Studenții care se pregătesc să fie profesori ar trebui să facă cursuri de alfabetizare media și digitală, spune Claudia Tărnăuceanu, decana Facultății de Litere din Iași: Elevilor de astăzi le-ar fi foarte util dacă profesorii i-ar învăța cum să se ferească de dezinformare

7.616 vizualizări
Admiterea la liceu 2020
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Cursuri de media literacy sau inteligență digitală ar fi de un real folos studenților care se pregătesc pentru o carieră în educație, consideră Claudia Tărnăuceanu, decana Facultății de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, într-un interviu acordat Edupedu.ro. „Toți ar trebui să devină capabili să navigheze și să gestioneze mediul digital, iar cei care vor deveni profesori îi vor învăța la rândul lor pe elevi cum să facă acest lucru într-un mod responsabil”, a explicat aceasta.

Potrivit Claudiei Tărnăuceanu, elevii de astăzi, din generațiile Z și Alpha, „s-au născut în mijlocul tehnologiei digitale” și interacționează zilnic cu informații din surse variate și, adesea, contradictorii. Aceasta crede că profesorii viitorului ar trebui să fie pregătiți să îi ajute pe elevi să identifice și să evite dezinformarea și manipularea online, dar și să abordeze subiecte esențiale precum siguranța online, cyberbullying-ul, securitatea datelor și confidențialitatea.

Profesoara subliniază că aceste competențe sunt fundamentale pentru elevii de astăzi, care ar beneficia de pe urma unei educații digitale responsabile, ghidate de profesori bine pregătiți. Claudia Tărnăuceanu este decana Facultății de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, la primul mandat după alegerile din acest an și la bază conferențiar universitar la Departamentul de Limbi şi Literaturi Străine (Catedra de limbi clasice, italiană şi spaniolă), potrivit CV-ului acesteia.

Claudia Tărnăuceanu / Foto: Facebook.com

„Consider că un curs de media literacy sau inteligență digitală le-ar fi de un real folos studenților noștri. Toți ar trebui să devină capabili să fie capabili să navigheze și să gestioneze mediul digital, iar cei care vor deveni profesori îi vor învăța la rându-le pe elevi cum să facă acest lucru într-un mod responsabil”, a spus profesoara, întrebată de Edupedu.ro dacă vede util un curs de predare digitală, cu accent pe noile media, pentru studenții din facultățile filologice care se pregătesc să devină cadre didactice.

Iar decana de la Facultatea de Litere din Iași a continuat: „Elevii de astăzi, din generațiile Z și Alpha, s-au născut în mijlocul tehnologiei digitale. Ei interacționează zilnic cu informații din surse variate și, adesea, contradictorii. Le-ar fi foarte util dacă profesorii lor i-ar învăța cum să se ferească de dezinformare și manipulare în mediul online, cum să abordeze aspecte legate de siguranța online, cyberbullying, securitatea datelor și confidențialitate”.

Declarațiile decanei din Iași au fost acordate în interviul Edupedu.ro în care și-a exprimat susținerea pentru propunerea Facultății de Litere a Universității din București ca viitorii profesori de Limba română din facultățile de Litere să studieze 4 ani de licență, în loc de trei, și să fie pregătiți să folosească și resursele digitale la clasă.

