Cererea negociatorilor europeni ca Marea Britanie să reducă taxele aplicate de universități studenților din Europa ar putea amenința eforturile premierului de la Londra, Keir Starmer, de a apropiere a UE,…
Un protest față de decizia Senatului Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca de a majora taxele de studii începând din următorul an universitar a fost anunțat pentru miercuri, 25 februarie, în fața…
Cei mai mulți dintre studenții care vor începe anul I la studii de licență sau master în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în următorul an universitar, trebuie să plătească taxe…
Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, cea mai mare instituție de învățământ superior din țară, va majora taxele aplicate studenților care vor începe un ciclu universitar în toamna acestui an – licență,…
Președintele Asociației Școlilor Particulare, Cristian Comșa, a cerut ca în proiectul legii educației aflat în dezbatere la Parlament să fie inclusă și o prevedere prin care statul să finanțeze și…
Universitatea din Oradea a scumpit taxele de școlarizare pentru studenții care nu sunt admiși pe un loc bugetat. Mulți dintre studenții orădeni susțin că Universitatea din Oradea a majorat „excesiv”…
O prevedere prin care universitățile ar putea majora taxele de școlarizare în timpul ciclului de studii cu maximum rata inflației ar urma să fie introdusă în legea educației, potrivit reprezentanților…
Școlile și grădinițele particulare care sunt doar autorizate să funcționeze provizoriu ar putea primi finanțare de bază de la stat, prin costul standard per elev/preșcolar, potrivit noului proiect de lege…
Amazon s-a oferit să acopere costurile de școlarizare pentru toți cei 750.000 de angajați din prima linie din SUA, în dorința de a păstra și de a atrage personal pe…