Este neomenesc să plătești un profesor la plata cu ora, așa cum este astăzi el plătit, nici măcar atât cât primește un muncitor necalificat, spune profesoara Maria Manea: Plata cu ora ar trebui să revină măcar la nivelul anterior

Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a vorbit despre tariful pentru plata cu ora…
Vezi articolul
Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime

Ministrul Educației: În acest moment, valoarea medie a plății cu ora, în zona preuniversitară, se află în jurul valorii medii pentru o oră de gardă în zona de sănătate. Chiar am vorbit cu ministrul Sănătății, m-am interesat

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că, în acest moment, „valoarea medie a plății cu ora, în zona preuniversitară, se află în jurul valorii medii pentru o oră…
Vezi articolul

Simion Hăncescu, FSLI: I-am avertizat pe premier și pe ministrul Educației, din semnalele pe care le avem, că orele la plata cu ora nu vor mai fi luate. Nu prezintă nicio miză, pentru că tariful nu este deloc motivant

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că „i-am avertizat pe premier și pe ministrul Educației, din semnalele pe care le avem, că orele la…
Vezi articolul