenariu, mai puțin dacă localitatea intră în carantină.

Concret, propunerea Ministerului Educației a fost următoarea:

  • „Întrucât activitatea didactică din cadrul școlilor speciale se realizează cu efective foarte reduse la clasă/grupă, respectiv 4-8 elevi/preșcolari, considerăm că riscurile epidemiologice în cazul desfășurării cursurilor cu prezență fizică, indiferent de scenariu, sunt minime. În plus, activitatea didactică în sistem online cu această categorie de elevi este total ineficientă, conducând la o discriminare de fapt a acestora. De aceea, vă propunem completarea art. 9 cu alineatul (9):
  • activitățile didactice din cadrul școlilor speciale se vor organiza și desfășura cu prezența fizică a elevilor în toate unitățile școlare din localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1000 de locuitori.

A doua zi, pe 2 martie 2021, Ministerul Sănătății, prin răspuns oficial al secretarului de stat Andreea Moldovan, a respins solicitarea de la Educație. Argumentația Ministerului Sănătății a fost următoarea:

  • „Având în vedere că în școlile speciale sunt copii cu multiple comorbidități, cu un risc crescut de a dezvolta forme severe de boală, considerăm necesară respectarea în continuare a scenariilor care țin cont de incidența fiecărei localități și în cazul unităților de învățământ pentru copii cu nevoi speciale.”

Vezi la finalul articolului documentele oficiale ale celor două ministere, obținute de Edupedu.ro, precum și argumentația integrală folosită de Cîmpeanu în solicitare și de Moldovan în respingere.

Ce spune mama unui copil din școală specială, despre argumentația Ministerului Sănătății

Într-adevăr, pot zice că sunt copii care sunt vulnerabili și nu ar trebui expuși. Nici eu, ca părinte, nu mi-aș dori să fie expus copilul, dar trebuie să ne gândim că efectiv sunt situații în care noi nu avem ce face. Unde există posibilitatea să se împartă clasa în două și sunt 2 doamne profesoare, acolo s-ar putea găsi soluția ca măcar 4 ore să fie 2 copii din clasa de 5 la o doamnă și 3 copii la altă doamnă profesoară. Și ar putea fi testați profesorii lunar, ca să eliminăm riscul de expunere“, a declarat mama unui elevul cu autism, cu privire la argumentația folosită de Ministerul Sănătății.

Amintim că în scenariul galben copiii de clasele V-VII din școlile speciale învață online, iar odată ce se trece în scenariul roșu într-o localitate, și la școlile speciale elevii din anii terminali trec în sistemul hibrid. Aceasta este teoria. În practică, însă, este imposibil de lucrat online cu elevii care au cerințe speciale, a explicat pentru Edupedu.ro mama elevului de 14 ani cu autism, care se află în prezent în clasa a IV-a. Nevoile acestor copii sunt tocmai „speciale”, motiv pentru care necesită un set de măsuri mai atent gândite pentru situațiile lor individuale. Spre exemplu, în cazul unui copil cu autism avansat, statul în fața calculatorului patru ore pe zi pentru lecții online este posibil doar în imaginația decidenților politici, spun părinții.

Este absurd să ceri abilități digitale de la un copil cu handicap grav”, spune mama băiatului, care este asistentă medicală la o maternitate. În trecut, când școala s-a închis cu totul din cauza restricțiilor impuse de autorități, ea a fost nevoită să își ia trei luni de concediu fără plată ca să poată sta cu copilul ei, acesta având nevoie de însoțitor permanent.

A făcut ore online fiindcă profesorii trebuie să-și justifice activitatea online, chiar dacă elevii nu puteau să stea mai mult de 5 minute. Nu înțeleg de ce nu pot să-i lase pe toți copiii cu cerințe speciale de la toate clasele să vină fizic la școală indiferent de scenariu. Ei sunt cinci în clasă, au câte două profesoare, pot să împartă clasele în două eventual. Sunt conștientă că există un risc de infectare și de transmitere, dar nu are cine să stea cu el online, noi trebuie să muncim, nu te poți aștepta ca o bunică sau o mătușă mai în vârstă să îl poată ajuta cu orele online. În cazul meu, fiindcă băiatul are 14 ani, nu mă mai calific pentru a sta acasă cu 75% din salariu”, a explicat mama elevului.

Un copil cu dizabilitate gravă, fără însoțitor permanent, nu are cum să intre în online pentru că nu are mintea suficient de dezvoltată ca să intre singur pe o tabletă. Deci un părinte a fost automat blocat lângă el. Eu am avut înțelegere [când s-au închis toate școlile, în toată țara – N. Red.] și învățătoarele au intrat în funcție de disponibilitatea mea, dar nu a fost corect față de ele, pentru că ele a trebuit să intre la orice oră. A trebuit să filmez în timp ce eu făceam activitățile cu el, ca ele să poată raporta activitatea. Dar pe un copil cu dizabilitate gravă nu poți să îl ții mai mult de 15 minute nici la clasă, darămite să umbli cu tableta după el prin casă, ca să îl prindem“, a povestit aceasta.

