O petiție prin care se solicită retragerea proiectului de lege B708/2025 privind exercitarea profesiei de psiholog a strâns, până la 26 ianuarie, 3.553 de semnături. Proiectul este contestat pentru că…
Evaluarea psihologică a cadrelor didactice nu mai este prevăzută clar în legislația actuală din educație, deși aceasta era inclusă în reglementările privind sănătatea și securitatea în muncă, atrage atenția președintele…
Școlile pot solicita, în premieră, centrelor județene/al municipiului București de resurse și asistență educațională, CJRAE/CMBRAE un profesor psiholog, care poate fi psiholog clinician sau psihoterapeut. După 13 ani de confuzie…
Ministerul Educației s-a pronunțat, după jumătate de an, în problema studenților înscriși simultan la cursuri de licență și master la aceeași facultate, problemă semnalată în iulie anul trecut, la Universitatea…