Dezbatere LIVE online organizată de World Vision România

Testare standardizată la final de an școlar pentru elevii din județul Iași, la cele 10 discipline de studiu care au fost testate în toamnă, anunță Luciana Antoci, inspectorul școlar general al ISJ Iași

5.068 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Va avea loc o testare standardizată „și la sfârșitul acestui an școlar, în așa fel încât, punând față în față datele pe care le avem din toamnă și de la finalul anului, să determinăm stagnarea, progresul sau regresul pentru fiecare elev”, a declarat Luciana Antoci, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Iași, în cadrul dezbaterii World Vision România – Edupedu.ro „Consultarea profesorilor schimbă educația”, pe 30 ianuarie.

Luciana Antoci a susținut că proiectul privitor la testarea inițială standardizată este „cel mai amplu proces de consultare în sistem pe care Iașiul l-a făcut în acest an școlar și că „toate impresiile și sugestiile pe care colegii noștri ni le-au trimis, și nu au fost deloc puține, au fost centralizate și au fost trimise către platformă, pentru că cele mai multe dintre ele țin în mod special de chestiuni de ordin tehnic.

Intervenția despre testarea standardizată și consultarea profesorilor din cadrul Dezbaterii „Consultarea profesorilor schimbă educația”

Luciana Antoci: Cu îngăduința dvs. aș insista asupra celui mai amplu proces de consultare în sistem pe care Iașul l-a făcut în acest an școlar și care este legat de proiectul nostru privitor la testarea inițială standardizată, este un proiect unic în țară. În această toamnă s-a desfășurat la Iași, cu sprijinul platformei Brio, prilej cu care, la începutul anului școlar, am reușit să testăm nivelul de pregătire al elevilor, al tuturor elevilor de gimnaziu și de liceu și când spun al tuturor elevilor, mă refer la aproximativ 60.000 de elevi pentru 10 discipline de studiu

Moderator Raluca Pantazi: Tocmai pentru că este o premieră pe țară testarea în format digital, numeroși profesori au sesizat în spațiul public existența a nenumărate probleme în desfășurare a acestei testări, de la organizarea târzie la 3 săptămâni de la începutul școlii, la apariția rezultatelor cu întârziere la o lună de la testare, la imposibilitatea ca profesorii de la clasă să știe subiectele tuturor elevilor pentru a le discuta pentru un feedback, așa cum spune și legea educației, la clasă și existența unor probleme greșite sau imposibilitatea ca elevii să vadă în mod corect itemii. Ați cerut opiniile profesorilor după această testare? Ați realizat o consultare a lor după testare și care sunt concluziile și modificările pentru anul viitor? 

Luciana Antoci: Am răspunsuri pentru fiecare dintre problemele pe care le-ați ridicat, răspunsuri, de altfel, pe care le-am și direcționat către colegii noștri din școli. Am să încep cu ultima dintre întrebări. Dacă i-am consultat, da. Toți colegii noștri care au fost implicați în acest proces au avut prilejul să-și exprime punctul de vedere, odată, în timp real, adică în zilele de testare. Din această perspectivă, cei de la Brio ne-au oferit asistență imediată, în sensul în care pentru orice problemă tehnică a apărut, au fost soluții. Cazurile au fost izolate, de subiecte care, să spun, n-au fost vizibile, poate o formulă la matematică sau la chimie, s-a intervenit imediat, s-a restartat device-ul și practic toți elevii au putut să aibă acces neîngrădit la forma completă a testului. 

Dacă vorbim de testare inițială, nu puteam să o organizăm decât la începutul anului școlar. Testarea inițială, care nu se reflectă ca notă în catalog, este un instrument de determinare a nivelului de pregătire al elevilor, în baza căruia ne construim demersurile de învățare. 

Moderator Raluca Pantazi: Care este decizia pe care ați luat-o în acest moment, pentru anul viitor veți organiza din nou o testare inițială digitalizată? Pentru anul acesta va exista și o testare finală sau veți lua în considerare rezultatele de la Evaluarea Națională și Bacalaureat ca fiind testare finală? 

