Toamna astronomică începe astăzi, la ora 10.50

70 de vizualizări
Sursa foto: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”
Toamna astronomică începe luni, odată cu echinocțiul care se înregistrează la ora 10.50, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. Începând de astăzi, zilele se micșorează, iar nopțile vor crește, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă.

Punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la această dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică. Aflându-se deci la această dată în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților. Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord începând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primăvară.

 

Sursa foto: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Bolojan, discurs în apărarea ministrului Educației, la moțiunea contra lui Daniel David: Aceste măsuri au fost propuse în Educație nu de către ministru, ci de către o coaliție, ca să facă sistemul mai eficient, dar nu asta este reforma. Nu se va mai preda 16 sau 18 ore pe săptămână, ci 20. O țară care trăiește pe datorie vreți să rămână cu normele de predare cele mai de jos sau să le punem la un nivel decent?

Premierul Ilie Bolojan a venit astăzi în Plenul Senatului, unde a luat cuvântul înainte de votul la moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Educației, Daniel David. „Aceste măsuri au…
Vezi articolul

Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române: Faptul că 58% din elevii de clasa a VIII-a n-au reușit să obțină notă de trecere la matematică dă de gândit. Dacă nu simplificăm studiul matematicii în școală, o să ajungem la 68% sub nota 5. Mai bine mai simplu pe înțelesul tuturor, decât complicat pentru 5 elevi din clasă

Președintele Academiei Române susține că studiul matematicii trebuie simplificat în școală, după simularea examenelor de Evaluare Națională. „Faptul că 58% din elevii de clasa a VIII-a n-au reușit să obțină…
Vezi articolul

VIDEO Recomandare de carte de la scriitorul și profesorul Mircea Cărtărescu – „Craii de Curtea Veche”, de Mateiu Caragiale: Un roman mistic, gnostic, care cere interpretare, altfel riscăm să-i pierdem din profunzime

Scriitorul și profesorul universitar Mircea Cărtărescu a vorbit, într-un videoclip publicat pe noul canal video al Facultății de Litere din București, despre romanul „Craii de Curtea Veche” de Mateiu Caragiale,…
Vezi articolul

SURSE Planurile-cadru pentru liceele tehnologice duale. Mai puține ore de Matematică, pentru clasele XI-XII, și fără ore de Fizică, Chimie, Biologie și Geografie în trunchiul comun al tuturor specializărilor – proiect

Elevii de la tehnologic dual ar putea să aibă mai puține ore de Matematică în trunchiul comun, potrivit proiectului de modificare a planurilor-cadru. Făcând o comparație cu învățământul tehnologic actual,…
Vezi articolul