Tinerii între 18 și 30 de ani se pot înscrie până pe 26 octombrie la concursul GenerationEU, cu proiecte locale despre beneficiile apartenenței la UE și de promovare a valorilor europene

430 de vizualizări
Foto: fauxels – Pexels.com
Au început înscrierile pentru ediția 2025-2026 a proiectului GenerationEU: Promotori ai democrației europene, prin care 20 de tineri vor fi selectați să devină ambasadori ai valorilor europene și ai principiilor democratice, potrivit unui anunț al Biroului Parlamentului European la București. Programul se va desfășura în perioada octombrie 2025 – iulie 2026, iar înscrierile sunt deschise până pe 26 octombrie 2025, ora 23:59.

Tinerii aleși vor fi implicați în acțiuni de comunicare locală menite să promoveze modelul democratic european și beneficiile apartenenței României la Uniunea Europeană. Obiectivul central al ediției este creșterea nivelului de informare și implicare civică în rândul tinerilor, dar și dezvoltarea competențelor de gândire critică și alfabetizare mediatică.

Potrivit regulamentului, programul se adresează tinerilor cu vârste între 18 și 30 de ani, cetățeni sau rezidenți ai Uniunii Europene, membri ai asociațiilor de tineret, ai organizațiilor studențești ori ai grupurilor informale care desfășoară activități cu și pentru tineri.

Înscrierea se face online, prin completarea formularului oficial, iar candidații trebuie să propună o acțiune de comunicare adresată unui grup de minimum 30 de tineri din comunitatea lor sau să demonstreze un reach online de cel puțin 3.000 de persoane.

Selecția se va face pe baza unui set de criterii clare, precum relevanța candidaturii și a obiectivelor, fezabilitatea activităților propuse, impactul și diseminarea rezultatelor, dar și elementele de noutate și inovație aduse de fiecare proiect. În total, se pot obține 40 de puncte, iar în caz de egalitate departajarea se va face în funcție de criteriul „relevanța candidaturii și a obiectivelor”.

Calendarul ediției 2025-2026
  • 1 – 26 octombrie 2025 (23:59): perioada de înscriere a candidaturilor;
  • 3 noiembrie 2025: anunțarea celor 20 de participanți selectați;
  • 4 – 10 noiembrie 2025: transmiterea scrisorilor de sprijin din partea organizațiilor tinerilor selectați;
  • 24 – 26 noiembrie 2025: workshop-ul „Democrație europeană în acțiune”, la București;
  • 15 februarie – 31 martie 2026: desfășurarea acțiunilor propuse de promotori în comunități;
  • 15 aprilie 2026: termen-limită pentru trimiterea raportului de activitate;
  • iunie/iulie 2026: Forumul democrației europene, la București.

Proiectul este coordonat de Biroul Parlamentului European în România, în parteneriat cu organizații și instituții precum Group of the European Youth for Change (GEYC), Institutul European din România (IER), Asociația Young Initiative (AYI), Federația Forumul Tinerilor din România, alături de centrele EUROPE DIRECT din Cluj, Iași, Craiova și Timișoara.


1 comment
  1. da, beneficii, energie scumpa, gaze la fel, mancare proasta si mai scumpa ca in celelalte tari UE, nivel de trai 50% din medie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

George Purcaru, FSLI, despre plata profesorilor de la examenele naționale: Ne-am exprimat nemulțumirea pe această temă, pentru că noi am cerut cel puțin actualizarea cu indicele de inflație a acestor sume. Plata se păstrează la nivelul anului 2024, din cauza ordonanței trenuleț

Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), George Purcaru, a declarat pentru Radio România Actualități că plata profesorilor care asistă și corectează lucrările de la examenele naționale „se păstrează la…
Vezi articolul

Secretarul de stat Sorin Ion: Salariile profesorilor sunt pe studii, vechime, grad didactic, nu după statutul postului. Noi nu vedem diferit suplinitorii față de titulari, sunt la fel de calificați în ochii noștri

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat, la emisiunea Educația la putere de la TVR 2, că salariile profesorilor „sunt pe studii, vechime, grad didactic, nu după…
Vezi articolul

Programul „masă caldă” din 2022-2023 în viziunea Ministerului Educației e un succes: Din 450 de școli, doar în 5 nu s-a implementat, spune Sorin Ion / Noul program „Masă Sănătoasă” era aplicat în primele 6 luni ale acestui an școlar în doar o treime dintre școlile selectate, arată studiul World Vision

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, spune că în anul școlar trecut, dintre cele 450 de școli selectate pentru programul masă caldă, doar 5 nu l-au implementat. Declarația…
Vezi articolul