Activitățile de cercetare științifică realizate de cadrele didactice și de cercetare din universități, în baza contractelor de cercetare, vor fi remunerate din bugetul acestor contracte, iar remunerarea este compatibilă cu…
Universitățile vor putea folosi banii din solduri, rămași neconsumați și reportați din anii precedenți și pentru finanțarea unor active financiare, pentru rambursarea împrumuturilor și creditelor pentru investiții, dar și pentru…