Secretarul de stat în Ministerului Educației și Cercetării, responsabil pentru învățământ preuniversitar, cel care gestionează în această perioadă aplicarea pentru profesori a Legii 141/2025, a declarat într-o emisiune la Metropola TV că el crede că „ de fapt problema principală nu este creșterea cu 2 ore în sine a normei didactice, ci mai degrabă disconfortul de a face acest lucru într-o perioadă foarte scurtă”. Acesta a explicat faptul că și pentru cei care gestionează sistemul, adică ministru, secretari de stat, angajați sau detașați din minister și inspectorate este „în egală măsură” un disconfort „la fel ca și pentru profesori”.
„Eu cred că de fapt problema principală nu este creșterea cu 2 ore în sine a normei didactice, ci mai degrabă disconfortul de a face acest lucru într-o perioadă foarte scurtă, disconfort care este în egală măsură și pentru noi, cei care gestionăm sistemul, la fel ca și pentru profesori. Noi încercăm în această perioadă, avem o lege, e în vigoare, nu mai putem discuta, din punctul nostru de vedere al ministerului, dacă legea se aplică sau nu, ea este în vigoare, este asumată de o coaliție de guvernare. Noi trebuie să o punem în aplicare”, a declarat Sorin Ion.
Teza că problema ar fi disconfortul a fost lansată în primă fază de ministrul Daniel David în podcastul Vorbitorincii, pe 22 iulie 2025. „Vă spun cu ce afectează, dar mereu după, după ce le spun asta, îi rog să se gândească ce ar fi putut să fie dacă nu era asta. Este acest disconfort cu aceste ore care le dau mai multe lucru”, declara Daniel David, ca răspuns la afirmația moderatorului Cătălin Striblea că „Ei (n.red. profesorii) s-au supărat pentru că le scoateți bani din buzunar”.
Revenind la emisiunea de la Metropola TV și la declarațiile făcute de secretarul de stat Sorin Ion, întrebat dacă se puteau lua alte măsuri care să nu dea peste cap activitatea din școală, acesta a spus că „Nu există măsuri cu impact financiar care să nu aibă impact și asupra activității profesorilor. Și revenim la întrebarea de mai devreme, dacă empatizăm cu colegii noștri, cu siguranță da. Așa cum domnul profesor Gologan mărturisit că are o familie profesori și la mine și soția și sora mea sunt profesoare, tot de matematică, la fel ca și domnul Bogdan Cristescu prezent în platou. Primele reacții le avem fiecare dintre noi acasă și evident că empatizăm cu profesorii, dar în același timp suntem și foarte conștienți de situația financiară care este această țară”.
- Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.
Sindicatele au protestat zilnic în fața Ministerului Educației în utlimele două săptămâni. Peste o lună, pe 8 septembrie, în prima zi a noului an școlar, peste 30.000 de membri de sindicat vor participa la mitingul național de protest din București, programat pentru 8 septembrie.
În cerințele profesorilor și sindicatelor nu se menționează nicio problemă legată de un așa-zisul disconfort, invocat de oficiali:
Nemulțumirile și cerințele formulate de sindicate înainte să declanșeze protestele de la sediul MEC erau următoarele:
1. Creșterea normei didactice de predare cu 2 ore – acesta este măsura cu consecințele cele mai grave asupra cadrelor didactice. Realitatea din majoritatea școlilor ne arată că vor fi profesori titulari care vor intra în restrângere de activitate și profesori suplinitori calificați care, foarte probabil, nu își vor mai găsi un loc de muncă. Referitor la profesorii titulari, există riscul major ca aceștia să nu-și mai primească salariile întregi, asta pentru că va fi imposibil să li se asigure norma completă de 20 de ore. A le acorda acestora „șansa“ de a primi 2 ore, pentru completare, la distanțe apreciabile este cinism. Este posibil ca cheltuielile pentru navetă să fie mai mari decât contravaloarea celor 2 ore. De asemenea, mărirea normei de predare va însemna mărirea sarcinilor de muncă, pe lângă celelalte îndatoriri profesionale, ceea ce va conduce la creșterea presiunii psihice. Totodată, este complet greșit și faptul că a fost eliminată facilitatea de a se diminua, cu 2 ore, norma de predare pentru profesorii care au gradul didactic I și o vechime peste 25 de ani. În timp ce în multe țări norma didactică de predare pentru profesorii cu vechime este diminuată chiar la jumătate, restul orelor fiind dedicate pentru a îndruma profesorii tineri, la noi nu mai este nici o diferență între un profesor debutant și unul care este la final de carieră.