Luciana Antoci: Da, în toamna următoare va fi din nou testarea inițială la Iași. Noi ne dorim să fie tot pe platforma Brio, pentru că, așa cum știți, Ministerul Educației pregătește printr-un proiect dezvoltarea unei platforme naționale de evaluare, ceea ce înseamnă că viitorul educației acesta este. Iașiul a făcut deja câțiva pași în acest sens și cred că trebuie să ne antrenăm în continuare în această formulă. 

Moderator Raluca Pantazi: Modificați ceva la această testare digitalizată, având în vedere feedback-ul cadrelor didactice?

Luciana Antoci: Toate impresiile și sugestiile pe care colegii noștri ni le-au trimis, și nu au fost deloc puține, au fost centralizate și au fost trimise către platforma Brio, pentru că cele mai multe dintre ele țin în mod special de chestiuni de ordin tehnic. 

Pregătim o formulă de testare finală, pentru că ne-ar interesa să facem testarea pe toate cele 10 discipline de studiu și la final de an școlar, în așa fel încât, punând față în față datele pe care le avem din toamnă și de la finalul anului, să putem să avem o oglindă a procesului prin care au trecut elevii ca să determinăm stagnarea, progresul sau regresul pentru fiecare în parte dintre dintre aceștia. Cu alte cuvinte, da, avem în vedere și o testare finală la sfârșitul acestui an școlar. 

LIVE Video: Dezbaterea online Consultarea profesorilor schimbă Educația organizată de World Vision România

Evenimentul face parte din proiectul „Inspectoratul” Școlar Civic, derulat de Fundația World Vision România cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org

„Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă”

Citește și:
Consultarea profesorilor schimbă educația. Dezbatere World Vision România – Edupedu.ro, de la ora 15:00 / Cinci campanii în sprijinul elevilor, profesorilor, școlilor / Secretarul de stat Sorin Ion: pentru planurile-cadru de liceu va fi consultare publică „în perioada imediat următoare”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Avertisment pentru părinții cu copii la grădinițe private, din partea Agenției care le acreditează: Se înregistrează continuu sesizări privind legalitatea. Informațiile pe care trebuie să le solicitați pentru siguranța și sănătatea copilului

Agenția din subordinea Ministerului Educației care evaluează grădinițele pentru acreditarea acestora a emis o atenționare pentru părinții care își duc copiii la grădinițe private. “Întrucât la ARACIP se înregistrează continuu…
Vezi articolul

Cîmpeanu: Cred că este corect din partea autorităților să pună condiția ca cei care intră în sală să supravegheze elevii la Bacalaureat și Evaluarea Națională să fie doar cei vaccinați / Tariful plătit, comparabil cu cel pentru orele remediale

Autoritățile ar trebui să impună condiția de vaccinare profesorilor care vor intra la supraveghere la examenele naționale, a anunțat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la Digi24. Aceasta a precizat că pentru…
Vezi articolul

Aplicație online pentru preluarea feedback-ului prin formularul Ministerului Educației, pusă gratuit la dispoziția profesorilor și școlilor pentru colectarea opiniilor elevilor la finalul acestui semestru

Aplicația online Teleskop, specializată în preluarea feedback-ului, va fi pusă gratuit la dispoziția școlilor și profesorilor care vor să preia feedback-ul elevilor din clasele V-XII despre activitatea cadrelor didactice, prin…
Vezi articolul

SURSE Salarii de bază cu 25-30% mai mari pentru profesorii care vor face activități în programul „Școala după școală”, dacă orele nu le intră în norma didactică, prevede programul de guvernare PSD-PNL pe Educație

Salarizarea diferenţiată pe criterii de performanţă prin implementarea Legii 153/2017, creșteri salariale pentru debutanți și dezvoltarea programelor „școală după școală” în unităţile de învăţământ de stat şi creşterea calităţii serviciilor…
Vezi articolul