„Un nou curriculum [N. Red. pentru o licență extinsă cu un an] ar trebui să păstreze un echilibru între cunoștințele teoretice și cele practice, să reflecte cerințele educaționale actuale și, bineînțeles, să pregătească studenții pentru activitățile pe care le vor desfășura în câmpul muncii, inclusiv în învățământul preuniversitar. (…) Este necesară atât o pregătire solidă în domeniul limbilor, literaturilor și culturilor studiate, cât și dezvoltarea abilităților pedagogice. În contextul digitalizării educației, viitorii profesori trebuie să fie pregătiți să folosească resursele digitale și tehnologia modernă la clasă”, a spus Claudia Tărnăuceanu.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Patru ani de studenție pentru viitorii profesori de Limba română, care să fie pregătiți să folosească și resursele digitale la clasă – ceruți Ministerului Educației de Facultatea de Litere de la Universitatea Al. I. Cuza din Iași. Decana Claudia Tărnăuceanu: Studenții trebuie pregătiți cu o înțelegere solidă a domeniului, cu abilități pedagogice și învățați să folosească tehnologia modernă cu elevii – INTERVIU
Viitorii profesori trebuie să facă 4 ani de licență în loc de 3 – propunere susținută și de Facultatea de Litere a Universității de Vest din Timișoara / Interviu cu Dana Percec, decan: Ar crește în mod cert calitatea absolvenților. Programele filologice au suferit întotdeauna de subfinanțare
EXCLUSIV Viitorii profesori de Limba română să facă 4 ani de facultate la ciclul licență, în loc de 3 – i-au propus oficial ministrei educației decanele Facultăților de Litere și de Limbi Străine. Oana Fotache Dubălaru, decan: Propunerea are adeziunea studenților. Impactul bugetar ar fi maximum 6 milioane de euro
Institutul de Lingvistică al Academiei Române susține programul de licență de 4 ani pentru viitorii profesori de limba română, propus de decanele Oana Fotache și Laura Sitaru ministrei Ligia Deca
INTERVIU Oana Fotache Dubălaru, decana Facultății de Litere UB: Numărul posturilor scoase la concursul de titularizare e ridicol de mic. Lipsa de perspectivă îi descurajează pe profesorii debutanți în câțiva ani. E un cerc vicios al demotivării


3 comments
  1. Dezinformarea poate fi combătută și prin gândire critica, nu prin digitalizare și alte baliverne asemenea.
    Mai bine ar face un curs obligatoriu la DPPD de prim ajutor.
    In caz de ceva stam și ne uitam la elevi/colegi cum mor in fața noastră pentru că nu știm să ajutăm.

  2. ce legatura e? acolo pot invita alți specialiști,nu trebuie s o facă profesorul de sport sau de mate….idei care mai de care mai crete

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderul sindical Simion Hăncescu, după întâlnirea de la Guvern: Am solicitat astăzi, foarte clar, să fie amânată creșterea normei didactice cu cel puțin un an. Potrivit simulărilor făcute, înseamnă dezastru. Și nu folosesc cuvinte mari

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, în legătură cu creșterea normei didactice pentru profesori, că „am solicitat astăzi, foarte clar, ca această măsură să fie amânată…
Vezi articolul

Olimpiada de Limba franceză 2024, etapa pe județ – subiecte și bareme de corectare pentru clasele VII-XII, proba de sâmbătă, 23 martie / Mail de 100 de cuvinte despre o experiență petrecută cu un prieten în Franța, cerință la clasa a VIII-a

Subiectele și baremele de corectare de la etapa județeană a olimpiadei de limba franceză (ONLFR) 2024, organizată sâmbătă, 23 martie, au fost obținute pe surse de Edupedu.ro. Documentele sunt unice…
Vezi articolul

Politehnica București și Universitatea din Pitești au semnat contractul de fuziune. Discuții cu încă cinci instituții de învățământ superior, din București și din țară, pentru aderarea la noua universitate, care urmează să fie stabilită prin lege

Peste 40.000 de studenți și circa 3.600 de angajați, dintre care aproape 2.000 de cadre didactice ar urma să aibă, pe baza datelor actuale, viitoarea Universitate Națională de Știință și…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Pentru mine, interesul este să am profesori bine plătiți, să am profesori mulțumiți și fericiți / Încă din vară, profesorii protestează față de creșterea normei didactice de predare, mărirea numărului de elevi la clasă, reducerea tarifului pentru plata cu ora

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că „pentru mine, interesul este să am profesori bine plătiți, să am profesori mulțumiți și fericiți. Ce ministru dorește să aibă elevi…
Vezi articolul