Toaletă din plastic în locul celei turcești din spatele grădiniței, într-un sat din Gorj. Schimbarea – descrisă drept “decentă” de Inspectoratul Școlar Județean: “Nimic nu e prea mult pentru copii”

281 de vizualizări
Foto: Facebook.com – ISJ Gorj
În satul Calapăru din comuna Borăscu, județul Gorj, toaleta turcească din spatele grădiniței a fost înlocuită cu una de plastic, ecologică, semnalează Gazeta de Sud, care citează un anunț al Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Acesta descrie opțiunea drept una “decentă” și susține că “nimic nu e prea mult pentru copii”.

Publicația citată precizează că această unitate este una dintre puținele din Gorj unde nu există încă o toaletă în interior. Aceeași sursă precizează că nu se știe când preșcolarii din Calapăru vor beneficia de o toaletă normală.

Amintim că, potrivit unor date de la începutul actualului an școlar, aproape 29 de mii de elevi din România merg în continuare la toalete de tip latrină în peste 200 de unități de învățământ din țară.

Citește și:
Aproape 29 de mii de elevi încă merg la latrină, în loc de toaletă, în peste 200 de școli, potrivit Ministerului Educației. Autoritățile se pregătesc să aloce 10,3 milioane lei pentru modernizarea WC-urilor, după ce elevii au început cursurile


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Octavian, membru al Boardului Copiilor UNICEF: Propunem introducerea unui nou obiect de studiu care să ne învețe cum să gestionăm gândurile și emoțiile, dar și training-uri pentru profesori ca să poată identifica cât mai devreme provocări legate de sănătatea mintală

O propunere legată de sănătatea mintală a copiilor a venit luni de la Octavian, în vârstă de 17 ani, membru al Boardului Copiilor UNICEF: Copiii consideră sănătatea mintală ca fiind…
Vezi articolul

Regizorul Martin Scorsese critică filmele Marvel, iar preşedintele Disney contraatacă: „Nu există este revelaţia, misterul sau adevăratul pericol emoţional” / „Nu cred că Scorsese a văzut vreodată un film Marvel”

Regizorul american Martin Scorsese a criticat din nou filmele studioului Marvel, pe care le consideră produse calibrate pentru consumator, în timp ce preşedintele şi CEO al Walt Disney Co, Bob…
Vezi articolul

Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2025 au fost publicate joi, 3 iulie, până la ora 12. Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații în zilele de 3, 4 și 5 iulie – model de cerere

Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2025 vor fi afișate joi, 3 iulie, până la ora 12, potrivit calendarului oficial. Elevii care nu sunt mulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații la…
Vezi articolul

BAC 2025 Modelul de subiect pentru competențele digitale, publicat de Ministerul Educației. Candidații au 15 minute acces la internet ca să caute care este cel mai mare templu sculptat într-un singur bloc de piatră și să salveze pagina HTML

Modele de subiecte pentru competențele lingvistice și digitale de Bacalaureat 2025 au fost publicate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) din subordinea Ministerului Educației. Elevii de clasa a…
Vezi articolul