Transparență zero la Bacalaureatul olimpicilor 2023. Ministerul Educației tratează examenul celor mai buni elevi și sportivi din România ca și cum nu ar exista

2.490 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
De când a început sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2023, Ministerul tratează examenul celor mai buni elevi și sportivi ca și cum nu ar exista. Înscrierea candidaților s-a desfășurat în zilele de 11 și 12 mai, iar probele scrise au început încă luni, 15 mai, fără ca Ministerul Educației să anunțe numărul candidaților, centrul de examen sau orice altă informație despre desfășurarea examenului.

Potrivit calendarului oficial, proba scrisă la Limba maternă a avut loc luni, 15 mai. Marți a fost programată proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), iar miercuri s-a desfășurat proba la alegere a profilului și specializării. Joi, 18 mai, candidații au avut proba scrisă la Limba și literatura română. Vineri se desfășoară evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română.

Conform ordinului care aprobă calendarul, la această sesiune se pot înscrie absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale sau care susțin examenul de admitere la academii militare din Statele Unite ale Americii în aceeași perioadă cu examenul național de Bacalaureat – 2023, sesiunea iunie-iulie.

Înscrierea candidaților a avut loc în perioada 11 și 12 mai 2023, în intervalul orar 8.00-16.00, la Colegiul Național Mihai Viteazul – Ploiești. Cu toate că sesiunea specială a debutat luni, Ministerul Educației nu a transmis un comunicat despre numărul candidaților. Nici informații despre prezența liceenilor la probe nu au fost precizate de instituție.

Pe site-ul Ministerului Educației, edu.ro, se găsesc doar informații despre calendarul sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat 2023, lista olimpiadelor și concursurilor internaționale recunoscute de Ministerul Educației pentru care se poate echivala proba scrisă și lista examenelor cu recunoaştere internaţională (aprobată prin ordinul de ministru nr. 3.262/30.01.2023) pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine şi la examene cu recunoaştere europeană pentru certificarea competenţelor digitale cu probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal, respectiv de evaluare a competenţelor digitale.

Foto: Captură edu.ro

Informații suplimentare despre probele pe care le susțin elevii olimpici se găsesc pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Prahova. Aici apare că probele scrise și probele pentru competențele digitale și lingvistice au loc la Colegiul Național „Nicolae Iorga”, oraș Vălenii de Munte.

„Elevii vor fi prezenți în săli, începând cu ora 8:00, dar nu mai târziu de ora 8:30 și vor avea asupra lor doar cartea de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă de culoare albastră, instrumente de desen (la proba de matematică/geografie). Conform procedurii nr. 229/2023, probele încep la ora 9:00, timpul destinat elaborării lucrării scrise este de trei ore, începând din momentul în care s-a finalizat distribuirea subiectelor fiecărui elev”, conform ISJ Prahova.

Calendarul sesiunii speciale de Bacalaureat 2023

11-12 mai 2023 – Înscrierea candidaților la sesiunea specială de examen
15 mai 2023 – Limba și literatura maternă — proba E)b) — proba scrisă
16 mai 2023 – Proba obligatorie a profilului — proba E)c) — proba scrisă
17 mai 2023 – Proba la alegere a profilului și specializării — proba E)d) — proba scrisă
18 mai 2023 – Limba și literatura română — proba E)a) — proba scrisă

19 mai 2023 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
22-23 mai 2023 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
24 mai 2023 – Evaluarea competențelor digitale — proba D
25 mai 2023 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B

26 mai 2023 – Afișarea rezultatelor până la ora 12.00 Depunerea contestațiilor (între orele 12.00—14.00)
26-29 mai 2023 – Rezolvarea contestațiilor
29 mai 2023 – Afișarea rezultatelor finale


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Simulare Bacalaureat 2025. Subiectele și baremele primite de elevii de clasele a XII-a și a XIII-a la Limba română, Matematică și Istorie, în județul Iași – descarcă / Caracterizarea unui personaj dintr-un text de Ioan Slavici, la subiectul III

Subiectele primite de elevii de clasa a XII-a și a XIII-a la simularea județeană organizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași au fost publicate online de inspectorat. Edupedu.ro le prezintă…
Vezi articolul

Cum explică ministrul sănătății statisticile îngrijorătoare cu cazuri de rujeolă: Dezinformarea medicală este la cote alarmante / Consecința directă este creșterea mortalității în rândul copiilor bolnavi de rujeolă

Întrebat de ce România concentrează 85% din totalul cazurilor de rujeolă din Europa, în condițiile în care rata de vaccinare este de aproape 50%, ministrul Sănătății a recunoscut că cifrele…
Vezi articolul

Calendarul pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul liceal tehnologic și dual pentru anul școlar 2026-2027 / Până pe 9 decembrie, liceele și operatorii economici trimit solicitările pentru locuri

Ministerul Educației și Cercetării a transmis către inspectoratele școlare ordinul privind aprobarea Calendarului etapelor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul liceal tehnologic dual și învățământul liceal tehnologic, de stat,…
Vezi articolul