2. Comasarea a sute de unități de învățământ – va conduce la concedieri de personal didactic auxiliar și chiar administrativ.
3. Creșterea efectivelor de elevi în clasă – va conduce la revenirea la efectivele de elevi/preșcolari „istorice“ și, evident, la comasări de grupe/clase, având drept consecință scăderea calității actului educațional și reducerea numărului de posturi/norme.
4. Scăderea dramatică a tarifului pentru plata cu ora – va conduce la imposibilitatea atribuirii orelor rămase libere în regim de plata cu ora, din cauza remunerației derizorii (scăderea cu peste 50% a tarifului orar). Se va ajunge la situația aberantă ca o oră prestată de un profesor la început de carieră să fie plătită la fel cu tariful orar al unui muncitor necalificat. Sunt specializări și discipline deficitare în resursa umană. Cine va presta aceste ore, în regim de plata cu ora?
5. Creșterea obligației de catedră pentru directori și inspectori – va conduce la imposibilitatea practică și obiectivă de desfășurare a activității de către personalul de conducere, de îndrumare și control (atât activitatea la catedră, cât și cea specifică funcției).
6. Subfinanțarea învățământului superior din România, prin neactualizarea costului standard pe student echivalent, decizie care poate conduce la concedieri colective sau chiar la închiderea unor universități.
7. Subfinanțarea instituțiilor de cercetare, în actualul context geopolitic european, prin neactualizarea costurilor necesare pentru resursa umană și utilități, pentru menținerea și dezvoltarea infrastructurii, instituții de importanță deosebită pentru buna funcționare a educației și cercetării.
8. Subfinanțarea bibliotecilor centrale universitare, prin neactualizarea costurilor cu resursa umană și utilități, instituții de importanță deosebită pentru buna funcționare a Educației.
În luarea acestor măsuri fără precedent pentru învățământ și în special pentru învățământul preuniversitar, un rol foarte activ l-a avut ministrul educației și cercetării, domnul Daniel David. În marea majoritate a declarațiilor publice, domnul ministru a lovit în sistemul de învățământ și în salariații acestuia, unele dintre aceste declarații fiind chiar diversioniste.
Reamintim o parte dintre acestea:
- „Norma didactică de predare în România este sub media Uniunii Europene”. FALS!Conform cercetătorilor de la Institutul de Științe ale Educației, norma de predare este de 18 ore pe săptămână în România, ceea ce plasează țara noastră la nivelul mediu al normei europene.
- „Educația are o contribuție mare la deficitul pe care îl avem”. Altfel spus, cu o finanțare de aproximativ 3% din PIB, în condițiile în care media finanțării educației în Uniunea Europeană este de aproximativ 4.7% din PIB, educația a dat peste cap deficitul bugetar. Să ne amintim că domnul Mircea Miclea și-a dat demisia din funcția de ministru al educației pentru faptul că educației nu i s-a dat 5% din PIB. În concepția domnului ministru Daniel David, educația poate fi performantă și dacă este subfinanțată.
- „Dacă dorești să fii titular al sistemului, atunci n-ai cum să rămâi foarte mult legat de o școală”. Altfel spus, dacă în școala unde ești titular nu ți se pot asigura cele 20 de ore de predare, mergi unde găsești, adică la 30-40 km. Ce vor face cadrele didactice cărora nu li se pot asigura cele 20 de ore, fiind titulari în 2-3 școli? Vor mai adăuga încă o școală și vor sta în mijloacele de transport mai mult decât stau în fața elevilor.
- „Elevii olimpici de nivel internațional își permit să-și dea o bursă de merit în fiecare lună, din premiul unic de 1000-4000 de euro pentru medalia obținută”. Dacă așa este tratată elita elevilor din România, nu este de mirare că majoritatea acestor olimpici își continuă studiile universitare în alte țări și nu se mai întorc în România.
