Sute de profesori se opun cererilor de demisie ale președintei Universității Harvard, acuzată că nu a gestionat bine incidentele din campusuri pe fondul conflictului Hamas-Israel

159 de vizualizări
Foto: © Marcos Souza | Dreamstime.com
Aproape 700 de profesori s-au opus solicitărilor de demisie a preşedintei Universităţii americane Harvard, Claudine Gay, acuzată că a gestionat greşit problemele de antisemitism în campus, cerând celei mai înalte autorităţi a instituţiei care se întruneşte luni să reziste “presiunii politice”, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Vă îndemnăm să apăraţi independenţa Universităţii şi să rezistaţi presiunilor politice, inclusiv solicitărilor de înlăturare a preşedintei Claudine Gay, care sunt contrare angajamentului Harvard faţă de libertatea academică”, scriu profesorii prestigioasei universităţi private din Cambridge, în apropiere de Boston, în atenţia corporaţiei Harvard.

“Protecţia crucială a unei culturi a gândirii libere în comunitatea noastră diversă este imposibilă dacă permitem să fie dictată de forţe externe”, adaugă ei, în acest text semnat de aproape 700 de profesori, potrivit unei liste consultate luni de AFP, conform sursei citate.

Corporaţia Harvard, una dintre cele mai înalte autorităţi ale universităţii, urmează să se întrunească luni, în timp ce peste 70 de membri ai Congresului american, în marea lor majoritate republicani, au cerut demisia lui Claudine Gay, după o audiere parlamentară marţea trecută, când răspunsurile sale privind condamnarea antisemitismului au fost aspru criticate ca fiind prea ambigue.

Tot sub presiunea criticilor, Elizabeth Magill, preşedinta UPenn (Philadelphia), una din universităţile private din Ivy League, şi-a dat demisia sâmbătă.

  • După atacurile sângeroase ale Hamas în Israel din 7 octombrie, urmate de represalii mortale ale armatei israeliene în Fâşia Gaza, conflictul a dezlănţuit pasiuni în universităţi renumite din Statele Unite, precum Harvard, UPenn (Philadelphia) sau Columbia (New York), unde două grupuri studenţeşti pro-palestiniene au fost suspendate.

Donatori bogaţi şi voci din tabăra republicană, dar şi democrată, au denunţat o izbucnire de incidente antisemite în campusuri şi au criticat un răspuns prea slab din partea preşedinţilor universităţilor, pe fondul criticilor recurente din partea conservatorilor împotriva campusurilor americane pe care ei le consideră prea de stânga.

Unul dintre iniţiatorii scrisorii de sprijin pentru Claudine Gay, profesorul de ştiinţe politice Ryan Enos, consideră că liderii de la Harvard nu au gestionat bine criza, dar că nu ar trebui să fie victime ale presiunii politice. Ei “au gestionat foarte prost situaţia, nu a existat consecvenţă la nivelul conducerii şi nu au reuşit să promoveze diversitatea de exprimare” din 7 octombrie, a declarat el pentru AFP.

Ryan Enos consideră că liderii universităţilor au fost “foarte părtinitori” împotriva palestinienilor şi “aproape au interzis discursurile pro-palestiniene în campus”. “Dar doar pentru că cineva a gestionat greşit o situaţie nu înseamnă că ar trebui să fie sub presiune politică pentru a demisiona”, a spus el.

Foto: © Marcos Souza | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Preşedinta Universităţii din Pennsylvania demisionează după o mărturie privind antisemitismul
Președinta Universității Harvard își cere scuze pentru mărturia sa în care nu spune în mod explicit că apelurile la genocidul poporului evreu constituie intimidare și hărțuire: „Cuvintele contează”
Universitatea din Pennsylvania pierde o donație de 100 de milioane de dolari, după ce președinta acesteia a evitat să răspundă în Congres la întrebări privind modul în care vor fi pedepsiți studenții care îndeamnă la genocidul evreilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației: Activitatea din școli care presupune prezența fizică a elevilor, suspendată între 25-29 septembrie, în unitățile care devin secții de votare. Elevii vor învăța doar online în perioada aceasta

Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare se suspendă în perioada 25 –…
Vezi articolul

UPDATE Nicolae Istudor, rector ASE: Nu cred că există universitate să fi acordat până acum burse. Principala dificultate – analiza dosarelor sociale, proces care urmează să se încheie la noi pe 22 noiembrie / Sunt așteptați încă banii de la Minister

“Nu cred că există universitate să fi acordat până acum burse”, a spus luni, pentru Edupedu.ro, rectorul Academiei de Studii Economice din București, Nicolae Istudor, după ce Edupedu.ro a semnalat…
Vezi articolul