Cazul acuzațiilor de plagiat în teza de doctorat aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu, urmează să fie analizat de Comisia de Etică a Universității din Craiova, după cum a decis aceasta…
Premierul Ilie Bolojan, care este și ministru interimar al Educației, a declarat vineri, la Radio România Actualități, că „am încercat să îmi evaluez miniștrii după ce fac în timpul mandatului.…
Președintele Nicușor Dan a afirmat, vineri, că are „bătălii mai importante” în care să se implice, enumerând aici justiția și evaziunea fiscală, decât subiectul legat de acuzațiile de plagiat la…
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, are în continuare toată susţinerea din partea partidului, iar în cazul în care se va dovedi că acesta…
Comisia de Etică a Universității din Craiova a decis vineri, 16 ianuarie, să deschidă un dosar de analiză în cazul ministrului Justiției, Radu Marinescu. Potrivit unui comunicat de presă transmis…
În dubla calitate de premier și de ministru interimar al Educației, Ilie Bolojan „a declarat că ‘Lucrurile de care este acuzat [Radu Marinescu] nu s-au întâmplat în mandatul de ministru,…
„Sper că într-o formă sau alta o entitate independentă va certifica dacă acest plagiat este real sau nu. Lucrurile de care dânsul este acuzat nu s-au întâmplat în mandatul de…
Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) din cadrul Universității din București își exprimă „deplina susținere” față de lect. univ. dr. Emilia Șercan și face apel la responsabilitate publică, în…
Cazul acuzațiilor de plagiat masiv aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu, într-o anchetă publicată luni de jurnalista Emilia Șercan va fi discutat de Comisia de Etică a Universității din Craiova, unde…
PSD își exprimă susținerea „fără rezerve” pentru ministrul Justiției, Radu Marinescu, acuzat de plagiat în teza de doctorat, conform unei anchete publicate de jurnalista Emilia Șercan în publicația Pressone.ro, scrie G4Media.ro.…
Comisia de Etică a Universității din Craiova, forul care poate, conform legii, să analizeze în vederea unor eventuale măsuri acuzațiile de plagiat aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu, ar putea include…
Ministrul Educației a aprobat o nouă componență a Consiliului Național al Cercetării Științifice, organism de experți în cercetare cu rol important în evaluarea internă a universităților și în clasificarea departamentelor.…