- „Plata cu ora în învățământul preuniversitar trebuie să fie definită rațional și decent. În prezent nu se raportează la tot timpul de lucru și are o valoare prea mare față de ora din norma de bază”. Altfel spus, dacă un profesor are salariul pentru o oră de predare din norma de bază de 100 de lei, conform prevederii din Legea 141/2025 ar urma să primească mai puțin de 50 de lei pentru o oră plătită în regim de plata cu ora, chiar dacă pentru pregătirea acestei ore este nevoie de același efort. Și să nu uităm că și la aceste ore elevii primesc teste care trebuie corectate și discutate cu elevii. Mergând după aceeași logică cu a „specialiștilor” care au propus această aberație, profesorii care au ore în regim de plata cu ora ar putea spune că o astfel de oră nu durează 50 de minute, ci 20 de minute, și că se parcurge doar 45% din materia cuprinsă în programa școlară.
„Propunem tuturor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar să fie solidare şi să boicoteze toate evenimentele/acțiunile pe care Ministerul, inspectoratele școlare şi unităţile de învăţământ le organizează pentru implementarea măsurilor din Educație”, se arată într-o adresă FSLI consultată de Edupedu.ro.
Ministrul a declarat în acel moment despre sindicate că „nu am un partener de discuții, misiunea lor este să se opună oricărei pierderi ale unor drepturi sau privilegii pe care le au”.
21 comments
DISCONFORT!?
Asa numiti zeci de mii de oameni lasati pe drumuri?
Asa numiti un intreg calendar de mobilitate desfasurat pe un intreg an scolar, acum dat peste cap?
Asa numiti sute de scoli comasate!? Aveti idee cam ce inseamna asta?
S-a intrebat cineva sau a calculat cat costa sa muti copiii cel putin de doua ori pe zi, cu microbusele scolare, pe care vad din presa ca s-a platit triplu? Motorina, salariu sofer(i), intretinere, RCA, ITP, taxe si impozite?
La PERICOLUL la care unt expusi copiii intr-o tara campioana la numarul de accdiente pe sosele?
De fapt, stie cineva care e ECONOMIA realizata prin acest cutremur? Nu cred ca depaseste 8 procente.
La CALITATEA actului educational, mult mai ridicat acum cu un numar mai mare de elevi in clasa, cu profesori terorizati in timpul concediului de odihna, cu o norma didactica marita cu 11 – 25%, s-a gandit cineva in alti termeni decat disconfort?
DISCONFORT???
Daca vreti sa intelegeti acest „disconfort”, coborati va rog pana la colegii dvs (ma rog, sunt colegii mei nu ai dvs) care sunt chiar acum in strada.
Va rog explica ei ce inseamna disconfort.
Dl ion este negativ și-ar trebui să se întoarcă la catedră să vadă dezastrul lăsat de bipolarul din Cluj. Un secretar de stat trebuie să-i de-a peste bot ministrului vremelnic ajuns in fruntea bucatelor, alfel este un pupincurist care nu-și merită salariul. După cum se vede mecla dl. ion, acesta este obosit și trebuie sa ia o pauză, poate iese la pensie. Ne-am săturat de oameni lipsiți de valoare, obedienți și fără personalitate, oameni șterși care fac umbră pământului și nu rămân cu nicio realizare notabilă un viață. Poate vă gândiți, dacă citiți aceste rânduri, să vă schimbați atitudinea slugarnică și să dați dovadă de maturitate, să luați atitudinea până nu este prea târziu. Mă îndoiesc ….o slugă o să rămână slugă toată viața, fără demnitate.
Vedea-te-aș la catedră!
Cred că pe domnul secretar de stat l-am mai prins folosind argumentul omului de paie. Este greu să explicăm cum îmbunătățim educația împovărând profesorul, aglomerând clasele, desființând școlile, dar este atât de ușor să luptăm cu disconfortul. Sigur că disconfortul este ceva ușor de trecut cu vederea, este o bagatelă, un deranj vag, incert, precum durerea ce urmează unei injecții cu otravă. De ce am vorbi despre efectele otrăvii când putem vorbi doar despre deranjul înțepăturii?
