Trei persoane din județul Arad sunt cercetate de Direcția Generală Anticorupție pentru tentativă de fraudare a examenului de Bacalaureat

2.291 de vizualizări
Foto: © James Granger | Dreamstime.com
Doi elevi şi o a treia persoană fără calitate specială au fost prinşi în flagrant în timp ce fraudau examenul de Bacalaureat, judeţul Arad. Totodată au fost făcute şi două percheziţii, transmite News.ro, preluată de G4Media.ro.

”La data de 13 iunie 2025, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad, cu sprijinul ofiţerilor specializaţi din cadrul structurilor DGA, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au organizat prinderea în flagrant a trei persoane, în cadrul unei acţiuni desfăşurate simultan în trei locaţii din judeţul Arad”, a transmis DGA, într-un comunicat de presă, de vineri.

Potrivit sursei citate, intervenţia a avut loc în incinta a două instituţii de învăţământ preuniversitar din oraşele Ineu şi Sebiş, precum şi la sediul unei societăţi comerciale din localitatea Sântana. Două dintre persoanele surprinse în flagrant se aflau în timpul susţinerii examenului naţional de bacalaureat, iar cea de-a treia este o persoană fără calitate specială.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Foto: © James Granger | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Și pe noi, în Buzău, directoare liceului ne-a spus tuturor celor care am fost la supravegheat, să fim îngăduitori cu elevii pe care îi supraveghem, deoarece și colegii care supraveghează la noi, provin de la liceul unde supraveghem noi. Asta este România, așa se fac treburile, cu ajutor reciproc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Prima trupă de teatru care se solidarizează cu profesorii aflați în grevă generală: Stagiunea de Teatru Politic își suspendă spectacolele. Mihaela Michailov, dramaturgă: Viitorul copiilor noștri este dependent de viitorul decent și stabil al celor care îi educă. Actuala grevă e un motor de conștientizare politică

Stagiunea de Teatru Politic este primul colectiv de artiste și artiști din România care a decis să își suspende spectacolele programate astăzi și mâine, pentru a se solidariza cu profesorii…
Vezi articolul

OFICIAL Banii de „Masa caldă în școli” sunt mai puțini cu peste 4 milioane de lei decât prevedea ordonanța prin care a fost aprobat numărul de 450 de școli în program. Nu există niciun leu prevăzut pentru mâncarea elevilor din primele două module ale anului școlar care începe în septembrie 2023

Pentru anul 2023, banii care sunt alocați pentru programul Masa caldă în școli sunt mai puțini cu peste 4 milioane de lei decât prevede o ordonanță de urgență, potrivit legii…
Vezi articolul

DOCUMENT Noile măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19, valabile de astăzi, sâmbătă, 8 ianuarie. Se interzic măștile textile sau din plastic / În școli și pe stradă, obligatorie masca medicală sau de tip FFP2

Începând de astăzi, 8 ianuarie 2022, masca de protecție trebuie purtată în toate spațiile publice închise și deschise, adică și pe stradă, potrivit noilor măsuri anunțate și reglementate de Ministerul…
Vezi articolul