Principala măsură care ar trebui adoptată urgent în învățământul preuniversitar „pe termen scurt și mediu și cu bătaie lungă este să investim în calitatea profesorilor”, a afirmat, la Europa FM, Sorin Costreie, unul dintre consilierii președintelui Nicușor Dan pe probleme de Educație în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale și actual consilier onorific al ministrului Educației și Cercetării, Daniel David.
- UPDATE 11 iunie: Sorin Costreie nu mai este consilierul președintelui, a precizat acesta într-o postare pe Facebook.
Problemele precum abandonul școlar și analfabetismul funcțional nu pot fi soluționate fără cadre didactice bine pregătite și motivate, a afirmat Sorin Costreie, într-un dialog cu profesorul Marcel Bartic.
Redăm dialogul pe acest subiect:
Marcel Bartic: Care credeți că sunt în acest moment principalele provocări în învățământul preuniversitar? Pentru că, vrând-nevrând, după alegerile din 18 mai, lumea a început să-și facă niște planuri, să vină cu niște idei, cu niște propuneri. Există niște așteptări din partea asta a societății românești, exprimate în direcția instituției prezidențiale. Și, în sigur că, da, fiecare dintre noi, de la cei mai mici până la cei mai mari, cu mai multă sau mai puțină expertiză, încercăm să venim cu propuneri. Pentru asta trebuie să identificăm care sunt cele mai sensibile capitole ale învățământului preuniversitar. Și eram curios să știu cam cum vedeți dumneavoastră zona asta și unde trebuie acționat mai repede? Care ar trebui să fie, nu știu, primele măsuri pe care ar trebui să le luăm imediat ce avem un guvern stabil, imediat ce avem un buget și lucrurile devin cumva mai predictibile?
Sorin Costreie: Aici, problemele grave cred că le știm cu toții și toată țara le știe și le-a și simțit, ca să nu zic resimțit: abandonul școlar cuplat cu analfabetismul funcțional. Deci noi trebuie să ajungem la această mare masă de copii, pentru că vorbim de cifre în jur de 40% și într-un caz și în celălalt și ele sunt corelate, copii care nu sunt expuși așa cum trebuie la educație. Și educația, pe scurt, ce trebuie să fie, că nu e foarte complicat, deși e o chestie foarte complexă, trebuie să ne dea o orientare în viață. Deci acești copii, viitori cetățeni maturi, sunt dezorientați. Ei nu înțeleg bine universul în care sunt. Nu înțeleg economia, nu înțeleg sănătatea, deci n-au, să spun așa, principii de bun simt. Și asta-i datoria noastră. Nu sunt ei vinovați. A noastră, și mă uit la noi, la profesori. Deci prima măsură pe care aș lua-o pe termen scurt și mediu și cu bătaie lungă este să investim în calitatea profesorilor. Ați văzut că a fost prezentat raportul OECD și acolo s-a spus clar, calitatea învățământului nu va depăși niciodată calitatea profesorilor. Putem să avem cele mai bune planuri cadru, iar se vor încinge discuțiile acum la liceu, cele mai bune manuale, cele mai bune curricule, cele mai bune strategii. Dacă profesorul este cum este și nu neapărat să nu fie bine pregătit, să fie demotivat, atunci nu vom avea elevi implicați, nu vom avea elevi atrași de școală.
5 comments
Acest domn scrie in CV ca la limba engleza este la nivel C2 – adica vorbeste, intelege si scrie ca un nativ. Are si o diploma care sa probeze asta? A trait la Londra sau la New York?
Are ceva studii in stiintele educatiei? In CV-ul stufos nu am gasit.
Oare se vor gasi niste oameni competenti, cu experienta, sa reformeze educatia?
Si de ce deodata profesorii au devenit “demotivati”? A fost vreo conferinta internationala a profesorilor in care au decis sa devina din motivati, demotivati?
Vorbe goale.
Stimaților! Voi ați distrus iînvățămàntul preuniversitar. Ați creat universități particulare pe fiecare colț de stradă, apoi ați dat doctorate la proşti să aibă salarii mai mari. Nu vă e ruşine să veniți cu sloganuri?
Domnul Daniel David! Există încă mii devprofesori care au dat bacalaureatul înainte de 90 şi admiterea la facultate în anii ’80, despre ce vorbim. Sunteți toți penibili!
ȘI RECIPROC !
alt consilier,alte vorbe….
la cum da cu biciul in profesori David …