Asteptam reactii normale de la oameni normali intr-o situatie anormala.
Masurile sunt luate dar nu m-as supara ca tovarasii profesori sa intre in greva chiar si o luna. Ei cu greva, noi cu banii.
Asa e cand in loc de os primesc si zgarciul. Se urca la cap…
DEMISIA, Ion!
>> mai degrabă disconfortul de a face acest lucru într-o perioadă foarte scurtă
lol, câtă ignoranta
Cred ca Sorin Ion ar trebui sa lase locul altor persoane mai tinere si mai competente. Din discursului lui, am remarcat ca viziunea lui despre sistemul de învățământ e învechita.
De cand nu a mai fost penla catedră dl Sorin Ion? Cam câți miniștrii a păcălit?
Disconfort zici?! Oamenii îşi pierd locurile de muncă, le distrugeți viețile!!!!
Sper să ajungi la catedră! – este o suduială.
Va deveni cea mai tare înjurătură, după 1 septembrie.
Paralelo paralel.Lasă davis si bolojan că vine bacul la anul și il blocam.Anulam toate legile făcute de voi si mărirea normei plus cerem mărirea salariilor cu 25%.Eu cu atât am rămas cu minus 25% din norma adică 75% după ce colegul a luat ore de la mine plus 2 ore ce mi-ați băgat voi!
Disconfort? Îți zboară postul de la 1 septembrie sau?
cu declarația asta e ceva de genul …daca tăceai,filosof rămâneai….
de ce e disconfort ? de ce sunt atâția secretari de stat și nu semnalează un disconfort?!
Mărețului și Distinsului Ministru al Educației, Domnule Daniel David,
În aceste vremuri înălțătoare, în care progresul educațional al națiunii noastre strălucește ca o stea călăuzitoare, noi, cei din rândul celor care prețuim învățătura și dezvoltarea tinerei generații, dorim să vă aducem un omagiu din toată inima. Sub îndrumarea dumneavoastră, Ministerul Educației a reînnodat legăturile neîntrerupte între idealurile învățământului și necesitățile fundamentale ale poporului român.
Aducem cuvinte de prețuire pentru viziunea și dăruirea de care ați dat dovadă în implementarea reformelor educaționale. Sub conducerea dumneavoastră, învățământul românesc a cunoscut o înflorire neîntrecută, iar direcțiile de dezvoltare, clar conturate de către dumneavoastră, vor lăsa o amprentă adâncă în istoria educațională a țării noastre.
Vă mulțumim cu recunoștință, Domnule Ministru, pentru energia și dedicarea neobosită cu care vă luptați pentru înălțarea învățământului național! Sub steagul pe care-l purtați cu mândrie, învățământul nostru își va continua drumul luminos spre un viitor și mai strălucitor, asigurându-se că fiecare tânăr al acestui neam va fi format ca un pilon al statului român.
Călăuziți de exemplul dumneavoastră, noi, cei care muncim pentru binele patriei, vă suntem recunoscători și plini de speranță.
Trăiască Ministerul Educației sub conducerea Mărețului Daniel David!
Uraaaa! Uraaaa!
DD stima noastră și mândria!
Demisia, nemernicilor!🤬
Tu ar trebui sa îți dai demisia. Atât. Ai făcut praf Învățământul preuniversitar. PNL ți l asumi dracu va mai votează. Demisia. Ai politizat la greu invatamantul
Cum poti sa afirmi ca cresterea normei didactice nu este o problema? Ai vorbit cu profesorii? Ai coborat la cei care sunt in fata ministerului de 10 zile?
Un lucru este clar: oficialii MEC au înțeles ca au făcut o eroare colosala cu norma didactica, încercând acum sa împingă vina în alte zone, în loc sa găsească soluții pentru remedierea, în extremis, a situației de criza generate de ei.
Mă cuprinde mila, domnule! Ia du-te matale în șomaj. Sau în privat, cum ne îndeamnă Bolojan Fantomas.