Eu acum mi-am făcut programul astfel încât să pot sta cu el după-amiaza și soțul stă dimineața. Îl ducem la școală, la terapie“, a declarat mama. Pentru că este clasa a IV-a, copilul său merge la școală la fel ca elevii din școlile de masă.

Ea îi roagă pe decidenți să nu îi uite pe copiii cu cerințe speciale, nici pe părinții lor fiindcă în prezent legislația nu a fost adaptată și pentru ei.

DOCUMENT Solicitarea ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, către ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu:
Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro
DOCUMENT Răspunsul Ministerului Sănătății la solicitarea Ministerului Educației:
Foto: Edupedu.ro
Răspunsul integral al Ministerului Sănătății, aici

Foto: © Golib TolibovDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
DOCUMENT “Instrucțiuni” suplimentare pentru aplicarea noilor reguli în scenariul roșu, transmise școlilor: Pot veni fizic la școală doar 15 elevi dintr-o clasă de-a VIII-a și 17 de-a XII-a, profesională/postliceală an terminal. Ceilalți elevi din aceste clase sunt obligați să participe la cursurile online
DOCUMENT Ministerul Sănătății a respins eliminarea obligativității măștii la orele de sport în sală, precum și prezența fizică a elevilor în școlile speciale indiferent de scenariu

5 comments
  1. Buna ziua! Am și eu un copil cu Asperger și adhd in clasa a 3a. Are o inteligență superioară, peste medie. Și pentru noi este problematic. Serviciul nostru este de așa natură încât nici eu, nici soțul nu am beneficiat de dreptul de a sta cu el. A stat cu el bunica… Nici ea nu e ITsta… doar că l-a supravegheat… Este teribil. Am lucrat în ture amândoi parintii. Doua săptămâni de la 6 la 2… de la 2 am predat efectiv conținutul la care nu a reușit să fie atent. Daca avea vreo izbucnire copilul sau se bloca accesul la tehnica trebuia să fugim până acasa…Alte două săptămâni nu l-am putut ajuta mai deloc pt că lucram de la 2 la 22…Nu era bine nici dacă ar fi frecventat fizic școala. Ne expuneam bunicii la un risc teribil… Și copilul la fel… Și pe noi… Să îmi bag un străin în casă să stea cu copilul nu era bine….Era bine daca ni se permitea măcar jumătate de program la unul dintre noi. Nici nu vreau să mă gândesc ce făceam fara “buni” sau daca copilul avea peste 12 ani..
    Aici iarăși e discriminare… Pt că deși fizic au 12 ani și intelectual sta foarte bine, din punct de vedere emoțional ar avea 9 ani… Nu evaluează pericolele și consecințele… Nu se concentrează… Lucrurile astea nu le vede nimeni.

  2. Avem o mama care se lupta din greu ca acel copil sa poata trai, chiar daca ea nu va mai fi. Se recupereaza o parte, nu tot. E greu… mai ales cand esti constienta ca el va pierde… Acasa, de data asta, e mai bine.

  3. >> ar putea fi testați profesorii lunar
    Bineinteles ca s-ar putea face teste la profi, la personalul auxiliar si la copiii cu CES din scoala speciala. In scoala speciala copilul interactioneaza cu destule persoane: profesor, educator, terapeut, logoped, persoanele care schimba papers si ii duc la toaleta.
    Dar regulile sunt altele si testele zac nefolosite in scoala.

    1. Eu nu am părinți nu i am văzut niciodată în viata asta nu am pe nimeni în viata asta am crescut la Orfelinat da știu că nu mă cunoașteți în viata asta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ora la școală de 40 de minute şi pauza de 5 minute sunt discriminatorii, anunță Consiliul pentru Combaterea Discriminării. Școlile în 3 schimburi trebuie să aplice „măsuri compensatorii” pentru cei 25.000 de elevi „dezavantajați de scurtarea orelor“

Scurtarea programului elevilor de către școlile care funcționează în 3 schimburi este discriminatorie. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a anunțat într-un răspuns la solicitarea Ziarului Financiar că ora de curs…
Vezi articolul

Matematica redevine obligatorie la liceu în Franța, din 2023, după schimbările succesive din ultimii trei ani. “Trebuie promovată egalitatea fete-băieți” în științe, susține Ministerul Educației de la Paris

Toți elevii de liceu din Franța vor face obligatoriu matematică la liceele teoretice (generale) din septembrie 2023, a anunțat duminică, 13 noiembrie, ministrul Educației din Republică, Pap Ndiaye, după cum…
Vezi articolul

Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică al Academiei Române, despre scrierea greșită a cuvântului “procrastinare” în noul DOOM: Corectăm greșelile acestea de tip bătaie sau alte mici scăpări, la următorul tiraj / Vom avea o variantă online, o mică aplicație care să preia datele din dicționar

Preluarea cuvântului “procrastinare” cu o literă lipsă în noul DOOM, sub forma procastinare, “este probabil una dintre greșelile de bătaie (de tehnoredactare) care s-au strecurat în dicționar”, a declarat pentru…
Vezi articolul