SURSE Atac dur în interiorul PNL la Ligia Deca. Ministra susținută de președintele Iohannis, comparată cu Ecaterina Andronescu de liberali și criticată pentru legile Educației și pentru ignorarea sensibilităților religioase, prin anularea vacanței de Paște

3.051 de vizualizări
Ligia Deca / Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea
Ligia Deca / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Critici dure lansate astăzi la adresa ministrei educației, Ligia Deca, de către o parte dintre liderii liberali prezenți la ședința Biroului Executiv (BEX) al PNL. Liderii cu cele mai vocale poziții față de deciziile ministrei susținute de președintele Klaus Iohannis au fost Dan Motreanu, Rareș Bogdan – ambii prim-vicepreședinți PNL, Robert Sighiartău și Florin Roman, vicepreședinți PNL, potrivit surselor Edupedu.ro și G4Media.ro.

Deputatul liberal Robert Sighiartău ar fi criticat-o pe Ligia Deca pentru că proiectul Legilor educației nu este susținut de formatorii de opinie “care contează pe zona de educație” și că aceasta nu iese să comunice, în contextul în care anunță că vrea ca legile pe care le-a realizat să fie adoptate rapid, potrivit surselor G4Media.ro. Tot Sighiartău a acuzat-o astăzi pe Deca, în ședința BEX al PNL, că a ignorat sensibilitățile religioase și a anulat Vacanța de Paște în 2024 în structura anului școlar pe care a decis-o pentru anul viitor, în contextul în care majoritatea populației este de religie ortodoxă.

Alte critici ale liderilor liberali s-au legat de incompatibilitatea dintre funcțiile de director sau inspector școlar și funcțiile politice de conducere sau de consilier local. Proiectul de Lege a învățământului preuniversitar realizat de Deca și ținut departe de transparența publică până astăzi prevede, concret, că funcția de director de școală și cea de inspector școlar nu sunt compatibile cu cele politice, precum: funcția de președinte sau vicepreședinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, județean sau național, funcția de primar, consilier local, președinte sau vicepreședinte de consiliu județean, consilier județean. Această prevedere a legii a atras cele mai multe atacuri din partea PNL-iștilor, la ședința BEX din 20 februarie, potrivit surselor Edupedu.ro.

Florin Roman, fostul ministru liberal al cercetării care a demisionat în mijlocul unui scandal de plagiat, ar fi comparat-o pe Ligia Deca cu Ecaterina Andronescu, conform surselor noastre.

Alte critici au vizat lipsa de claritate a legilor, precum și faptul că nu aduce nici un sprijin pentru copiii românilor întorși în România cu părinții care au lucrat o perioadă în străinătate.

Citește și:
De ce nu a dat Ligia Deca vacanță de Paște în 2024: Pentru egalitate de tratament între confesiuni
Calendarul anului școlar 2023-2024, pus în dezbatere de Ministerul Educației, are o vacanță de primăvară care nu cuprinde nici Paștele Catolic, nici Paștele Ortodox


3 comments
  1. Nu vedeti ce moaca are, de politruca habarnista? Fata ei spune totul: repeta ca un papagal ce-i scriu altii, nu are pareri, idei proprii, nu are verticalitate. E doar o papusa manuita abil pe scena politica. Grav e cand nu stii asta si te poarta fiecare cum vrea, dar mai grav cand stii foarte bine si accepti aceasta „prostitutie” politica cu buna stiinta. Asta spune mult despre calitatea omului din toate privintele.

  2. Pentru toate loazele ar trebui vacanta eterna!!!! Cat de tampit sa fii sa cerui vacanta cu o luna inaintea terminarii anului scolar?

    1. Nu mai tâmpit decât politicienii noștri și la fel de obsedat de putere ca ei! Îi arde grija că aserviții lor de partid n-ar mai putea fi directori de școală sau mari mahări în inspectorate… O guvernare îmbâcsită într-un jeg moral pe care nu-l mai spală nimeni, niciodată…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Agenția Națională Antidrog

UPDATE Doi profesori din Buzău, de economie, respectiv psihopedagog la Liceul pentru Deficienți de Auz, suspectați de trafic de droguri – surse/ Percheziții DIICOT și audieri în mai multe județe, legate de vânzarea de droguri către elevi

Doi profesori din orașul Buzău, unul de economie, respectiv un cadru didactic psihopedagog la Liceul pentru Deficienți de Auz, sunt suspectați de procurorii DIICOT că făceau trafic de droguri, au…
Vezi articolul

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu i-au chemat pe sindicaliștii din Educație la o altă rundă de negocieri, începând cu 13:30/ Noua ofertă a Guvernului: Creșterea etapizată a salariului unui debutant până la 4.000 de lei în următorii trei ani

Coaliția de guvernare i-a chemat pe sindicaliști la o nouă rundă de negocieri, începând cu 13:30, conform surselor G4Media. Actualul și, cel mai probabil, viitorul premier, Nicolae Ciucă respectiv Marcel…
Vezi articolul

Val de ironii, după ce ministrul Ligia Deca a propus ca elevii să poată lipsi dublu decât în prezent până li se scade nota la purtare: „Era firesc, din moment ce se dau burse pentru note sub 5” / „România lucrului bine făcut. Atât s-a putut în două mandate”

Ligia Deca, ministrul Educației, generează un nou val de ironii în mediul online, de data aceasta cu propunerea oficială ca elevilor să le fie scăzută nota la purtare abia atunci…
Vezi articolul

Guvernul lansează un program care va analiza efectele pandemiei COVID-19 asupra copiilor, atât pe plan emoțional, cât și în ceea ce privește siguranța / Premierul Florin Cîțu, la deschiderea lucrărilor

Lucrările dedicate Programului Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii” încep astăzi, premierul Florin Cîţu urmând să participe la deschiderea acestora. Programul…
Vezi articolul