Tinerii între 18 și 29 care câștigă sub 4.000 de lei net ar putea beneficia de până la 600 de lei lunar pentru achitarea chiriei și de reducerea cu 50% la abonamentele pentru transport în comun, potrivit unei inițiative legislative depuse în Parlament

Tinerii între 18 și 29 care sunt angajați cu normă întreagă și locuiesc în chirie ar putea beneficia de un ajutor de până la 600 de lei lunar, în funcție…
Vezi articolul

Banii de cărți și cursuri, pentru profesori, reintroduși prin amendamente la legea Educației. Titularizarea în mediul rural, premiată cu 3 salarii minime brute – propuneri PSD / Cadrele didactice fără locuință proprie ar putea primi chirie de 400 de euro pe lună

Profesorii ar putea să beneficieze anual de două salarii minime brute pentru dezvoltarea profesională și pentru achiziționarea de materiale didactice, potrivit unor amendamente depuse de Partidul Social Democrat (PSD). Alte…
Vezi articolul

Din anul universitar viitor, 50.000 de studenți cu burse sociale ar putea beneficia de vouchere în valoare de 1.500 de lei și de plata chiriei, anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș

Din anul universitar 2023-2024, studenții care au burse sociale ar putea să primească vouchere de 1.500 de lei și să le fie plătită chiria, după cum a declarat, pentru Edupedu.ro,…
Vezi articolul