Strategii de la un profesor ca să nu pedepsești toată clasa pentru unul-doi elevi și cum revii asupra situației dacă totuși ai aplicat o pedeapsă colectivă – Edutopia

2.494 de vizualizări
Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com
Pedepsele colective – precum interzicerea pauzei sau sancționarea întregii clase pentru greșelile unor elevi – pot părea soluții rapide la comportamentele problematice din școală, dar ele afectează relațiile și climatul educațional. Profesorul american Paul Emerich France explică, într-un articol despre managementul clasei, publicat de Edutopia, de ce aceste practici nu funcționează și cum pot fi înlocuite cu intervenții individuale, constructive.

Potrivit autorului, astfel de pedepse nu îi responsabilizează pe cei care au greșit, ci creează frustrare în rândul elevilor care respectă regulile. În timp, relația dintre profesor și clasă se deteriorează, iar motivația generală scade.

Ce poate face cadrul didactic în loc?

  1. Intervenții rapide, direcționate. În loc să sancționeze toată clasa, profesorul poate acționa punctual: să se apropie de elevul care deranjează, să folosească un semnal non-verbal sau să inițieze o tranziție scurtă care să redirecționeze atenția grupului, potrivit profesorului american.
  2. Pauză de reflecție pentru profesor. În momentele de frustrare, este esențial ca adultul să se oprească și să se întrebe: cine a greșit, de fapt? Este corect să reacționez față de toți? Este importantă aprecierea elevilor care colaborează, nu penalizarea nedreaptă a tuturor, mai scrie acesta.
  3. Repararea situației, dacă pedeapsa colectivă a fost aplicată. Dacă a reacționat la impuls și a impus o măsură generală, profesorul își poate asuma public greșeala: oprește pedeapsa, le explică elevilor de ce revine asupra deciziei și acționează individual față de comportamentul problematic.

Pentru prevenirea acestor situații, Paul Emerich France recomandă și construirea unui „contract al clasei” împreună cu elevii, stabilirea de rutine clare, încurajarea comportamentelor pozitive și aplicarea unor strategii restaurative (discuții, reflecții, pași de reparare).

Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Se vede ce bine merge la americani sistemul ăsta de elevul greșește, profesorul se gândește de două ori unde are de reparat la el însuși…

    E adevărat, n-a mai fost o situație de mass shooting prin State de vreo lună, cred. Bat în lemn să nu auzim de alta curând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dezbatere LIVE online organizată de World Vision România

Testare standardizată la final de an școlar pentru elevii din județul Iași, la cele 10 discipline de studiu care au fost testate în toamnă, anunță Luciana Antoci, inspectorul școlar general al ISJ Iași

Va avea loc o testare standardizată „și la sfârșitul acestui an școlar, în așa fel încât, punând față în față datele pe care le avem din toamnă și de la…
Vezi articolul

BAC 2025 Profesorii vor fi plătiți pentru organizarea probelor de competențe și corectarea lucrărilor la nivelul anului trecut, anunță sindicatele: A fost avizat ordinul de ministru privind plata comisiilor de examen

Profesorii vor fi plătiți pentru asistența la examene și evaluarea lucrărilor din 2025 la nivelul anului trecut, au agreat sindicatele din educație și ministerul Educației și Cercetării (MEC), potrivit unei…
Vezi articolul

Conferință organizată de Fundația Vodafone și Edupedu.ro

VIDEO Profesorii nu vor fi înlocuiți de Inteligența Artificială în viitorul apropiat și mediu, spune Mihnea Moisescu, decanul Facultății de Automatică, de la Politehnica din București: Toate disciplinele pe care le predați aduc plusvaloare elevului. Dar dacă mergem pe învățare mecanică, nu vom avea nicio șansă în fața sistemelor viitorului

Mihnea Moisescu, decanul Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica București, atrage atenția că inteligența artificială „nu trebuie să ne sperie”. „Nu suntem atât de departe, încât să…
Vezi articolul