TEDxPiațaUniriiED – Educație care contează: 14 vorbitori, 4 momente artistice și zeci de momente educaționale

649 de vizualizări
Sub sloganul „Educație care contează”, pe 15 februarie 2019, are loc la Teatrul Evreiesc de Stat din București evenimentul TEDxPiațaUniriiED. Pe rând vor urca pe scenă profesori, elevi, traineri, psihologi, antreprenori, artiști, părinți, dezvoltatori de programe și/sau apps care au legătură cu educația. Invitații vor avea discursuri pe tema evenimentului încercând să aducă în fața publicului idei care merită răspândite cu privire la educația din România, spun organizatorii, într-un comunicat pentru Edupedu.ro.

„Ne dorim ca prin acest TEDx dedicat educației să le oferim oamenilor idei educaționale sănătoase, pe care să le poată aplica și răspândi” a declarat Alex Vesa, managerul proiectului.

„Ca învățător, mi-am dat seama cât de important este să aplici metode diferite pentru a obține rezultate în funcție de nevoile copilului din fața ta. Din acest motiv, ne-am gândit la împărțirea evenimentului în două părți: prima dedicată educației copiilor (fie că vorbim despre părinți, educatori sau lucrători cu tineretul) și a doua dedicată schimbărilor sistemice, pentru că toți facem parte dintr-un sistem și cu cât acesta se schimbă pe baza nevoilor celor din el, cu atât este mai de succes”, a explicat Alex Vesa.

Împărțit în două secțiuni, TEDxPiațaUniriiED va dedica prima parte creșterii copiilor, unde se va discuta despre rolul cuvintelor în educație, diferențele dintre copii, cum văd aceștia educația. Evenimentul merge și în zona pedagogiei alternative, de la educația artistică care folosește dansul sau instrumentele muzicale ca metode educaționale, nu de memorare, la cea teatrală și cum aceasta are beneficii în creșterea copiilor pe termen lung.

În cea de-a doua parte va fi abordat antreprenoriatul la facultate și cum acesta înseamnă o educație conectată la viața de zi cu zi a studentului, cum învățământul ar trebui să fie pentru toată lumea; invitații vor discuta despre educația de calitate a copiilor din zonele defavorizate, despre soluții pentru dezvoltarea unui sistem de învățământ sustenabil și diversificat care să pună copilul și nevoile lui pe primul loc, „iar în egală măsură vom vedea ce înseamnă clasa viitorului prin testarea de aplicații menite să dezvolte și mai mult latura digital-educațională”, spun organizatorii.

Moderatorul evenimentului este Adrian Cioroianu, trainer executiv, antreprenor, autor, organizator, de asemenea, a unei conferințe TEDx.

Vor urca pe scenă: Paul Olteanu (senior trainer și executive coach), Brothers Family (trupă de dans), Alexandru Nicolau (elev), Cecilia Moței (psiholog și consultant ABA), Oana Neacșu (elevă), Crenguța Lăcrămioara Oprea (Coordonator Master interdisciplinar PED-ArtE), Rareș Florescu (artist), Ciprian Dudulea (student antreprenor), George Moroianu (student antreprenor), Corina Puiu (cofondator Teach for Romania), Ștefan-Adrian Apăteanu (CEO Edu Apps), Vlad Topan (Fondator al Academiei Private), Marcel Căpraru (Președintele Asociației Alternative Pedagocice), Bogdan Glăvan (Profesor universitar de economie), Millo Simulov (regizor de film, scenarist și producător), Jean-Baptiste Manitou (Muzicoterapeut), Ana Maria Anghelescu (Antropolog).


Mai multe despre eveniment puteți afla pe site-ul dedicat: www.tedxpiatauniriied.ro

TED este o organizație non-profit devotată răspândirii ideilor, de obicei sub forma de discursuri scurte și de impact (18 minute sau mai puțin). TED a început în 1984 ca o conferință dedicată tehnologiei, divertismentului și designului, azi acoperind aproape toate subiectele -știință, antreprenoriat, probleme globale și multe alte teme- în peste 100 de limbi. Organizate independent, evenimentele TEDx ajută răspândirea ideilor în comunitățile din lumea întreagă.

TEDxPiațaUniriiED este un eveniment organizat independent, sub sloganul ”Educație care contează” și are ca scop răspândirea de idei legate de învățare indiferent de tipul ei. Participanților li se vor oferi idei și soluții care pot fi aplicate și implementate imediat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Legislativ solicită eliminarea prevederii privind acordarea sporului de doctorat în urma verificării lunare a activității, din proiectul de OUG al Ministerului Finanțelor: Are un caracter arbitrar şi este practic imposibil de realizat

Sporul pentru titlul de doctor ar trebui sa se acorde persoanelor care isi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţin titlul si care au în fișa postului atribuții care să…
Vezi articolul

Pandemia a favorizat accentuarea problemelor emoţionale în rândul copiilor, cu efecte pe termen lung asupra sănătăţii mintale / 46,8% dintre minorii care au apelat la Telefonul Copilului au raportat abuz și violență în familie

Pandemia a exacerbat problemele psihologice şi abuzul în rândul copiilor, în contextul măsurilor de izolare impuse, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Telefonul Copilului, care a raportat că…
Vezi articolul

Lista integrală a școlilor și grădinițelor cu rata de vaccinare care indică faptul că pot funcționa cu prezență fizică săptămâna viitoare, 15-19 noiembrie, a fost publicată de Ministerul Educației. Este vorba despre peste 12.800 de unități / În aproape 5.000 personalul încă nu e vaccinat peste 60%

Ministerul Educației precizează că funcționarea unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică și structuri arondate în săptămâna 15 – 19 noiembrie 2021 va fi cu școală față în față pentru…
Vezi articolul