Titulatura „Colegiu de Antreprenoriat” a fost primită de 22 de licee și colegii naționale. Florin Jianu, președintele IMM România: Revenim în aceste colegii cu instrumente concrete pentru antreprenoriatul ca opțiune de carieră pentru elevi / Lista celor 22 de Colegii de Antreprenoriat

964 de vizualizări
Florin Jianu, IMM Romania / Sursa foto: https://immromania.eu
Florin Jianu, IMM Romania / Sursa foto: https://immromania.eu
22 de licee și colegii naționale din România au dobândit titulatura de „Colegiu de Antreprenoriat”, într-un demers care are ca scop integrarea antreprenoriatul printre opțiunile concrete de carieră promovate în sistemul de educație românesc, potrivit unui comunicat de presă remis de IMM România. Proiectul este implementat de Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), în parteneriat cu IMM România, Ministerul Educației și Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (CNCE).

Florin Jianu, președintele IMM România, a declarat că „România are nevoie de antreprenori, iar IMM România consideră că o schimbare importantă începe încă de pe bancile școlii. Tocmai de aceea, organizația s-a alăturat cu entuziasm acestui program național dedicat sprijinirii și pregătirii tinerilor pentru viața antreprenorială reală, în care aceștia pot învăța despre curaj, risc asumat, viziune și inițiativă. Titlul de colegiu de antreprenoriat este primul pas și, în același timp, o promisiune pe care o facem că vom reveni în aceste colegii cu instrumente și programe care să îi ajute concret pe tinerii care văd în antreprenoriat o opțiune de carieră”.

Organizația precizează că „deși IMM-urile reprezintă coloana vertebrală a economiei (99% din companii), România are doar 49 de astfel de firme la mia de locuitori, situându-se sub media europeană, care este de 58 de IMM -uri la mia de locuitori”. Soluția nu stă doar în politici fiscale, ci în schimbarea mentalității încă de pe băncile școlii, susține președintele IMM România.

„Proiectul Colegiilor de antreprenoriat a început ca un vis și s-a dezvoltat prin muncă, perseverență, dar și datorită parteneriatelor valoroase. Am ales ca în fiecare activitate din acest proiect să avem un parteneriat – fie el public sau privat. De altfel, parteneriatele sunt un element esențial pentru schimbarea și adaptarea învățământului tehnologic din România. Nu ne oprim aici, vom continua alături de partenerii noștri”, a declarat Dalia Dărămuș, director al Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT).

Printre criteriile care au stat la baza alocării distincției de Colegiu de Antreprenoriat s-a aflat și existența și încurajarea la nivelul respectivelor unități de învățământ a firmelor de exercițiu – întreprinderi simulate în care elevii reproduc toate procesele unei companii reale, de la tranzacții și marketing până la contabilitate, fără a utiliza bani sau mărfuri adevărate.

Din punct de vedere strategic, firmele de exercițiu funcționează ca laboratoare de inovație educațională, unde teoria economică este „tradusă” în decizii concrete, gestionare de resurse și asumare de riscuri calculate, oferind elevilor un spațiu sigur pentru a greși și a învăța înainte de intrarea pe piața reală, se arată în comunicat.

„Îi felicit pe toți elevii care au participat la această activitate, deoarece sunt tineri motivați și dornici să se implice și să învețe despre antreprenoriat și lumea care îi așteaptă după finalizarea studiilor. Avem cu toții nevoie de implicarea și de noul pe care ei îl pot aduce societății”, a declarat Bogdan Cristescu, Directorul General al Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare.

Prezent la eveniment, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat că “traversăm o perioadă de schimbare profundă a filozofiei care stă la baza învățământului tehnologic, ceea ce constituie o provocare. Proiectele de acest gen pot juca un rol esențial în această transformare”.

Liceele și colegiile naționale care au primit această distincție vor avea oportunitatea să își extindă oferta educațională cu opțiuni concrete de pregătire profesională modernă, care să poată pregăti elevii pentru o economie digitală, sustenabilă și dinamică, precizează IMM România. Statisticile citate de organizație arată că mai mult de jumătate dintre tinerii din România își doresc să fie antreprenori, iar o treime dintre proprietarii de IMM-uri au sub 35 de ani.

