Studierea antimateriei reci va duce la o revoluție în domeniul fizicii – cercetătorii de la CERN au reușit să răcească un nor de pozitroniu, cel mai ușor atom, cu ajutorul unui laser

230 de vizualizări
Foto: © Dmfrancesco | Dreamstime.com
Studierea antimateriei este pregătită să facă un salt revoluţionar către noi aplicaţii viitoare în domenii precum spectroscopia şi imagistica de diagnosticare, informează ANSA, potrivit Agerpres.

O descoperire pe care oamenii de ştiinţă încercau să o obţină de câteva decenii în acest sector de cercetare a fost realizată de CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară) cu ajutorul AEGIS (Experimentul Antimaterie: Gravitaţie, Interferometrie, Spectroscopie), unul dintre experimentele coordonate de Fabrica de Antimaterie, cu o contribuţie majoră a Institutului Naţional de Fizică Nucleară din Italia (INFN).

Rezultatul, care a fost explicat pe larg în revista Physical Review Letters, a fost posibil cu ajutorul unui laser special ce a fost dezvoltat de italianul Ruggero Caravita, coordonatorul proiectului colaborativ AEGIS şi totodată cercetător la INFN.

În acelaşi timp, cercetători dintr-o echipă formată la Universitatea din Tokyo au obţinut un rezultat similar, iar studiul lor, care a folosit o tehnică diferită, a fost publicat online pe site-ul arHiv, conform sursei citate.

Experimentul de la CERN a fost realizat într-un nor de pozitroniu – cel mai uşor atom, constituit dintr-un electron şi anti-particula sa, pozitronul. Norul a fost răcit cu noul laser, bazat pe un cristal de alexandrit capabil să garanteze o intensitate mare, o bandă largă şi un impuls de lungă durată, mai transmite Agerpres.

„Am inventat o metodă pentru a răci activ norul de pozitroni cu ajutorul unui laser. Ideea îşi are originea în Italia, la Universitatea din Milano. A fost nevoie de 10 ani pentru a dezvolta acel laser printr-un efort de echipă”, a declarat Ruggero Caravita, adăugând că la experiment a participat şi Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice din Franţa (CNRS) şi că proiectul a fost finanţat de către CERN.

Foto: © Dmfrancesco | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
școli din București

Trei școli din București au cursurile suspendate până pe 7 februarie, din cauza numărului de copii diagnosticați cu gripă – Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București

Trei școli din București au cursurile suspendate integral până mâine, 7 februarie, din cauza numărului mare de copii diagnosticați cu gripă, au anunțat în această dimineață reprezentanții Administrației Spitalelor și…
Vezi articolul

Cred că tezele sunt importante și aveau o valoare mare în evaluare, spune Maria Lidia Șorop, directoarea Colegiului Național „Matei Basarab” din București: Acum, media fiind încheiată abia la sfârșitul anului școlar, se tot amână această învățare / Directoarea Andreia Bodea: Și eu sunt pentru introducerea tezelor

Maria Lidia Șorop, directoarea Colegiului Național „Matei Basarab” din București, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre reintroducerea tezelor: „Eu cred că tezele sunt importante și că aveau…
Vezi articolul

Profesorul Marius Lobază: O grevă generală nu ar face altceva decât să îi bucure pe guvernanți, pentru că n-ar plăti salariile, îi doare la bască de câtă școală fac elevii / Nu cred că astăzi este suficientă, dar la vară, înainte de examene, când doare, s-ar putea să facem grevă

O grevă generală în acest moment ar avantaja guvernanții, care „n-ar plăti salariile” și „nu sunt deloc interesați de nivelul de educație al elevilor”, a afirmat profesorul și liderul sindical…
Vezi articolul

VIDEO Jean Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie: Educația științifică oferită în școlile, liceele și universitățile noastre, precum și publicului larg, trebuie să fie o prioritate

Jean Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, a declarat că „educația științifică oferită în școlile, liceele și universitățile noastre, precum și publicului larg trebuie să fie o prioritate”.…
Vezi articolul