Țările cu rezultate slabe la PISA, precum România, au avut tendința să închidă cel mai mult timp școlile, în pandemie / Criza a adâncit nu doar inegalitățile din interiorul țărilor, ci și diferențele dintre țări – analiză OECD

8.142 de vizualizări
Foto: © Kontakt5956 | Dreamstime.com
Țările cu cea mai slabă performanță în materie de educație tind să se numere printre cele cu cele mai multe zile de școală pierdute, în primul an de pandemie, din cauza închiderii școlilor, potrivit unei analize realizate de directorul Direcției pentru Educație a OECD, Andreas Schleicher, publicate la sfârșitul săptămânii trecute. Acesta discută datele incluse într-un recent raport OECD privind școala în primul an de pandemie și arată că performanța elevilor de 15 ani la testele de citire din cadrul PISA 2018 pot fi asociate în mare măsură cu variația numărului de zile pierdute din cauza pandemiei.
  • “Cu alte cuvinte, sistemele de învățământ cu rezultate de învățare deja slabe în 2018 au avut parte de pierderea și mai multor oportunități în 2020. Aceasta înseamnă că nu doar inegalitățile educaționale din interiorul țărilor au fost amplificate de criza Covid-19, ci și diferențele de performanță dintre țări”, notează sursa citată.

Analiza nu include referințe la situația României, țară care a avut un scor slab – de 428 de puncte – la testul de citire din cadrul PISA 2018. Dar aceasta, cu peste 3 luni de școli închise, vacanță de primăvară și mai bine de o lună închise la sfârșitul anului, se încadrează în tiparul propus de calculul OECD.

Astfel, analiza lui Andreas Schleicher include un grafic în care rezultatele la citire PISA 2018 sunt raportate la numărul de zile în care școlile din învățământul secundar au fost închise, pe parcursul lui 2020. Din grafic rezultă că:

  • Țări cu rezultate de peste 500 de puncte în cadrul PISA – Citire (Danemarca, Marea Britanie, Irlanda, Finlanda sau Estonia) au avut în 2020 mai puțin de 60 de zile în care școlile au fost închise. O singură țară, din această categorie de performanță PISA, a avut școlile închise mai mult de 100 de zile – Polonia. 
  • Cele mai multe țări cu rezultate între 460-500 de puncte în cadrul PISA 2018 au avut școlile închise între 40 și 100 de zile.
  • Țările cu rezultate sub 460 de puncte la PISA 2018 au avut peste 100 de zile în care școlile au fost închise, cu excepția Chile (circa 2 luni). Țările cu cele mai slabe rezultate în analiza OECD, Columbia și Costa Rica (unde situația la PISA a fost similară cu a României) au avut școlile închise peste 150 de zile. Situația în România, deși nu atât de gravă, se încadrează în acest tipar.
Rezultate PISA 2018 – Citire vs. numar de zile în care scolile au fost inchise / Sursa: OECDedutoday.com

Potrivit lui Andreas Schleicher, “notabil este faptul că rata infecțiilor la nivelul populației pare să nu fie legată de numărul de zile în care școlile au fost închise. Altfel spus, țările cu rate de infectare similare au adoptat politici diferite în privința închiderii școlilor, motivând fie prin obiective educaționale, fie prin infrastructura sistemului de sănătate sau prin alte obiective de politici publice”. 

Photo 177500276 © Kontakt5956Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


5 comments
  1. Ceeace se lucreaza la clasă in școlile romanesti nu are nicio legatura cu testele Pisa. Tarile de pe primele locuri din clasament lucreaza pe acest tipic de zeci de ani, probabil 50-70…

  2. Niște teste inutile. Cerințele nu sunt corelate cu programa școlară. La dăm ca să ne aflăm în treabă. Copiilor, nu le folosesc la nimic.

    1. Daca te-ai fi uitat pe testele respective, ai fi vazut ca sunt banale. Ex – la matematic – li se dau copiilor niste suprafete „de teren” care pot fi compuse ca si dreptunghiuri si se intreba de cati metri de gard e nevoie – problema practica, de care unii se vor izbi probabil in viata. Si totusi 70-80% din elevii de clasa 8 nu sunt in stare sa le faca. Probabil ca nici tu, dar vorbesti sa te afli in treaba.

  3. Cand te gândești ca unii muncesc, iar unele posturi sunt ocupate numai de indivizi care storc astfel de statistici…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mediul academic să susțină mentalitatea și inițiativa antreprenorială în rândul studenților – recomandarea unui studiu despre antreprenoriat sub impactul Covid-19, realizat de cercetători ai Universității Babeș-Bolyai

Beneficiile antreprenoriatului trebuie să fie transmise mai clar de către mediul academic, mediu care să se concentreze pe construirea mentalității antreprenoriale în rândul studenților – aceasta este una dintre recomandările…
Vezi articolul

Cîmpeanu: Inspectorii școlari acum sunt numiți într-o modalitate ipocrită, pentru că nu s-au organizat concursuri / Dela0.ro: Aproape o treime din inspectoratele școlare județene au revenit la PSD, în șase luni de alianță PSD-PNL

Inspectorii școlari “acum sunt numiți într-o modalitate ipocrită, sunt numiți pentru că nu s-au organizat concursuri”, a spus sâmbătă, într-un interviu la Digi 24, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, întrebat despre…
Vezi articolul

GRAFICE România, pe ultimele locuri în UE la rata de angajare a tinerilor între 15 și 29 de ani: mai puțin de două treimi dintre cei care nu urmează nicio școală și doar 2,5% dintre cei care sunt într-un program de educație au job

România ocupă unul dintre ultimele locuri în Uniunea Europeană în privința ratei de angajare a tinerilor cu vârste între 15 și 29 de ani. Astfel, mai puțin de două treimi…
Vezi articolul

Teatrul pierde constant public de 10 ani și rămâne o activitate de nișă, arată cel mai recent Barometru Cultural. Actorii avertizează că normarea muncii va birocratiza scena și „va ucide creativitatea”

Protestul actorilor de la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, declanșat față de proiectul Ministerului Culturii de normare a muncii artistice și de pontare zilnică a orelor, are loc într-un…
Vezi articolul