Uniunea Europeană sprijină programe care oferă tinerilor oportunitatea de a se familiariza cu antreprenoriatul sau chiar de a realiza planuri concrete de afaceri. Aceste inițiative sunt dublate în multe state prin programe naționale.

Ceremonia de acordare a distincției s-a desfășurat la ASE în AULA Magna, în prezența elevilor și a cadrelor didactice. La eveniment au luat cuvântul: Florin Jianu, președinte IMM România; Dorel Mihai Paraschiv, Prorector Academia de Studii Economice din București; Sorin Ion, Secretar de Stat Ministerul Educației și Cercetării; Dalia-Maria Dărămuș, director Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT); Dragoș Anastasiu, fondator Rethink Romania; Dragoș Petrescu, fondator City Grill Group; Bogdan Cristescu, director general Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare; Elena Lotrean, antreprenor în serie în educație.

Lista celor 22 de licee și colegii cu titulatura „Colegiu de Antreprenoriat”:
  • Colegiul Economic Iulian Pop Cluj
  • Colegiul Național Andrei Mureșanu Bistrița
  • Liceul Agricol dr. C. Angelescu Buzău
  • Colegiul Economic M. Kogălniceanu Focșani
  • Colegiul Național de Agricultură și Economie Tecuci
  • Colegiul Economic Arad
  • Colegiul Economic Dimitrie Cantemir Suceava
  • Colegiul Economic Ion Ghica Târgoviște
  • Colegiul Economic Transilvania Tg Mureș
  • Colegiul Economic Dionisie Pop Marțian Alba Iulia
  • Colegiul Economic A.D. Xenopol București
  • Colegiul Economic Ion Ghica Bacău
  • Colegiul Economic Costin C Kirițescu București
  • Colegiul Economic Nicolae Kretzulescu București
  • Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași
  • Colegiul Economic Administrativ Iași
  • Colegiul Economic Gheorghe Dragoș Satu Mare
  • Colegiul Economic Virgil Madgearu București
  • Colegiul Economic Virgil Madgearu Iași
  • Colegiul Economic Viilor București
  • Colegiul Economic Virgil Madgearu Galați
  • Colegiul Economic Virgil Madgearu Ploiești

Mai multe informații de Colegiul de Antreprenoriat aici și aici


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Măsurile pentru familii și tineri din programul de Guvernare propus de Cabinetul Cioloș: Introducerea contractelor de muncă multiflexibile / Pregătirea competențelor pentru industriile viitorului prin stimulente fiscale

Introducerea contractelor de muncă multiflexibile, care permit angajatorilor și angajaților să decidă individual condițiile în care un angajat își desfășoară activitatea, este una dintre propunerile din programul de Guvernare al…
Vezi articolul

Noi suspiciuni legate de doctoratul ministrului Apărării, Angel Tîlvăr. El nu figurează că ar fi intrat în Arhivele Vrancea, deși are trimiteri în teză către documente ale instituției / Angajat al Muzeului Vrancea: “Eu am făcut cercetarea, era sarcină de serviciu de la directorul instituției” – AUDIO

Teza de doctorat a ministrului Apărării, vrânceanul Angel Tîlvăr (PSD), ridică noi suspiciuni legate de modul în care a fost realizată. Documentele Arhivelor Naționale – secția Vrancea, consultate de reporterul…
Vezi articolul

Premierul Ilie Bolojan, mesaj pentru profesori: În ultimii ani am scăzut normele didactice, am scăzut numărul de copii în clasă, am crescut salariile. N-am văzut o îmbunătățire globală a sistemului de învățământ

Premierul Ilie Bolojan a declarat că în ultimii ani, în educație, au fost luate măsuri precum reducerea normelor didactice, scăderea numărului de elevi din clasă și creșterea salariilor profesorilor. Însă…
Vezi articolul

Începe selecția pentru Consiliul cu rol fundamental în stabilirea plagiatelor, CNADTCU. Ministerul publică profilul viitorilor membri și principiile de alegere – demnitarii și politicienii, excluși

Ministerul Educației anunță că a început demersurile pentru selecția viitorilor membri CNATDCU – mandatul 2020-2024. Selecția vine în contextul în care mandatul membrilor comisiilor de specialitate și ai Consiliului General…
Vezi articolul