Structurile următorilor patru ani școlari, până în 2027-2028 inclusiv – publicate de Ministerul Educației din Portugalia, după consultări publice: În educație, stabilitatea și predictibilitatea pentru școli și familii sunt esențiale

6.061 de vizualizări
Foto: © Cosmin Constantin Sava | Dreamstime.com
Structurile următorilor patru ani școlari, până în anul școlar 2027-2028 inclusiv, au fost publicate de Ministerul Educației din Portugalia, după consultările publice din această vară. Calendarele prevăzute de ordinul de ministru 8.368/2024 au apărut în Monitorul Oficial portughez (Diario da Republica) pe 25 iulie.
  • Calendarele au fost puse în consultare publică pe 6 iunie, timp de 10 zile, iar în elaborarea lor Ministerul Educației din Portugalia susține că s-a consultat cu Consiliul Școlilor și cu două asociații reprezentative la nivel național ale directorilor și altor manageri de școli.

„Educația este o axă strategică pentru competitivitatea și dezvoltarea țării și reprezintă o prioritate a acțiunii guvernamentale, în care stabilitatea și predictibilitatea în ceea ce privește organizarea și administrarea școlilor sunt condiții esențiale pentru promovarea calității învățării și a bunăstării elevilor și a comunității educaționale într-un mediu educațional de încredere, contribuind la asigurarea condițiilor adecvate pentru ca școlile și agenții educaționali să își îndeplinească misiunea”, se arată în preambulul din ordinul de ministru al Educației din Portugalia.

Iar în motivare continuă: „În scopul garantării predictibilității pentru școli și familii, prezentul ordin stabilește un calendar școlar inovator pentru următorii patru ani școlari, din 2024-2025 până în 2027-2028, stabilind normele de funcționare a activităților educaționale și didactice, respectiv începutul, sfârșitul și perioadele de întrerupere ale acestora”.

Anul școlar este organizat în trimestre în Portugalia, după cum se arată în ordinul de ministru citat, care poate fi descărcat mai jos din articol. Potrivit actului normativ, școlile pot «adopta o organizare bianuală a anului școlar», cu condiția ca respectivul calendar să fie coordonat cu «consiliul municipal [din care face parte școala] și cu celelalte școli din municipalitate».

De exemplu, primul trimestru al anului școlar 2024-2025 din Portugalia se desfășoară între 12-16 septembrie și 17 decembrie. Al doilea trimestru începe la 6 ianuarie și se încheie la 4 aprilie anul viitor, iar al treilea trimestru începe pe 22 aprilie și se încheie pe 6 iunie pentru clasele a IX-a, a XI-a și a XII-a, pe 13 – pentru clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a și a X-a și la 27 iunie pentru învățământul preșcolar și ciclul I al învățământului primar.

DOCUMENT DESCARCĂ Ordinul de ministru al Educației din Portugalia 8.368/2024:

Foto: © Cosmin Constantin Sava | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Structura anului școlar din Franța, publicată de Ministerul Educației de la Paris pentru următorii 3 ani. Predictibilitatea în învățământ – o tradiție în Hexagon
Școala să înceapă mai târziu în Italia, în octombrie, din cauza căldurii excesive, au propus mai multe asociații de profesori și sindicate care au cerut sfatul specialiștilor în pediatrie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anchetă la Spitalul Judeţean Timişoara, după ce Virgil Păunescu, șeful centrului Oncogen, a anunţat că şi-ar fi administrat vaccinul pe care îl dezvoltă împotriva coronavirusului și care nu a fost omologat: Riscul este ca toată această cercetare să fie declarată nulă

Conducerea Spitalului Judeţean Timişoara va face o anchetă internă după ce Virgil Păunescu, șeful Institutului de cercetare Oncogen, care se află în subordinea unităţii medicale, a anunţat că a creat…
Vezi articolul

Profesoara Rodica Zafiu, despre schimbările din Limba română: De ceva vreme, din ce în ce mai mulți oameni răspund „cu drag” la „mulțumesc”, în contexte în care nu există o apropiere între vorbitori, ceea ce poate să șocheze

Limba română, ca celelalte limbi, „se schimbă în permanență și fenomenul este perfect normal” și din aceste motive ar trebui „ca în învățământ și în dezbaterile obișnuite să avem mult…
Vezi articolul

Candidat la Rezidențiat 2025: Mi s-a părut mai greu față de simulările pe care le-am dat în anii trecuți și față de restul rezidențiatelor / Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova: Este un examen care testează cunoștințele, testează capacitatea de memorare, capacitatea de sinteză

O candidată la examenul de Rezidențiat 2025 a spus, pentru TVR Craiova, că „a fost destul de greu. La complement simplu au fost niște întrebări mai ciudate un pic”. Pe…
Vezi articolul