Supercompetiție dedicată inovării și creativității în rândul tinerilor: Maratonului pentru Educație Antreprenorială, ediția a treia (P)

611 vizualizări
Universitatea de Vest din Timișoara a găzduit săptămâna aceasta, pentru al treilea an consecutiv, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” – o competiție a curajului, inovării și creativității, devenită un reper al culturii antreprenoriale dedicat tinerilor, organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) în parteneriat cu UVT.

Invitații și speakerii evenimentului au subliniat nevoia tot mai mare a comunităților de a se implica și a susține educația antreprenorială a tinerilor, pentru ca aceștia să-și dezvolte de timpuriu pasiunea, motivația și determinarea în spiritul antreprenorial.

Scena antreprenorială a fost reprezentată deopotrivă de invitați din administrație, educație și lideri de top din antreprenoriat, totul cu scopul de a le oferi tinerilor viitori antreprenori motivația și direcția potrivită pentru un parcurs de succes:

  • Paula-Ana Romocean – Viceprimarul municipiului Timișoara,
  • Cristina Chiriac – președintă CONAF și fondatoarea „Flori de ie”,
  • Flavia Barna – prorector UVT,
  • Alexandru Iovescu – vicepreședinte CJ Timiș,
  • Simona-Ecaterina Bejan – Inspector școlar general adjunct ISJ Timiș,
  • Loredana Chilibon – președinte sucursala CONAF Timișoara, owner Vito’s Serv Prestige,
  • Alexandru Holicov – CEO Adservio,
  • Marius Ghenea – managing partner Catalyst România,
  • Daniela Kasper – fondatoare Kasper Development,
  • Tatian Diaconu – antreprenor real estate, vicepreședinte CONAF,
  • Anca Drăghiciu – directoare Auchan (zona Timișoara),
  • Iva Berghmann – antreprenor, trainer și autor,
  • Cristian Rudic – Manager al Operei Naționale Române din Timișoara,
  • Nicoleta Munteanu – fondatoare „Kids in business”, vicepreședintă CONAF,
  • Sean Norvis – DJ, producător muzical și proprietar de casă de discuri,
  • Simona Rusu – artistă, personalitate media și fondatoare „Vocea Generației”,
  • Călin Iepure – CEO bizz.club România – moderator al evenimentului.

Cristina Chiriac, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin și inițiatoare a „Maratonului pentru educație antreprenorială” a transmis publicului prezent: „Vă mărturisesc că sunt copleșită de emoții, pentru că mi-e foarte dragă această sală, Aula Magna UVT, cu atât mai mult cu cât o văd acum plină până la refuz. UVT este partenerul nostru de trei ani și a sprijinit cu perseverență acest proiect național. În 35 de ani de democrație am văzut multe lucruri, unele bune, altele mai puțin bune. Dar ceea ce face diferența, în acest peisaj, sunt oamenii și modul în care se implică în comunitate. Asta încercăm să facem la CONAF, o organizație care transformă ideile în proiecte viabile, care este capabilă să conecteze comunități, cu sprijinul partenerilor. Mergem prin România, într-un periplu, în 30 de județe, ne întâlnim cu sute de liceeni în fiecare județ, transformăm ideile în fapte reale. Vă mulțumesc vouă, mulțumesc CONAF Timiș, și din inimă vă spun, parte din sufletul meu este la UVT! Mulțumesc, Timișoara!

Prof.univ.dr. Flavia Barna, prorector UVT responsabil cu parteneriatele instituţionale, managementul proiectelor europene și antreprenoriat, s-a adresat publicului prezent în Aula Magna a UVT, plină până la refuz: „Maratonul de educație antreprenorială a luat naștere chiar aici, la Timișoara, iar pentru acest lucru îi mulțumesc doamnei Cristina Chiriac, președinta CONAF, pentru inițiativă și parteneriatul strategic. Ideea s-a conturat într-un context favorabil, având în vedere că la UVT sunt organizate numeroase evenimente dedicate tinerilor, menite să inspire și să arate tinerilor că este posibil să reușească în antreprenoriat, prin conexiunea directă cu mentorii. CONAF reprezintă o forță în acest demers, prin proiectele sale de amploare națională și prin angajamentul de a contribui la construirea unui viitor mai bun pentru tineri, iar la UVT, tinerii pot să își continue traseul antreprenorial început astăzi, participând la proiectele Societății Antreprenoriale Studențești și evenimentele de antreprenoriat dedicate tinerilor. Premiul oferit de UVT echipelor câștigătoare din etapa de astăzi – care vor merge mai departe în finala națională – constă în sesiuni de mentorat dedicate pregătirii pentru pitching-ul din cadrul finalei”

Proiectul este inițiat de CONAF – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, iar co-organizator este Asociația Națională a Antreprenorilor. Partenerul principal al ediției este Auchan.

Le mulțumim partenerilor naționali ai proiectului Ministerul Educației și Cercetării, Bizz Club, UNICEF România, Patronatul Femeilor Antreprenor, Adservio, dar și partenerilor locali ai evenimentului: Primăria Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Inspectoratul Școlar al Județului Timiș, Flight Festival, Timișoara Music Awards, Vocea Generatiei, Norvis Music, SKY Rooftop Restaurant, CHANTIA, Cofetaria TIMEEA, Life Concept Clinic, Clinica Dr. Butta, ONE SOURCE Technology for Business, VITO’S SERV PRESTIGE, BLUNEX, Violette Boutique des Fleurs, GALINNI, MOMIROV Cosmetics, ICEBERG, INKtastic PRINT.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Zilele Educației Sexuale

Accesul în universități să se facă doar pe baza certificatului verde digital, solicită Consiliul Național al Rectorilor Guvernului și Parlamentului / Rectorii mai cer și creșterea finanțării pentru că s-au scumpit utilitățile

Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) solicită Guvernului și Parlamentului modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu excepţia celor care…
Vezi articolul
Daniel David / Foto: UBB

Rectorul Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, despre anunțul că SRI recrutează ofițeri, publicat pentru studenți de Facultatea de Filosofie din București: Cred că e un semn foarte bun și mă bucur că semnul ăsta îl dă directorul actual al SRI-ului, care e absolvent al UBB-ului și eu cred că știe ce face

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca susține decizia Facultății de Filosofie a Universității din București de a-și anunța propriii studenți că SRI recrutează „ofițeri operativi și analiști”. „Într-o societate democratică, serviciile…
Vezi articolul

„Azil științific” pentru cercetători americani. Se extinde sprijinul oferit de universități europene pentru reprezentanții mediului academic din SUA afectați de politicile și tăierile de buget impuse de Administrația Trump

Mai multe universități europene au început să anunțe diverse programe prin care oferă sprijin reprezentanților mediului academic american afectat de tăierile de de buget, de atitudinea ideologică și de politicile…
Vezi articolul