Talibanii interzic oficial accesul tinerelor la educație în universități

466 de vizualizări
Tinerele din Afganistan
Foto: © Meunierd | Dreamstime.com
Autorităţile talibane au anunţat marți seara că universităţile afgane le sunt interzise de acum fetelor, pentru o durată nedeterminată, scrie Agerpres care citează AFP. Deja tinerele erau private de învăţământul secundar în Afganistan, de la venirea la putere a talibanilor.
  • La începutul lunii decembrie, tinerele din Afganistan au susținut examenul de absolvire a liceului, deși nu au acces la educație de peste un an. – mai multe detalii aici

Ordinul venit din partea ministerului afgan se aplică imediat, scrie BBC. “Sunteţi cu toţii informaţi să puneţi în aplicare ordinul menţionat de a suspenda educaţia femeilor până la un nou ordin”, a precizat ministrul pentru Învăţământul Superior, Neda Mohammad Nadeem, într-o scrisoare adresată tuturor universităţilor guvernamentale şi private din ţară.

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Ziaullah Hashimi, care a postat scrisoarea pe Twitter, a confirmat ordinul, pentru AFP. Pentru moment nu a fost furnizată nicio explicaţie pentru această decizie.

Interdicţia privind învăţământul superior survine la mai puţin de trei luni după ce mii de fete şi femei au trecut examenele de intrare la universitate în toată ţara. Multe dintre ele aspiră la cariere de inginer sau medic, deşi sunt private de acces la şcolile secundare.

La instalarea lor la putere în august 2021, talibanii au promis că vor fi mai flexibili, însă au revenit în mare măsură la interpretarea extrem de strictă a islamului care a marca prima lor trecere pe la conducerea ţării, între 1996 şi 2001.

Restricţiile la adresa libertăţilor s-au înmulţit, în special împotriva femeilor, care au fost îndepărtate treptat din viaţa publică şi excluse din colegii şi licee, mai scrie Agerpres.

Foto: © Meunierd | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Amendamentul care i-ar amnistia pe plagiatori a primit vot pozitiv în ședința de luni a Comisiei de Învățământ a Camerei Deputaților. USR a încercat întoarcerea la Comisie, dar propunerea a fost respinsă / Pălărie: Dacă trece de plen, vom sesiza CCR

Al doilea amendament-surpriză care i-ar amnistia pe plagiatori, după cum a avertizat USR, a trecut, luni, de Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților, cu 11 voturi pentru și 6 împotrivă.…
Vezi articolul

VIDEO Yuval Noah Harari, despre efectele războiului din Ucraina: E o situație de înarmare care poate scăpa de sub control / Banii care ar trebui să fie alocați pentru educație, pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, acești bani se vor duce la tancuri, rachete, la finanțarea războaielor

După 1945, omenirea a trăit o epocă de pace la nivel global, cu câteva conflicte locale, dar reușind să evite până acum declanșarea unui nou război teritorial ca în trecut,…
Vezi articolul

Program gratuit de formare pentru profesorii de matematică din 4 județe, despre predarea prin legătura dintre școală și realitate – DataMathLab 2023 / Vor învăța cum să ajute elevii să înțeleagă matematica și să o folosească de zi cu zi

Profesorii de matematică din 4 județe ale țării se pot înscrie și participa gratuit la un program de formare care își propune să îi ajute să contribuie la înțelegerea matematicii…
Vezi articolul