Suntem titulari în fapt, dar nu și în drept – memoriu transmis sindicatelor din învățământ și Ministerului Educației de peste 2.000 de profesori angajați pe viabilitatea postului care cer recunoașterea statutului de titular

3.174 de vizualizări
Foto: © Nitinai Saguansri | Dreamstime.com
Peste 2.000 de cadre didactice care au promovat concursul național de titularizare cu nota peste 7, au luat definitivatul și ocupă posturi vacante, dar sunt angajate pe durata viabilității postului, cer Ministerului Educației și sindicatelor din învățământ recunoașterea calității de titulari în sistem. Într-un memoriu transmis instituțiilor și redacției Edupedu.ro, semnatarii solicită intervenții oficiale pentru ca drepturile lor să fie recunoscute.

Profesorii semnatari argumentează că îndeplinesc toate condițiile prevăzute de lege: au luat nota minimă 7 la concursul național de titularizare, au obținut definitivatul și ocupă posturi vacante. Cu toate acestea, contractele lor de muncă sunt în continuare încheiate pe durată determinată, nu nedeterminată.

Potrivit semnatarilor, această situație afectează zeci de mii de cadre didactice la nivel național.

În memoriu, profesorii precizează că „menținerea raporturilor de muncă pe durata de viabilitate a postului, în pofida îndeplinirii cerințelor legale pentru ocuparea unui post pe durată nedeterminată, reprezintă o practică nejustificată și contrară principiilor stabilității în muncă, egalității de tratament și securității juridice”. Ei solicită intervenția sindicatelor pentru promovarea unui cadru legislativ care să permită titularizarea celor aflați în această situație, precum și formularea unor solicitări oficiale către inspectoratele școlare și Ministerul Educației.

Ce este viabilitatea postului

Potrivit Anexei Legii 198/2023, un post este considerat viabil dacă are o durată estimată de existență „cel puțin pe durata unui nivel de învățământ” – adică minimum patru ani. Viabilitatea se stabilește de către inspectoratul școlar județean, la propunerea consiliului de administrație al școlii, în funcție de planurile-cadru, proiectele de școlarizare și evoluția demografică locală. Profesorii încadrați pe astfel de posturi au o stabilitate aparentă, dar nu sunt titulari, adică nu sunt angajați pe perioadă nedeterminată.

Articolul 180 din Legea 198/2023 permite consiliului de administrație al școlii să propună transformarea unui contract anual în contract pe durata de viabilitate, dacă profesorul are definitivatul și a obținut cel puțin nota 7 la un concurs de titularizare în ultimii 6 ani. Însă legea nu prevede trecerea automată și în regim de titular. Acești profesori pot participa doar la anumite etape din metodologia de mobilitate, dar nu beneficiază de toate drepturile titularilor, deși au aceleași calificări, aceleași specializări, aceleași studii și aceleași note la titularizare.

Recent, această ambiguitate legislativă a fost amplificată și de unele declarații publice. Ministrul Educației, Daniel David, a afirmat în toamna anului trecut că „profesorii care sunt pe viabilitate pot să participe la titularizare și dacă iau peste 7, devin titulari”, sugerând că există un mecanism de recunoaștere a titularizării pentru acești profesori. Totuși, metodologia de mobilitate 2026–2027 aprobată prin OMEC nr. 6695/2023 nu conține o astfel de prevedere: transformarea contractului rămâne o decizie administrativă a școlii, iar repartizarea pe post titularizabil nu se face automat, ci doar prin etapele prevăzute de lege.

Profesorii cer o soluție unitară și echitabilă, care să reflecte realitatea profesională a celor încadrați pe posturi viabile. Ei precizează că solicitarea este temeinic fundamentată legal și că, în lipsa unei soluții, „își rezervă dreptul de a nu participa la acțiunile de grevă, urmând să își desfășoare activitatea didactică în mod normal, inclusiv prin participarea la examenele naționale”.

Redăm memoriul integral:

„Subsemnații, cadre didactice încadrate în sistemul de învățământ preuniversitar, vă înaintăm prezentul memoriu prin care solicităm sprijinul organizației sindicale în vederea recunoașterii statutului de titular în sistem pentru personalul didactic care îndeplinește în mod cumulativ condițiile prevăzute de legislația în vigoare, adică personalul numit angajat pe viabilitatea postului. 

Precizăm că persoanele vizate de prezentul memoriu întrunesc următoarele condiții legale:

– au obținut nota minimă 7 (șapte) la concursul național de ocupare a posturilor didactice (titularizare);

– au obținut definitivatul în învățământ, conform dispozițiilor legale aplicabile;

– ocupă posturi didactice vacante.

În aceste condiții, apreciem că menținerea raporturilor de muncă pe durata de viabilitate a postului, în pofida îndeplinirii cerințelor legale pentru ocuparea unui post pe durată nedeterminată, reprezintă o practică nejustificată și contrară principiilor stabilității în muncă, egalității de tratament și securității juridice, consacrate de legislația muncii și a educației.

Totodată, considerăm că nerecunoașterea statutului de titular al sistemului în aceste situații afectează negativ atât drepturile profesionale ale cadrelor didactice, cât și continuitatea și calitatea actului educațional, prin perpetuarea unei stări de precaritate profesională neconforme cu finalitatea concursului național de titularizare.

