SUA: Guvernatorul statului Florida vrea să interzică predarea subiectelor legate de orientarea sexuală sau identitatea de gen la toate nivelurile şcolare, ceea ce ar însemna extinderea unei legi controversate care acum se aplică doar pentru învăţământul primar

1.076 de vizualizări
Foto: Rodnae Productions – Pexels.com
Guvernatorul republican al statului american Florida, Ron DeSantis, vrea să interzică predarea subiectelor legate de orientarea sexuală sau identitatea de gen la toate nivelurile şcolare, ceea ce ar însemna extinderea unei legi extrem de controversate care acum se aplică doar pentru învăţământul primar, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Propunerea administraţiei sale, care nu are nevoie să primească aprobarea parlamentului din Florida, va fi supusă votului Consiliului Educaţiei din acest stat la 19 aprilie, fiind deja validată de autorităţile locale responsabile cu educaţia, notează agenția de presă citată.

Dacă iniţiativa va fi adoptată, predarea „intenţionată” a acestor subiecte va fi interzisă de la grădiniţă şi până la liceu.

Acest lucru ar extinde raza de aplicare a unei legi promulgate în 2022, supranumită „Don’t say gay” („Să nu vorbim de gay”) de către detractorii săi. Puternic criticată de democraţi şi de activiştii pentru drepturile persoanele LGBT+, legea a provocat o polemică naţională, scrie Agerpres.

Guvernatorul Ron DeSantis, noul lider puternic adept al unei linii conservatoare dure, este văzut ca un posibil pretendent la învestitura republicană la alegerile prezidenţiale din 2024, chiar dacă el nu şi-a oficializat candidatura deocamdată.

Republicanul promovează o politică extrem de conservatoare, în special în materie de morală. El acordă o atenţie specială tematicilor şi cărţilor studiate în şcoli, despre care spune că îi îndoctrinează pe elevi.

Noua propunere a administraţiei sale a fost imediat denunţată de grupurile care apără drepturile persoanelor LGBT+.

„Acesta a fost scopul de la început: o cenzură generalizată şi interzicerea de cărţi, având ca ţintă persoanele LGBT+, pentru a-şi servi ambiţiile prezidenţiale”, şi-a exprimat indignarea pe Twitter asociaţia Equality Florida.

Şcolile, oglindă a unei Americi profund divizate, sunt scena unor dispute extrem de politice în legătura cu învăţământul despre rasism, chestiuni privind genul sau sexualitatea.

Această propunere se înscrie în contextul unei ofensive conservatoare naţionale privind subiectele LGBT+, notează agenția de presă.

La începutul lunii martie, Tennessee a devenit primul stat american care legiferează împotriva spectacolelor cu drag queens în locurile publice, invocând protecţia copiilor în faţa unor reprezentaţii considerate prea sexualizate.


4 comments
  1. Intradevar la scoala trebuie sa faci scoala, fara legatura cu sexul si orientarea sexuala, tot ciclul primar. „Drepturile” comunitati LGBT+ atat de des si zgomotos clamate acestea ar trebui ingradite in momentul cand inceraca sa faca prozeliti sau reclama .

  2. De ce e legea controversată? Că restabilește ordinea morală?

    Sau că nu convine ideologiei de gen generată artificial de ipocrizia progresistă (lupta de clasă motivată de sexualitate) ?

    Interesant cum lumea mușcă orice momeală ideologică mai sclipitoare…

    Acum câțiva ani asemenea afirmații te trimiteau obligatoriu la consult și tratament de specialitate cnf. legislației ministerului de sănătate publică american.

    Acum în schimb ,,orientarea sexuala ” a devenit o adevărată ,,virtute” promovată și apărată chiar cu riscul de a îngrădi libertatea de exprimare a majorității.

    Către ce ne îndreptăm?

    1. Elevii nu merg la școală să facă școală, ci să fie școliți. Diateza pasivă, nu activă. Iar școala ca atare nu e altceva decât organul reproductiv al societății, prin care aceasta își perpetuează forma în mințile generației viitoare. Atunci când la nivelul politic au loc dispute privind care moralitate să fie impusă, mi se pare normal ca această luptă să aibă ca obiect inclusiv curricula și modul de organizare al școlii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Primăria unei comune este executată silit pentru o datorie la lăutari, iar microbuzele şcolare au fost scoase la licitaţie de executor. Primarul comunei Suteşti: Avem 140 de copii la şcoala gimnazială şi probabil că mulţi vor alege să meargă la şcoli din localităţile învecinate unde au transport

Primăria comunei Suteşti din județul Vâlcea este executată silit de o trupă de lăutari din Satu Mare care a cântat acum aproape nouă ani la o sărbătoare a localităţii şi…
Vezi articolul

BREAKING Planurile-cadru pentru liceu vor fi puse în dezbatere publică abia în septembrie, peste două luni, estimează ministra Ligia Deca. Este a treia amânare în acest an electoral / Data alegerilor parlamentare, discutată pentru septembrie de politicieni

Planurile-cadru pentru liceu, care ar fi trebuit să fie lansate în consultare publică în luna ianuarie, vor fi puse în dezbatere publică abia în septembrie, când începe anul școlar 2024-2025,…
Vezi articolul
transportul gratuit al elevilor

Elevi navetiști sunt lăsați în stații dimineața și îngheață câte două ore și nu ajung la timp la școală – reclamații ale părinților față de cum se aplică „gratuitatea“ transportului pe noua lege a Educației

„În continuare, elevii liceeni care fac naveta către oraș sunt lăsați în stații dimineața sau îngheață câte două ore și nu reușesc să ajungă la timp la cursuri”, spune Ionela…
Vezi articolul