Teste de antrenament pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat ar trebui să fie publicate din 22 februarie, potrivit ministrului Cîmpeanu

26.249 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Teste de antrenament pentru examenele naționale ar trebui să fie publicate din 22 februarie, potrivit declarației ministrului Educației făcute în conferința de presă din 5 februarie.

„Din 22 februarie vor fi publicate testele de antrenament. Această adaptare vizează doar tematica de examen. S-a făcut cu atenție asupra a ceea ce s-a predat de când a intrat școala în online, acolo s-a restructurat cel mai mult”, a spus Cîmpeanu.

Reamintim că 8 seturi de teste de antrenament pentru Evaluarea Națională 2020 și Bacalaureat 2020 au fost publicate anul trecut de către CNPEE pentru pregătirea elevilor.

Acestea pot fi descărcate de aici:

Programele pentru examenele naționale au fost deja publicate: Noile programe pentru Bacalaureat 2021 și Evaluarea Națională 2021 au fost publicate în Monitorul Oficial

Evaluarea Națională 2021 este un examen care se susține pentru prima dată după o nouă programă, de către elevi care au învățat după un nou curriculum bazat pe competențe, nu pe conținuturi.

Noile modele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2021 au fost publicate de Ministerul Educației pe 2 noiembrie 2020. Este vorba despre tipuri de subiecte concepute pe modelul testărilor internaționale. Noile modele de subiecte pentru Evaluarea Națională vin cu modificări mai ales ale cerințelor la Limba și literatura română.

Amintim că acesta este al doilea set de teste model, după ce primele modele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2021 publicate de Minister au fost criticate de asociațiile de părinți atât pentru numărul de cerințe la Limba și literatura română, cât și pentru modalitatea în care fuseseră concepute.

Probele scrise de la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a au loc în acest an pe 22 și 24 iunie, potrivit calendarului oficial.

Calendar Evaluarea Națională 2021
  • 07 – 11 iunie 2021            Înscrierea la evaluarea națională
  • 11 iunie 2021                    Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
  • 22 iunie 2021                   Limba și literatura română – probă scrisă
  • 24 iunie 2021                  Matematica – probă scrisă
  • 25 iunie 2021                  Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 29 iunie 2021                   Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
  • 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) Depunerea contestațiilor
  • 30 iunie – 4 iulie 2021    Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2021                      Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

School photo created by freepik – www.freepik.com


5 comments
  1. Azi e 22 februarie și nu au publicat testele.
    “Din 22 februarie vor fi publicate testele de antrenament.” Ce să înțelegem din anunțul ministrului?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca: Evaluarea digitalizată nu influențează tipurile de subiecte, baremul, timpul de lucru. Singura diferență este că lucrarea va fi secretizată automat, când este scanată în prezența elevilor

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, spune că evaluarea digitalizată de la simularea pentru Evaluarea Nationala 2024 nu influențează tipurile de subiecte, baremul, timpul de lucru, singura diferență este că lucrarea va…
Vezi articolul

Broșura de admitere la liceu 2019 a fost publicată în București, cu aproape o lună întârziere: Vezi locurile la liceu care urmează să fie ocupate prin repartizare computerizată

Broșura de admitere la liceu 2019 a fost publicată de Inspectoratul Școlar București, cu aproape o lună întârziere, din cauza Ministerului Educației care a amânat până după alegeri repartizarea cifrelor…
Vezi articolul

Evaluare Națională 2024. Părinții elevilor cu cerințe educaționale speciale au termen până la care pot depune cererea pentru adaptarea condițiilor de examen

Părinții elevilor cu cerințe educaționale speciale, CES, trebuie să depună o cerere la secretariatul școlii, însoțită de documente justificative, pentru adaptarea condițiilor la simularea pentru Evaluarea Națională 2024 și/sau Evaluarea…
Vezi articolul