Având în vedere cele expuse, solicităm intervenția și susținerea organizației sindicale pentru:

– promovarea demersurilor necesare în vederea recunoașterii calității de titular pentru cadrele didactice care îndeplinesc condițiile legale, adică a cadrelor angajate pe perioada de viabilitate a postului;

– formularea și susținerea de solicitări oficiale către inspectoratele școlare și Ministerul Educației;

– apărarea drepturilor și intereselor profesionale ale membrilor de sindicat aflați în această situație.

Prezenta solicitare este temeinic fundamentată din punct de vedere legal și răspunde necesității asigurării unui tratament unitar și echitabil pentru personalul didactic care a parcurs toate etapele prevăzute de lege pentru ocuparea unui post pe durată nedeterminată. În lipsa unei soluționări favorabile a prezentei solicitări, ne rezervăm dreptul de a nu participa la acțiunile de grevă, urmând să ne desfășurăm activitatea didactică în mod normal, inclusiv prin participarea la examenele naționale. Menționăm că această situație vizează zeci de mii de cadre didactice la nivel național, iar în susținerea celor expuse atașăm o listă a persoanelor aflate în această situație, listă care se află în curs de actualizare.

Foto: © Nitinai Saguansri | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. Sunt titulari multi care nu au participat la nici un examen, au primit postul automat la terminarea studiilor. Cei care sunt pe viabilitate macar au participat la examen si au avut nota peste sapte. Multi au si grade.Nu sunt cu nimic mai prejos decat cei care sunt titulari. Sunt si multe cazuri cand titularul isi bate joc de elevi.

  2. Un cadru didactic titular a obținut postul în ședință publică, în ordinea descrescătoare a mediilor. În cazul viabilității postului nu există repartizare în ședință publică, aceasta realizându-se la nivelul unității de învățământ, prin consiliul de administrație. Cadrul didactic aflat în suplinire pe un post vacant (cu medie peste 7 la titularizare) formulează o cerere, iar viabilitatea se acordă în baza aprobării CA, chiar dacă există persoane cu medii semnificativ mai mari care nu beneficiază de această posibilitate.

  3. Este un punct de vedere bine precizat. In fond ce diferență este intre un titular cu articolul 253 și unul pe viabilitatea postului?? Doar că pe cel cu viabilitate îl obligă sistemul să mai des examen încă o data. Nota este peste 7, postul este luat în ședința publică, grade didactice cel puțin definitivatul toți îl au. Nu vad de ce nu au aceleași drepturi cu ceilalți…..Nu mai vorbim de faptul că în sistem sunt profesori titulari cu nota 5. Pentru ce să se facă grevă, daca meritele lor nu se văd?? Foarte frumos au pus problema. Felicitări pentru inițiativă.

    1. Un cadru didactic titular a obținut postul în ședință publică, în ordinea descrescătoare a mediilor. În cazul viabilității postului nu există repartizare în ședință publică, aceasta realizându-se la nivelul unității de învățământ, prin consiliul de administrație. Cadrul didactic aflat în suplinire pe un post vacant (cu medie peste 7 la titularizare) formulează o cerere, iar viabilitatea se acordă în baza aprobării CA, chiar dacă există persoane cu medii semnificativ mai mari care nu beneficiază de această posibilitate.

  4. De ce nu taie Bolojan si gradatiile de merit luate cu diplome falsificate? ( sau macar sa verifice dosarele si cei care are trisat sa le fie luata gradatia inapoi)
    De ce nu desfinteaza inspectoratele cum era planul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Adevărul exmatriculat din învățământ – scrisoare deschisă a directorului Liceului Grigore Antipa din Bacău: Nu este o reformă, ci o „operațiune specială” care subminează, pas cu pas, școala românească / Argumentat, de ce profesorii pierd la salariu până la 420 de lei pe lună și plata cu ora nu e mai mult decât ora din normă

Constantin Ciofu, director al Liceului Tehnologic „Grigore Antipa” din Bacău și profesor cu peste 25 de ani vechime, a transmis redacției Edupeud.ro o scrisoare deschisă dură la adresa ministrului Educației,…
Vezi articolul

Proiect pilot de informare și prevenție „Fumatul nu te face mare!”, lansat de Ministerul Educației / Medicul Beatrice Mahler: Echipe multidisciplinare vor vorbi adolescenților despre ce modificări induce fumatul în corp, de la efectele directe ale tutunului la dependența de gest

Ministerul Educației a încheiat un protocol cu mai multe instituții pentru o campanie de informare de informare corectă a adolescenților de 12-16 ani din București și Ilfov cu privire la…
Vezi articolul

Încurajarea dezvoltării limbajului la copii în funcție de grupa de vârstă: de la etapele ce urmează a fi parcurse, la metodele prin care vorbirea poate fi stimulată – recomandări date de platforma Novakid (P)

Învățarea unei limbi secundare în paralel cu cea maternă este la fel de eficientă în dezvoltarea limbajului. Pentru că antrenează memoria, creativitatea și capacitatea de a înțelege mai ușor structura…
Vezi articolul