STUDIU Începe Postul Crăciunului, perioada din an în care sunt concepuți cei mai mulți copii

2.203 vizualizări
SURSA: pixabay.com
Cele mai multe nașteri au loc în lunile iulie-august-septembrie, așa că cei mai mulți copii sunt concepuți în Postul Crăciunului. Asta arată cel mai amplu studiu făcut în România pe efectele regulilor religioase asupra concepției copiiilor, publicat în Revista Human Reproduction în septembrie 2015.

Autorii au analizat 24.947.061 de nașteri care au avut loc în România între anii 1905–2001. Asta înseamnă aproape un secol. Au plecat de la premisa ca există o sezonalitate a nașterilor, deci și o concepere afectată de factori geografici (latitudine, vreme, durata zilei). Alte caracteristici demografice, socio-culturale cum ar fi educația, etnia și religia au și ele o influență importantă asupra deciziei de a face copii.

Studiul a ajuns la concluzia că, luând în calcul faptul că o sarcină durează aproximativ 9 luni (40 de săptămâni) și că majoritatea copiilor se nasc la termen, atunci conceperea acestor copii a avut loc exact în perioada Postului Crăciunului. Un post mai lejer, trăit de oameni cu mai mare relaxare.

Postul Crăciunului este un post cu data fixă. Începe în fiecare an pe 14 noiembrie și se termină în Ajunul Craciunului, pe 24 decembrie. Postul acesta durează 40 de zile. Pe 13 noiembrie este lasata secului (ziua in care se mai poate manca carne).

Asta în contradicție cu ceea ce autorii stiudiului au observat că se întâmplă de Postul Paștelui (de obicei în martie-aprilie), cel mai lung post, dar și cel mai sever, și pe care românii îl țin, se pare, mult mai strict. Nouă luni mai târziu, după acest post, (ianuarie-februarie) se nasc cei mai puțini copii din an.

Interesant este că regulile s-au păstrat, chiar dacă datele istorice arată ca de-a lungul timpului structura populației de diverse confesiuni de pe teritoriul nostru a fost diferită, potrivit studiului citat. În 2011 aveam peste 86% din populație, de religie ortodoxă 4,6% romano-catolica și catolica, 3,2% reformata și 4,5% de alte religii. 


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Șapte din zece elevi au fost agresați la școală, cel mai frecvent în clasă, de colegi, iar 15% spun că profesorii „nu fac nimic”, nu intervin – principalele concluzii ale studiului „Siguranța în Școală” al Ministerului Educației

Șapte din zece elevi spun că au fost victime ale oricărei forme de violență, indiferent de context, la școală, pe drumul casă-școală sau în mediul online, iar un coleg de…
Vezi articolul

Trei sferturi dintre tineri spun că au trecut prin situații în care au afișat fericire online, deși erau triști, iar peste jumătate au teamă să-și exprime părerile în public – studiu BCR/Cult Research în proiectul Zbor

Tinerii din generația Z sunt încrezători în sine, dar vulnerabili în fața presiunilor online. Potrivit „celui mai amplu studiu despre încrederea și autonomia tinerilor”, realizat de Cult Market Research la…
Vezi articolul